Imprimati articolul

Gutenberg sau Marconi?

O întrebare căreia planeta însăşi îi caută un răspuns, convinsă fiind că se află în faţa unei enigme de care ţine însăşi cultura umană.
Scoborâtoare prin secole de veşnică învăţătură, galaxia Gutenberg a împins, precum un uriaş şi miraculos buldozer, civilizaţia înainte, ştiinţa de carte condiţionând preaplinul de aur cenuşiu a sute de generaţii.
Vrem ori nu, Abecedarul a rămas cartea de căpătâi a oricărui copil pornit către meandrele lumii pe care o populează.
I-au urmat Abecedarului cartea de aritmetică, apoi cele de istorie şi geografie.
Uriaşul pas spre civilizaţie
Cei dintâi cărturari români au fost nişte autodidacţi, oameni nepereche dedulciţi cu pasiune cultului ştiinţei literelor.

Graţie lor ori cronicarilor de la curţile domneşti, o meserie pe cât de pasionantă, pe atât de însemnată pentru devenirea atâtor şi atâtor seminţii – mulţumită aşadar acestor iscoditori –, lumea ca lume a pus pas lângă pas, îndemnând iată acum spre miracolul galaxiei Marconi. Un pas uriaş către cunoaşterea unei lumi mai altfel decât cele pe care ni
le-am fi putut imagina vreodată.

Fiindcă abia venit pe meridianele ori paralelele planetei albastre, omul, cu o iuţeală de neexplicat aproape, aruncă vălul ignoranţei şi pătrunde în uriaşul sistem comunicaţional ce ne apropie, dar nu o dată ne şi separă pe noi, pământenii secolului XXI.
Calculatorul şi maşinile de spus noapte bună, televizoarele adică, ne farmecă până la obsesie, cochetând cu milenara carte scrisă pe care o aşază într-un nou format, cel electronic, în rândul istoricelor descoperiri Marconi.

Şi totuşi lumea citeşte
Nobelul pentru literatură e o dovadă. Încă una după miraculoasele târguri de carte ce continuă să seducă generaţii după generaţii.

S-a schimbat ceva?
Şi da şi nu!
Şi da, pentru că lumea Internetului acum e mai mică, iar veştile circulă cu viteza luminii, având ca argument imaginea.
Şi da, pentru că, deşi în principiu exactă în esenţa ei, imaginea induce adesea în eroare.
Suntem mai aproape, teoretic vorbind, unii de alţii, deşi adesea ne consumăm emoţiile în singurătate – a-ţi căuta perechea prin intermediul calculatorului fiind acum o practică de uz curent.

De fapt, ce s-a schimbat?
S-a schimbat ceva?
Şi da şi nu, ziceam.
Şi nu, pentru că Gutenberg a rezistat în faţa asaltului draconic al galaxiei Marconi.
Scriem cu laptopul, dar ne mângâie inima rotunjirea semnelor grafice ale literelor atunci când acestea ies de sub vraja peniţei.
Şi nu, fiindcă nu am renunţat la lectură.

Cartea rămâne, în felul ei, modul, legătura de nezdruncinat dintre generaţii.
Şi nu, fiindcă nu mai plac cărţile de poveşti, ori o carte frumoasă rostind, desigur, totdeauna în minte „cinste cui te-a scris“.
Şi mai rămân ziarul şi revista!
Vă puteţi imagina o zi, măcar o singură zi, fără aceşti prieteni rămaşi credincioşi nouă?
Ei bine, vă aud şi vă şi văd cu ochiul minţii – de ce ne spui dumneata toate acestea aici şi acum?

Satul – care este câştigul lui?
Fiindcă vreau, doresc ca de bucuriile acestea să aibă parte şi satul românesc.
Acest sat, puţin timid, puţin dezorientat în devenirea lui.
Sper ca Gutenberg şi Marconi să coboare cu toate minunile lor şi în comuna, satul ori cătunul – oricare ar fi ele.
N-am nicio îndoială, la sat se citeşte puţin.
Ori mai puţin decât odinioară.
Nu sunt de vină oamenii.
Ei şi-o doresc!
Lipsesc însă mijloacele.
Şi televizorul, şi calculatorul, şi cartea, şi tipăriturile sunt scumpe.
Ar trebui însă, zic eu, renăscute, ca pasărea Phoenix tradiţionalele aşezăminte culturale.

Efortul nu este unul uriaş.
Urmările însă ar fi uriaşe.
A visa e sublim.
A preface însă visul în faptă este eroic.
Puţină înţelegere aşadar şi puţin curaj.
Şi atunci, numai atunci şi satul românesc va sălăşlui şi în secolul XXI.
Înnobilat de Gutenberg, împrospătat de Marconi.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2010

֩ Comentarii