Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Gâfâind, sub povara vremurilor

Cu mare dreptate a scris cronicarul. Cel mai adesea nu omul se află deasupra vremurilor ci, sărmanul de el, mai degrabă el gâfâie sub povara timpului.
Şi, e uşor de observat, ne-a fost dat nouă, românilor, poate cea mai împovărătoare încercare, aceea de a ne duce traiul aici, la răscruce de vânturi, de crivăţ şi arşiţă, aici unde civilizaţiile se întretaie impunând o anume conduită de viaţă.

Balanţa timpului înclină foarte adesea când spre lumea din miez de civilizaţie, când spre aiurea, năpădindu-ne cu nevoi şi dureri ce spulberă orice brumă de speranţă.
Aşa a fost de când e lumea şi aşijderi stăruie lucrurile şi astăzi.

În contrasens cu barometrul european
După luni, mai bine de un an chiar, în care nenorocul bulversa orice încredere în propriile forţe, recesiunea, criza în esenţa ei financiară, dă semne de vlăguire.
Barometrul economiei începe să arate timp senin, vreme frumoasă.
Norii se împrăştie, anevoie, dar se risipesc şi stafia ce a bântuit vestul amar de vreme piere, precum o fata morgana.

Europenii, alături de America de Nord, păşesc cu sfială dar sigur şi, esenţial, ireversibil spre rosturile lor de fiecare zi.
Bancherii răsuflă uşuraţi şi, cel puţin deocamdată, hotărâţi să nu repete dureroasele greşeli.

Ce se întâmplă cu România?
Ca de obicei!
Vârâtă până la gât în dispute politice, cu dregători secătuiţi de idei, dacă le-au avut vreodată, ţara în care trăim, România aşadar, se face că nu aude şi nu vede.
Sigur, stimulată de cererile externe, care devin din ce în ce mai evidente, economia românească pare a da semne că n-a sucombat.

E încă viabilă, dar, cel puţin deocamdată, întreţinută artificial.
Cum s-ar zice, se află încă sub zodia terapiei intensive.
Numai că oxigenul e pe sfârşite şi, tot ca la noi, ca la noi pe Dâmboviţa, nici cu leacurile n-o ducem prea roz.

O ezitare nedreaptă
Prietenii, să le zicem aşa, cei care mai de voie, mai de nevoie trebuie să ne întindă necesara mână de ajutor ezită, ezită sau se bâlbâie de-a binelea.
Cum să dai bani, zic ei, unei ţări instabilă politic, unde practic nu se mai ştie cine e stăpân?

Nu există proiect de buget, nu e planificare şi asta pe fondul unor mişcări sociale vizibile.
Aici, mai cu seamă aici, terapia trebuie să fie una de şoc.
Or, dacă n-ai nici măcar „buline“, de unde atunci un bisturiu salvator?
Românii, adică mai-marii lor, aleşii se spune, se joacă de-a guvernele.

Cine a greşit odată – şi s-o recunoaştem, a cam dat-o cu oiştea-n gard, ca la jocul de loto – vrem să mai încerce încă o dată. Doar n-o face pe banii proprii.
Nici măcar pomana...
Cândva, odată ca niciodată, se zicea că românii pot scoate bani şi din piatră seacă.
Ei bine, astăzi nu ştiu, nu mai ştiu
s-o facă nici când banii pot veni ca o pomană

Este cazul vânzării bonusurilor de aer de care România nu se poate folosi pentru simplul motiv că, neavând industrie, nu are cu ce polua.
Înţelegerile şi reglementările internaţionale îi acordă deci dreptul să vândă ceea ce-i revine din atmosfera comună, adică o cotă de poluare la care ar avea dreptul şi pe care nu are cum o folosi pe bani buni.

Aproape, reţineţi, patru miliarde de euro.
Da, negustor fără har şi neşcolit, România a pierdut deja 1,5 miliarde euro fiindcă i-a lipsit interesul. Interesul şi inteligenţa.

Împrumută la schimb bani grei cu dobânzi înrobitoare.

Cum s-ar zice, cheltuie astăzi ceea ce vor trebui să câştige copiii şi nepoţii noştri mâine ori poimâine.
Spuneţi-mi, aşadar, ce-o fi vrut să zică bădiţa Creangă atunci când a grăit: „Vai, sărmani de noi, că săraci la minte mai suntem!“

Oricum, nu v-a scăpat, sunt sigur, zicala cu „peştele de la cap...“ ştiţi dvs.

Gh. VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.23 (100) 1-15 DECEMBRIE 2009

Vizualizari: 585



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI