Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Floarea-soarelui îşi întoarce faţa spre Echipa de la Quality Crops Agro

Preocupată în permanenţă de punerea la dispoziţia fermierului român a unor produse mai performante, încă de la începutul activităţii sale în România Quality Crops a început un program propriu de ameliorare a florii-soarelui. Acesta s-a dezvoltat an de an şi astăzi putem spune că deja avem în piaţă produse bine apreciate de către cei care au început să le valorifice.

Cunoscând bine condiţiile climatice locale (chiar la nivel de areale mai reduse), precum şi principalii factori ce pot diminua producţia, am orientat programul nostru spre crearea de genotipuri rezistente la factorii respectivi de stres.

Hibrizii de floarea-soarelui Quality Crops cu rezistenţă la erbicide

Obiectivele urmărite:

• crearea de hibrizi cu potenţial mare de producţie şi conţinut sporit de ulei în seminţe;

• rezistenţa la boli şi dăunători. Pentru România, problema capitală din acest punct de vedere o reprezintă rezistenţa la Orobanche cumana (lupoaie), parazit a cărui evoluţie devine din ce în ce mai periculoasă;

• crearea de hibrizi cu rezistenţă la erbicide. Este cunoscut faptul că, până nu demult, combaterea unor buruieni din cultura florii-soarelui, cum ar fi pălămida şi cornacii, se putea face numai pe cale mecanică. În prezent, prin utilizarea unor erbicide pe bază de sulfonil-uree sau imidazoline, aceste buruieni pot fi combătute, dar utilizarea lor este posibilă numai în cazul în care hibrizii de floarea-soarelui posedă caracterul genetic ce conferă rezistenţă faţă de aceste erbicide.

An de an obţinem noi hibrizi ale căror performanţe sunt urmărite în câmpurile noastre de testare şi cei mai valoroşi sunt trimişi în reţeaua oficială de testare în vederea omologării/înregistrării pentru cultura mare.

Caracteristici

LA PAMPA – primul hibrid marca Quality Crops cu rezistenţă totală la erbicide. Este un hibrid simplu, semitardiv, având o perioadă de vegetaţie de 108-112 zile. Hibridul este deosebit de performant, cu un potenţial de producţie de peste 4.500 kg/ha şi se poate cultiva cu rezultate foarte bune în toate zonele agricole destinate acestei culturi. Posedă rezistenţă totală la rasele de lupoaie A, B, C, D, E, F şi la erbicidele pe bază de sulfonil-uree (TRIBENURON METYL).

Rezistenţa hibridului la rasele de lupoaie este conferită de o genă dominantă, notată Or, şi care se găseşte în linia mamă, în stare homozigotă. În genotipul hibridului aceeaşi genă conferă rezistenţă la lupoaie; gena respectivă se găseşte în stare heterozigotă dominantă. Rezistenţa la erbicidele pe bază de TROBENURON METYL este dată tot de o genă dominantă, dar care se găseşte în genotipul liniei paterne şi este notată cu simbolul SU.

Astfel, formula hibridului se obţine încrucişând linia mamă sterilă şi rezistenţa la lupoaie cu linia tată, fertilă şi rezistentă la Tribenuron. Pe lângă rezistenţa la erbicide, linia tată prezintă multiple ramificaţii, fapt ce măreşte foarte mult perioada în care eliberează polenul necesar încrucişării, aspect deosebit de important în producerea de sămânţă hibridă.
Morfologic, hibridul este de talie mijlocie-înaltă, capitulul este mare (diametru de 22-24 cm), înclinat şi de grosime mică.

Forma plată a capitulului, precum şi grosimea sa conferă hibridului o toleranţă sporită faţă de atacul de Sclerotinia la capitul, patogen care până în momentul de faţă nu poate fi controlat genetic. Diminuarea atacului se poate face printr-o rotaţie adecvată a culturilor şi prin cultivarea hibrizilor ce posedă un anume grad de toleranţă.

Aplicarea tratamentelor

Pentru controlul buruienilor din cultura de floarea-soarelui cu hibridul LA PAMPA se pot aplica 30 g. Expres/ha sau  20 g. oricare TRIBENURON METYL ce se găseşte pe piaţă. Erbicidarea se poate face în stadiul de 6-8 frunze ale florii-soarelui, corespunzând cu faza de rozetă a buruienilor.

În cazul în care îmburuienarea este puternică, erbicidarea se recomandă a se face în 2 etape, şi anume:
• jumătate din doza erbicidului aplicată în faza de 2-4 frunze a florii-soarelui;
• cealaltă jumătate a dozei erbicidului, aplicată în faza de 6-8 frunze a florii-soarelui.

REVISTA LUMEA SATULUI NR.19, 1-15 OCTOMBRIE 2009

Vizualizari: 2504



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI