Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Fertilizarea tinde să devină doar un moft

„Prima lege a agrochimiei este să-i dai solului cel puţin tot atât cât ai scos din el, altfel nu-i poţi nici măcar menţine fertilitatea şi în aceste condiţii nici producţiile nu au cum să fie ridicate“. Aşa îşi începe pledoaria pentru redresarea solului românesc directorul ICPA, domnul dr. Mihai Dumitru, care este de părere că numai prin măsuri adecvate luate în urma unor ample studii pedologice s-ar mai putea frâna acest declin. În ţara noastră însă doar fermele mari conduse de specialişti ce-şi respectă profesia şi care conduc structuri agricole cu potenţial ţin cont de acest aspect.

Ceilalţi 4 milioane de agricultori care trăiesc în subzistenţă, chiar dacă ştiu de existenţa unor studii ale solului, fie nu-şi pot permite să fertilizeze, fie abordează neştiinţific acest aspect ori îl neglijează. Acesta este motivul pentru care la noi consumul de îngrăşăminte este atât de redus: 45 kg NPK la hectar comparativ cu 91 kg cât este media mondială, cu 270 kg care se dau la nivelul UE-15 sau cu 130 kg – media UE-27. Toţi folosesc mai multe îngrăşăminte decât noi, chiar şi bulgarii.

Un pământ secătuit dă producţii sărace...

„Producţia reprezintă oglinda fertilităţii“, îl auzeam spunând la o altă discuţie pe domnul Dumitru, care mai preciza printre altele că peste jumătate din solurile româneşti au o fertilitate redusă şi foarte redusă. Nu e de mirare atunci ca dintr-un pământ aflat la limita secătuirii nivelul producţiilor obţinute să atingă abia 40% din media Comunităţii Europene. Iar atunci când producţia este mică este normal ca şi preţurile de cost să fie mai mari. E drept că în toate aceste ţări, datorită sprijinului european, fermierii îşi permit să investească mai mult pentru îngrăşăminte, spre deosebire de ai noştri care, începând de anul trecut, se lovesc de nişte preţuri de nesuportat.

Primul lucru care trebuie făcut la noi este subvenţionarea fosforului. În toate ţările dezvoltate în care s-a dus o politică de echilibrare a solului s-a realizat în primul rând o suprafosfatare pentru că rezervele erau puţine. În lipsa acestui element, în zadar irigăm sau dăm cu azot pentru că nu avem cum să obţinem producţii remarcabile.

Nu fertilizăm nici dacă e gratis

Avem 7,5 milioane ha cu conţinut mic şi foarte mic de humus şi asta pentru că noi nu mai folosim nici măcar îngrăşămintele organice. La fel, sunt 5,5 milioane de hectare cu conţinut redus de azot pe care ideal ar fi să le fertilizăm organic şi mineral. Mineral sunt scumpe, iar organic nu avem cu ce. Avem atât de puţine animale încât dacă am folosi şi ultimul gram de gunoi de grajd rezultat din zootehnia românească am putea fertiliza circa 700 mii de hectare cu 30 t/ha pentru că mai puţin este şi greu de administrat. Să nu mai vorbim de eficienţă. Dar nu se foloseşte nici cât este, mai mult de jumătate din el fiind aruncat la marginea localităţii sau la groapa de gunoi. În canalele de irigaţii, în loc să curgă apă găsim gunoi. E drept că munca cu pregătirea lui este destul de grea, iar oamenii nu mai sunt dispuşi să facă acest lucru, oricât de benefic pentru pământ ar fi el.

„Toate acestea sunt nişte mărunţişuri la prima vedere, dar în fapt, la bază este o adevărată ştiinţă“, mai adaugă directorul ICPA. Despre ea însă „mulţi ştiu, puţini cunosc“, cum ar spune o mai veche vorbă românească. Pentru a cunoaşte calitatea solului, pentru a-i valorifica la maximum potenţialul şi pentru a  obţine producţii economice el trebuie să primească toate elementele de care planta are nevoie. Dar aceste informaţii se obţin numai în urma unor studii a căror necesitate a devenit inerentă. Aceasta va constitui însă subiectul unei viitoare discuţii cu Mihai Dumitru. Este omul care ştie cel mai bine câtă nevoie are pământul de îmbunătăţirea calităţii sale.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 4, 16-28 FEBRUARIE 2010

Vizualizari: 885



֩ Comentarii

 
֠ 1.     ionut_ciprian -- (18-February-2010 )
este categoric o mare problema fertilizarea, din lipsa banilor in primul rand , iar in al doilea rand din lipsa informatiilor care ajung la urechea sateanului nostru. Majoritatea au auzit doar de azitat de amoniu si eventual complex, dar cand in ce doza si la ce plante nu au nicio idee, si asa se ajunge ca putinul azotat de amoniu sa il dea din toamna la culturile de primavara si il pierd tot prin levigare, sau aplica complexe pe vegetatie, neavand timp sa se solubilizeze. in plus azotul nu e deloc suficient el poate creste productia doar pana la un anumit nivel, dupa care productia stagneaza

֠ 2.     ionutz_ciprian@ -- (18-February-2010 )
sa ne imaginam ca fiecare macro si microelement din sol este reprezentat de doaga unnui butoi iar lichidul reprezinta productia noastra, apoi sa zicem ca fertilizam cu suficient NPK, dar sa zicem ca nu dam deloc sulf (la rapita de exemplu) deci doaga care reprezinta sulful va ramane mai scurta, vom putea noi oare sa umplem butoil, sa crestem productia? raspunsul e categoric NU de aceea atentia fertilizarea corecta va ramane principalul factor de crestere a productiei. Problema se mai poate rezolva cu un ingrasamant foliar cu microelemente dar oare cati isi permit sa-l administreze?

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI