Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Evoluţia vremii în intervalul 1-15 ianuarie 2010

Caracteristici termice şi hidrice

Sub aspect termic, luna ianuarie se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod normal, în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile medii diurne ale aerului vor fi cuprinse între -6...4°C, mai ridicate cu 1...4°C faţă de mediile multianuale. Valorile maxime din aer se vor încadra între -3...6°C, în majoritatea zonelor agricole, iar în zilele cele mai calde vor putea atinge 15°C, îndeosebi în regiunile de câmpie.

Minimele din aer se vor situa între -11...-1°C, la nivelul întregului teritoriu agricol, posibil mai scăzute (sub -20°C) în depresiunile din centrul şi nordul ţării, unde se vor semnala bruma şi îngheţul la sol. Regimul pluviometric va fi în general normal în aproape toate zonele de cultură, exceptând regiunile agricole din nordul ţării, unde cantităţile de precipitaţii vor putea depăşi normele climatologice.

Starea solului

Rezerva de umiditate accesibilă plantelor de grâu de toamnă pe adâncimea de sol 0-100 cm se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a zonelor de cultură. Deficite de apă în sol se vor menţine pe suprafeţe agricole extinse din sud-estul, sudul şi estul ţării, seceta pedologică fiind moderată şi, local, puternică.

Caracteristici fenologice

Pe ansamblu, în condiţiile agrometeorologice menţionate, cerealierele de toamnă vor parcurge starea de repaus biologic, în cea mai mare parte a regiunilor agricole. În intervalele calde vor fi posibile reluări lente ale proceselor de creştere şi dezvoltare a plantelor, în special în jumătatea de sud a ţării. De asemenea, temperaturile deosebit de scăzute din zilele cele mai reci (-15...-20°C), situate sub pragurile biologice critice de rezistenţă a plantelor, precum şi absenţa unui strat protector de zăpadă vor putea afecta parţial/total aparatul foliar, în special la culturile semănate în afara epocii optime, insuficient călite şi nepregătite pentru iernare.

În funcţie de condiţiile pedoclimatice, data semănatului şi agrotehnica aplicată, cerealierele de toamnă (orz şi grâu) vor parcurge diferite faze fenologice, respectiv răsărirea, formarea frunzei a treia şi înfrăţirea, în cea mai mare parte a zonelor de cultură. În general, starea de vegetaţie se va menţine bună şi medie în semănăturile efectuate în epoca optimă, iar în culturile înfiinţate tardiv, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor vor fi medii şi slabe.

Director general, dr. Ion SANDU;
Şef Laborator Agrometeorologie, dr. Elena MATEESCU
Colectiv de elaborare:
Maria COSCONEA, Dumitru ANGHEL, Ana ŞERBAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2010

Vizualizari: 969



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI