Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Estimări privind evoluţia vremii în intervalul 16-31 decembrie 2009

Caracteristici termice şi hidrice

În acest interval va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, cu valori medii diurne ce vor oscila între -3...8°C, abaterile termice pozitive fiind de 1...4°C în aproape toată ţara. Maximele din aer se vor încadra între 0...10°C, posibil mai ridicate în jumătatea sudică a ţării. Temperaturile minime vor fi cuprinse între
-6...5°C în majoritatea regiunilor agricole, iar în intervalele cele mai reci acestea pot coborî sub -15°C, îndeosebi în zonele depresionare, unde local se vor produce brumă şi îngheţ la sol.

Pe ansamblu, cantităţile de precipitaţii pot depăşi mediile multianuale, în cea mai mare parte a zonelor agricole ale ţării.

Starea solului

În cultura grâului de toamnă, aprovizionarea cu apă accesibilă plantelor pe profilul de sol 0-100 cm se va menţine la valori satisfăcătoare până la apropiate de optim, pe majoritatea suprafeţelor agricole. Pe areale extinse din Dobrogea, Muntenia şi Moldova se vor semnala în continuare deficite de apă în sol, seceta pedologică fiind moderată şi puternică.

Caracteristici fenologice

În condiţiile agrometeorologice menţionate, ritmurile vegetative ale speciilor de toamnă vor evolua pe ansamblu normal în jumătatea sudică a ţării, îndeosebi pe arealele cu o bună aprovizionare cu apă a solului. Totodată, în depresiunile nordice şi centrale, procesele de creştere şi dezvoltare se vor desfăşura mai lent, speciile intrând treptat în stadiul de repaus biologic.

La culturile înfiinţate în epoca optimă, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor vor fi în general bune şi medii, iar la cele semănate tardiv, starea de vegetaţie va fi medie şi slabă. În perioadele cele mai reci, ca urmare a scăderii regimului termic din aer la valori apropiate de pragurile biologice critice de rezistenţă a plantelor (-10...-15...-20°C) şi în absenţa unui strat protector de zăpadă, va exista riscul deprecierii aparatului foliar prin brunificări/arsuri ale vârfului frunzelor, culturile fiind insuficient călite şi nepregătite pentru condiţiile de iernare.

În funcţie de data semănatului, orzul şi grâul de toamnă vor parcurge predominant fazele de răsărire, formarea frunzei a treia şi înfrăţire, în majoritatea regiunilor agricole ale ţării.

REVISTA LUMEA SATULUI, 16-31 DECEMBRIE 2009

Vizualizari: 773



֩ Comentarii

 
֠ 1.     Popandron Niculai -- (18-December-2009 )
Sper sa treaca cu bine perioada de criptovegetatie si sa avem in 2010 o productie bina de grau pentru ca avem nevoie.

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI