Imprimati articolul

EDITORIAL - Gânduri deşarte

Vorbeam deunăzi cu unul dintre fermierii importanţi de pe meleagurile noastre şi, stând aşa, la o şuetă, încercam să depistăm punctele slabe ale... politicilor agricole de după ’90. Nu cred că hârtia asta le-ar suporta pe toate câte sunt, aşa că voi încerca să punctez câteva, apreciate ca fiind dintre cele care au făcut din agricultura românească ceea ce n-ar fi trebuit să fie vreodată.

Se apreciază că pământurile noastre au un potenţial uriaş, capabil să asigure hrana pentru o populaţie de circa 80 de milioane. Poate dacă ar fi bine organizate şi exploatate, numai că tocmai asta lasă de dorit. Cu suprafaţa fărâmiţată în peste 40 milioane de parcele, cu aproape 2 milioane scoase din circuitul agricol fără niciun discernământ şi încă vreo 4 milioane slab exploatate ca urmare a decapitalizării celor mai mulţi dintre proprietari - dintr-un total iniţial de aproape 9,5 milioane hectare arabil şi încă vreo 5 alte categorii de folosinţă - greu de crezut ceea ce se zice.

Apoi, distrugerea sistemelor de irigaţii, o altă mare eroare a politicilor postdecembriste, fără a se pune nimic în loc, adică fără a se lua măsura reabilitării lor prin investiţii în tehnologii noi, eficiente, a făcut ca agricultura să rămână în continuare dependentă de natură, culmea, într-o ţară cu regim hidrografic de care puţini se pot bucura.

Să nu mai vorbim de pregătirea cadrelor care... lipseşte cu desăvârşire. Cei mai mulţi fermieri, mai cu seamă cei bine organizaţi, care produc pentru piaţă şi care se gândesc la viitorul afacerii lor şi, de ce nu, la viitorul agriculturii româneşti, semnalează o lipsă acută de specialişti pentru diferite domenii. Nici că ne puteam aştepta la altceva câtă vreme şcoala agricolă nu prea mai e... agricolă, tinerii nu mai sunt motivaţi să facă ce unora chiar le-ar place, iar statul n-are nicio preocupare în acest sens.

Şi încă un punct slab, dar nicidecum ultimul: nu s-a creat un sector zootehnic puternic, bine organizat, ca principal consumator al producţiei vegetale. „O ţară care se respectă nu vinde grâu şi porumb, ci carne şi lapte, nu vinde buşteni, ci mobilă“ – îmi spunea supărat... tovarăşul meu de şuetă. Şi continuă: „Vorbeam de pământ, dar cât oare mai e al românilor? Nicio preocupare a guvernanţilor pentru ca pământul să rămână în posesia urmaşilor celor care s-au jertfit pentru el.

În lipsa unei legislaţii protecţioniste, vin indivizi de oriunde având în spate un guvern care vrea să cumpere pământ în România, o bancă ce finanţează şi uite-aşa, fac alţii agricultură pe ogoarele noastre.“

Nu pot decât să-i dau dreptate, cel puţin la gândul că şi-ai noştri ar fi putut fi la fel de... inteligenţi.

Puncte slabe, idei, propuneri. Mă îndoiesc că cineva le va evalua şi le va lua prea repede în seamă. Aşa că gândurile noastre, cel puţin pentru o vreme, vor fi deşarte. Mare păcat pentru neamul din care ne tragem.

Ion BANU
LUMEA SATULUI, NR.15, 1-15 AUGUST 2011

֩ Comentarii