Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

EDITORIAL - PUTEREA ŞI... ASOCIEREA

Îmi tot vin în minte evenimentele de după ´90 când cei mai mulţi dintre truditorii ogoarelor au fost lăsaţi de izbelişte, fără mijloace de producţie, specialişti şi strategii, ci doar cu pământul „în braţe“ şi  debusolaţi. Erau ca şi cum ar fi pornit la război, pe linia întâi, fără comandant. Dar vremurile au trecut, oamenii au început să înţeleagă rosturile unirii şi să se reorganizeze.

Mă tem însă că această... timidă dorinţă de asociere ar putea fi alterată de indivizi care nu urmăresc interesele grupului în fruntea căruia se află, ci pe cele personale sau, de ce nu, pe cele ale partidului la care, dintr-un motiv sau altul, au aderat. „Războiul fratricid“ la care asistăm în ultima vreme în cadrul unor asociaţii deja existente arată că mulţi dintre semenii noştri sunt încă robii unor mentalităţi păguboase. Fără îndoială că una dintre condiţiile pentru rentabilizarea unei activităţi agricole este asocierea pe domenii de interes. Atât guvernanţii cât şi agricultorii ar trebui să depăşească faza orgoliilor sau a diverselor interese şi să caute soluţii care să motiveze acest proces.

Soluţii, voinţă politică... Cât de des auzim folosindu-se aceste cuvinte! Mă gândesc, în acelaşi timp, cât de simplu şi de repede ar putea fi puse lucrurile în ordine. Fiindcă soluţii există, cea mai la îndemână şi eficientă fiind derularea formelor de sprijin prin astfel de organizaţii. Aceasta ar conduce, printre altele, la diminuarea presiunii asupra personalului instituţiilor cu atribuţii în asigurarea plăţilor, poate chiar la diminuarea numărului acestora, dar şi la creşterea responsabilităţilor în cadrul formelor asociative. Dar pentru asta trebuie să existe şi voinţă politică, o putere care să vrea binele celor pe care-i păstoreşte. Oare există? Şi, mai ales, se vrea?

Diminuarea costurilor de producţie, creşterea capacităţii de negociere atât pentru achiziţiile de inputuri, contractarea unor credite, obţinerea unor subvenţii, cât şi pentru valorificarea produselor, apoi planificarea producţiei în funcţie de cerere şi utilizarea în comun a unor utilaje şi spaţii, îmbunătăţirea comunicării atât între membri cât şi cu terţi sunt avantaje incontestabile ale funcţionării în cadrul formelor asociative. Din păcate agricultorii sunt încă într-un cerc vicios şi pentru că există degringoladă în ceea ce priveşte cadrul legal al asocierii. Deciziile, uneori incoerente ale guvernanţilor, nu fac decât să mărească neîncrederea agricultorilor. Or, incoerenţa nu poate produce decât pagubă.

Ion Banu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 20, 16-31 OCTOMBRIE 2011

Vizualizari: 4608



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI