Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

DOR DE VIERU...

Abia ne-a părăsit, înălţându-şi sufletul în Ceruri, acolo unde avea un loc predestinat, şi simţim că viaţa fără el este dureros de tristă. Cel puţin pentru cei care îi cunosc şi îi admiră opera.

Sărut vatra şi-al ei nume
Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română.
Cânt a Patriei fiinţă
Şi-a ei rodnică ţărână
Ce-a născut în suferinţă
Limba noastră cea română.
Pre pământ străvechi şi magic
Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba neamului meu dacic,
Limba noastră cea română.
În al limbilor tezaur
Pururea o să rămână
Limba doinelor de aur,
Limba noastră cea română.
„Şi din mormânt
voi spune mulţimii adevărul“

Poetul Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererâta de pe malul stâng al Prutului. A debutat ca scriitor în anul 1957, în timpul studenţiei, cu volumul de versuri pentru copii „Alarmă“. În 1958 termină Institutul Pedagogic „Ion Creangă“ din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie, şi se angajează redactor la revista pentru copii „Scânteia leninistă“. În 1960 se căsătoreşte cu profesoara de limbă latină şi română Raisa Nacu, cu care a avut doi copii, Tudor (iunie 1960) şi Călin (iunie 1965).

În 1973, Grigore Vieru trece pentru prima oară Prutul cu o delegaţie de scriitori sovietici pentru a lua parte la o întâlnire cu redactorii revistei „Secolul XX“ şi vizitează, la cererea sa, mănăstirile Putna, Voroneţ, Suceviţa, Văratec şi Dragomirna. La întoarcerea în Chişinău declara: „Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul“. Visul poetului era unirea României cu Moldova.

A fost menţionat cu Diploma de Onoare Andersen (1988), laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1990). Membru de onoare al Academiei Române din 1990, Grigore Vieru a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace. În anul 2000 a primit din partea Guvernului României Medalia „Eminescu - 150 de ani de la naştere“.

„Dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă“

Şi nu s-a temut de viaţă, pentru că iubirea l-a urmărit la tot pasul. Iubirea de mamă a avut ca rod nenumărate poezii, de o sensibilitate rar întâlnită. Această iubire maternă s-a transformat, cu trecerea timpului, în iubirea de patrie, în dragostea faţă de graiul matern. Poetul afirmă că „doar în limba ta/ durerea poţi s-o mângâi,/ iar bucuria/ s-o preschimbi în cânt ... Iar când nu poţi/ Nici plânge şi nici râde,/ Când nu poţi mângâia/ Şi nici cânta,/ Cu-al tău pământ,/ Cu cerul tău în faţă,/ Tu taci atunce/ Tot în limba ta“.

Preşedintele României l-a decorat post-mortem pe Grigore Vieru „în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru dragostea şi talentul cu care a militat, de-a lungul întregii sale vieţi, prin puterea cuvântului, pentru convieţuirea oamenilor în pace şi înţelegere, rămânând în sufletul tuturor românilor ca un simbol al legăturilor dintre fraţii de aceeaşi limbă“.

A plecat absurd, nedrept.

Avem datoria să-i păstrăm, aşa cum se cuvine, o amintire luminoasă pentru tot ceea ce a făcut în promovarea limbii române şi culturii acestui popor.
Îţi vom duce veşnic dorul, Maestre!

Irina Truţescu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2009

Vizualizari: 764



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI