Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Domnişoara cancelar de la Slătioara

• Eroul reportajului de faţă este conferenţiar universitar Valentina Pricopie,
cancelar al Universităţii Ţărăneşti „Dimitrie Gusti“, Slătioara, Vâlcea.

– Unde aţi văzut lumina zilei, domnişoară Valentina Pricopie?

– La Dărmăneşti, judeţul Dâmboviţa, un sat de olari. Din păcate, acum au rămas mult prea puţini, probabil că mai există unul sau doi. La 14 ani am plecat la Ploieşti, de aici în Bucureşti, apoi în Franţa.

– Privite prin ochii unui om care a stat foarte mult în străinătate, vasele noastre de lut, olăritul, înseamnă ceva pentru străini?

– Tot ce înseamnă artă rudimentară, artă manuală reprezintă o atracţie deosebită pentru străini. Îi văd pe prietenii mei din Franţa, din Belgia, care vin cu drag în România şi-şi cumpără oale şi ulcele şi au grijă de ele prin avion. Ei apreciază foarte mult migala pe care o găsesc în arta populară românească.

Pământul străbun, atracţie ademenitoare

– Să vedem în olărit o legătură firească a omului cu pământul?

– Probabil că noi, românii, suntem mai mult legaţi de pământ decât alţii sau poate aşa ne place să spunem. Acum trebuie să spun că, de fiecare dată când mă întorceam în România după un an, un an şi jumătate, marea nevoie pe care o resimţeam era să ating pământul românesc cu tălpile. Şi nu sunt singura în această situaţie. Există o atracţie fizică, viscerală a pământului românesc. Şi probabil de aici, prin extrapolare, putem să ajungem şi la legătura olarului cu pământul pe care-l frământă.

O instituţie unică în peisajul românesc

– Cum a apărut această Universitate Ţărănească „Dimitrie Gusti“?

– Ea preia ideile fundamentale şi structura definită de Dimitrie Gusti în perioada interbelică şi se adresează, în această perioadă, elitelor rurale, instituţiilor şi conducătorilor locali, care să fie ajutaţi în promovarea zonelor rurale, în atragerea de fonduri, în dezvoltarea rurală şi aşa mai departe.

Cursurile Universităţii Ţărăneşti au început în această toamnă, însă universitatea a fost deschisă la Slătioara, în luna mai a anului trecut; au conferenţiat în jur de treizeci de persoane, mulţi practicieni, profesori universitari, academicieni, pentru că, trebuie să spunem, universitatea este organizată de Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală „Nişte Ţărani“ şi susţinută de Academia Română şi de Academia Oamenilor de Ştiinţă.

– Care este scopul universităţii, de a pune societatea rurală sub lupă spre beneficiul elitelor sau de a influenţa cumva ruralul contemporan?

– Este evident că scopul oricărei cercetări este şi acela de a face recomandări şi de a încerca să schimbe lucrurile sau să le reaşeze pe calea cea bună. Asta în condiţiile în care ele nu sunt atât de bine aşezate cum ne-am aştepta. Dar este foarte important şi să cunoaştem starea exactă, din toate punctele de vedere, a ţăranului, fermierului român actual. Depinde cum hotărâm să-l numim. Oricum, cred că este vorba despre aceeaşi persoană, pentru că fundamental el rămâne acelaşi şi se ascunde în fiecare dintre noi, cel puţin eu aşa cred. Sigur, vom deveni fermieri europeni… Depinde cum

– Sunteţi foarte tânără, aţi văzut lumea şi studiaţi viaţa după rigorile ştiinţei, pentru că sunteţi sociolog. Tocmai de aceea vă întreb: daţi o şansă ţăranului român? Vom putea vreodată să ajungem fermieri cu drepturi egale pe mapamond?

– Oricum vom deveni, fără doar şi poate, nu există dubiu din punctul ăsta de vedere, părerea mea. Este o etapă care face parte dintr-un ciclu care se va închide într-un fel sau altul. Problema e cum vom deveni. În sens pozitiv sau negativ? Sau să nu fiu atât de dură, ar trebui să zic: „Mai bine, mai rău pentru noi?“ Din această cauză ne-am constituit într-o instituţie reprezentativă, pentru că nu ne este indiferent ce se întâmplă cu ţăranul român. Vrem să ne asigurăm că va merge pe drumul cel bun.

– Cum sunt percepuţi, în genere, românii prin Europa?

– Au fost perioade bune şi perioade proaste. Lucrurile s-au schimbat foarte mult după întâi ianuarie 2007. Eu eram în Franţa la acea dată şi imediat în februarie am plecat în Belgia. Europenii au o schimbare de percepţie foarte bizară. În momentul în care eşti în afara Uniunii Europene, aşa cum ne aflam noi, eram percepuţi în mod egal ca orice african, chinez şi aşa mai departe şi trataţi ca atare.

Adevărul este că avem prea multe orgolii

– Imaginea noastră negativă să fie rezultatul propriului nostru fel de a ne comporta în lume?

– Fiecare naţiune din lumea asta are nişte orgolii naţionale, dar se pare că în România ele sunt puţin exagerate. În Franţa, într-o oarecare măsură, lucrurile au stat rău o perioadă din cauza invaziei rromilor.

Se schimbă lucrurile acestea. Începem să ne comportăm şi noi ca ei. Îşi formau o anumită imagine despre noi pentru simplul fapt că nu ne comportam ca ei. Chiar şi pentru faptul că atunci când mergeam să vizităm Parisul nu intram la cafenea să bem cafeaua, o beam în mijlocul străzii, că era cu 50 de centime mai ieftină. Dar lucrurile se schimbă. Mă uitam la tinerii care merg acum la studii în Franţa. Sunt atât de liniştiţi şi de confortabili cu identitatea lor europeană şi sunt prieteni cu toţi studenţii din toată lumea. S-au schimbat foarte mult lucrurile şi asta mă bucură.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2009

Vizualizari: 974



֩ Comentarii

 

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI