Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Dispar ajutoarele, dar se micşorează acciza

În viitoarele campanii agricole, fermierii nu vor mai beneficia de ajutoare de stat la motorină, cum era acel 1 leu/litru.

În schimb, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) încearcă să micşoreze acciza, la nivel european.

„Începând cu 1 ianuarie 2010, trebuie să aplicăm Regulamentul CE nr. 1857/2006, care stabileşte modul de acordare a ajutoarelor. În cazul motorinei, am întocmit un proiect de HG, care urmăreşte reducerea accizei la 21 de euro per 1.000 de litri, aşa cum este în toată Uniunea Europeană.

Măsura se aplică pe o perioadă de trei ani şi vizează combustibilul utilizat în agricultură, horticultură, îmbunătăţiri funciare, în zootehnie şi silvicultură“ – a declarat Elena Tatomir, directorul Direcţiei Politici de Piaţă în Culturi de Câmp, din cadrul MAPDR, pentru Lumea satului.

Un miliard de litri, mai ieftini

Proiectul de hotărâre prevede o cantitate totală anuală de aproape un miliard de litri de motorină, utilizată drept combustibil la efectuarea lucrărilor mecanizate. Diferenţa dintre acciza standard şi cea redusă reprezintă sprijin financiar, care se acordă pe baza unor adeverinţe eliberate de centrele locale şi judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) sau de inspectoratele teritoriale de regim silvic.

Pentru fiecare din cei trei ani calendaristici, de aplicare a noii măsuri, valoarea în lei a sprijinului financiar se calculează anual, la cursul de schimb euro-leu, stabilit de Banca Centrală Europeană, în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent. Întreaga sumă trebuie aprobată prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Principalii beneficiari

Beneficiarii de acciză redusă sunt producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale, constituite conform Ordonanţei de urgenţă nr. 44/2008, privind desfăşurarea activităţilor economice şi/sau persoanele juridice care, individual sau în orice formă asociativă, utilizează motorină pentru lucrări mecanizate.

Conform HG, este vorba de persoane care exploatează suprafeţe de teren agricol, execută lucrări mecanizate în zootehnie, pe terenuri forestiere sau lucrări de îmbunătăţiri funciare. Sprijinul financiar poate fi solicitat de către beneficiar, „direct sau prin intermediul formelor asociative, legal constituite, din care fac parte, în numele membrilor lor“.
Din păcate, proiectul nu menţionează câtă motorină cu acciză redusă se va acorda la hectar. Deocamdată, a fost stabilit necesarul total, la nivel naţional, care se poate achiziţiona anual. Defalcarea cantităţilor totale se va face ulterior, prin norme metodologice.

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.23 (100) 1-15 DECEMBRIE 2009

Vizualizari: 788



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI