Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Dăscăliţa de la ţară

„Fiecare dascăl trebuie să fie, mai întâi de toate, un educator spre cinste şi adevăr şi moralitate curată. Căci învăţătura de carte, aşa cum a câştigat-o la timpul său elevul de şcoală, se poate pierde cu timpul, bunele moravuri însă, pe care şi le-a însuşit copilul în fragedă vârstă a sa, în care sufletul e primitor precum ceara ce se poate modela după plac, rămân pentru viaţa întreagă.“ (Onisfor Ghibu)

Dăscăliţa lui Octavian Goga încă mai are urmaşi demni. Învăţătoarea Ioana Tablă face cinste profesiei didactice. Copil de la ţară, sărac, dar sclipitor la minte, a avut şansa unor dascăli buni care i-au călăuzit paşii. Aşa se face că atunci când a trebuit să aleagă liceul pe care-l va urma, profesorul de matematică a îndrumat-o către Liceul Pedagogic.
Cu mari emoţii s-a prezentat la examen, pentru că pe vremea aceea doar cei mai buni elevi se duceau acolo. A intrat cu medie bună, iar la absolvire, în 1977, a primit repartiţie la Cămineasca, în comuna Schitu, la 8 km de Stoeneşti, satul ei. După opt ani de navetă nu tocmai uşoară, s-a transferat mai aproape, însă abia de câţiva ani este învăţătoare în satul ei.

Treizeci de ani a predat simultan la patru clase, însă acum are doar clasa I. Aşa are mai mult timp să predea, dar mai ales să-i cunoască pe copii şi să le fie alături. Învăţătoarea Ioana consideră că un sat fără tradiţii e un sat fără viitor, aşa că încearcă să le transmită copiilor dragostea pentru zestrea neamului - costumul popular, datini şi, obiceiuri -, organizând diverse activităţi, îmbrăcaţi în costume populare.

Elevii de acum sunt copiii foştilor elevi. Cunoscând-o, aceştia i-au încredinţat copiii, având convingerea şi speranţa că îi va face şi pe ei oameni de nădejde, cum a făcut şi cu ei cu ani în urmă.

Dascăl de ţară, doamna Ioana Tablă nu poate rămâne în afara comunităţii. Deseori, oamenii o iau drept model. Bătrânii şi-ar dori-o ca fiică, văzând-o cu câtă bunătate şi dăruire îşi îngrijeşte soacra ţintuită la pat de-o boală grea. Femeile mai tinere îi cer sfaturi legate de creşterea şi educarea copiilor, dar şi de gospodărie. Doamna învăţătoare e şi o foarte bună gospodină, casa şi grădina ei fiind îngrijite cu dragoste şi pricepere.

Încet-încet, dascălul începe să-şi reia locul în comunitate, alături de preot. Dacă ar fi să dea timpul înapoi, şi-ar alege aceeaşi meserie, pentru că iubeşte foarte mult copiii. Îi învaţă să scrie, să citească, să socotească, să descopere lumea. Dar mai cu seamă îi învaţă să fie oameni, să iubească binele, adevărul, frumosul, speranţa. Ce emoţii o încearcă atunci când ţine mânuţa tremurândă, care învaţă să scrie primele litere, sau atunci când, după luni de trudă, prichindeii încep să buchisească primele cuvinte! Atunci ştie că şi-a îndeplinit misiunea.

Ileana CÎRSTEA
REVISTA LUMEA SATULUI NR.5, 1-15 MARTIE 2011

Vizualizari: 924



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI