Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Cu paşi mărunţi ajungi departe…

Interviu realizat la SC SAFIR – Vaslui

– Domnule George Safir, sunteţi de profesie economist şi gestionaţi, alături de tatăl dumneavoastră, o afacere de familie, aş spune: societatea Safir SRL, o unitate profilată pe creşterea păsărilor. Câţi angajaţi aveţi?

– În prezent avem 280 de angajaţi, care desfăşoară activităţi atât în fermele societăţii, cât şi în abatorul aferent. Societatea este compusă dintr-un abator şi cele două ferme. Una dintre aceste ferme are un efectiv de 420.000 de mii de capete, iar cealaltă un efectiv de 35.000 de mii de capete.

– În ce măsură poate acoperi producţia obţinută la nivelul celor două ferme capacitatea la care a fost conceput abatorul?

– În momentul de faţă, aproximativ 40% din capacitatea de abatorizare. Restul de 60% reprezintă, în principal, producţie achiziţionată de la crescătorii din judeţ. Efectivele de păsări abatorizate se ridică la un număr de 500.000 de mii de capete pe serie. Pe lângă crescătorii din judeţ, avem încheiate contracte şi cu crescătorii din judeţe precum Constanţa, Ialomiţa, Iaşi etc. Cu unii dintre aceştia avem contracte în care se stipulează ca noi să le asigurăm puii sau furajele. Aşa este mai avantajos şi pentru noi şi pentru ei, pentru că astfel obţinem un preţ rezonabil al furajelor.

Cât despre cei care optează să abatorizeze la noi, sunt fermieri ce deţin ferme avicole, dar care nu au şi o linie de abatorizare aferentă unităţilor.

Calitatea materialului biologic

– De unde vă asiguraţi necesarul de material biologic?

– În prezent, avem mai multe surse de aprovizionare. Lucrăm, în general, cu firme din Bulgaria, dar avem parteneriate şi cu firme autohtone, precum Agrafood Urziceni, Drosera. Ne gândim totuşi să ne extindem aria de parteneriate cu companiile de acest gen.

– Care sunt principalele rase de pasări pe care le achiziţionaţi?

– Ne axăm pe rasele Ross 308, iar din Bulgaria importăm un hibird care prezintă performanţe productive foarte bune, dar este şi o rasă mai sensibilă.

– Ce spor în greutate prezintă acest hibrid?

– La 35 de zile poate atinge o greutate de 2 kilograme. La 42 de zile, un exemplar din această rasă poate ajunge la 2,5 kilograme. Ce-i drept, performanţele înregistrate de această rasă sunt condiţionate de o serie de factori. În primul rând rasa, apoi casa şi masa.

Hrana, primordială

– Pentru aprovizionarea cu furaje aveţi încheiat un contract cu o firmă specializată din Craiova. De ce aţi ales o societate aflată la o depărtare atât de mare?

 - Lucrul esenţial la care ne gândim când hrănim păsările este calitatea furajelor. Această societate şi-a dovedit constanta în acest domeniu, fluctuaţiile calităţii fiind inexistente sau nesemnificative. În plus, ne asigură tipurile şi reţetele de furaje pentru diferite rase de păsări şi categorii de vârstă şi nu am întâmpinat niciodată probleme cu livrarea. Preţul joacă, de asemenea, un rol foarte important. Furajul şi achiziţionarea puiului viu sunt factorii cei mai costisitori în cazul creşterii păsărilor. Aproape 70% din cheltuieli reprezintă de fapt asigurarea necesarului de furaje.

Piaţa

– Care este cantitatea de furaj de care aveţi nevoie într-o lună?

– Numai de la societatea craioveană achiziţionăm lunar circa 1.500 de tone.

– La ce nivel se ridică producţia obţinută în fermele societăţii Safir şi cum o valorificaţi?

– Lunar abatorizăm aproximativ 900 de tone, producţie ce pleacă spre comercializare pe piaţa internă. Exportul a constituit la un moment dat un obiectiv, dar rentabilitatea nu a fost prea mare, aşa că ne-am îndreptat atenţia spre piaţa internă. Un alt aspect important ţinea de cantităţile pe care trebuia să le exportăm şi care depăşeau oarecum capacitatea noastră de producţie. Spun asta pentru că, angajându-ne într-un astfel de parteneriat, trebuia să încetăm orice colaborare cu societăţile autohtone, întrucât întreaga noastră producţie ar fi părăsit graniţele ţării. Acest lucru, în concepţia noastră, angaja un risc enorm, în consecinţă am mers pe raţiunea că nu trebuie să devenim dependenţi de ofertele pe care ni le făcea străinătatea.

Pe piaţa internă puii abatorizaţi se vând sub marca Deliciosul de Vaslui şi pot fi găsiţi pe rafturile supermarketurilor mari din judeţul Vaslui, dar şi în alte regiuni ale ţării. Plata serviciilor furnizate de noi se face conform contractului între 17 şi 24 de zile. Una dintre condiţiile importante stipulate în contractul pe care l-am încheiat cu aceste companii este că marfa plecată din unitatea noastră şi recepţionată de beneficiar nu mai poate fi returnată.

Eficienţa

– La ce nivel se ridică costurile de producţie?

– Costurile sunt destul de mari, iar fără subvenţia acordată de stat ar fi fost imposibil să ne descurcăm singuri. În perioadele favorabile, subvenţia acoperă o parte din costuri şi poate asigura fermierului un profit de cca 30%.

– Ce obiective aveţi pentru viitor?

– Am făcut multe eforturi pentru a concretiza câteva proiecte. Am construit abatorul, iar în vara acestui an am terminat şi ferma de la Roşeşti. Avem în vedere şi construcţia unei ferme de reproducţie, dar momentan lipsesc resursele financiare necesare demarării unui astfel de proiect. Dar le vom lua pe rând şi sper să reuşim atingerea tuturor obiectivelor pe care ni le-am propus. Cu paşi mărunţi ai şanse să ajungi departe. Cu paşi mari rişti să te împiedici repede.

I. BANU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2009

Vizualizari: 888



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI