Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Cu omul de ştiinţă Ilarie Isac despre drama fructului strivit

Scenariul dramei pomiculturii româneşti poate fi transpus în opera marilor creatori antici, în care partea comică se transformă în blestem. Ascul­­­tându-l pe unul dintre cei trei arhitecţi ai mirificelor plantaţii pomicole ale României, gândul te duce la „germenul răului“ implantat să distrugă tot ce a făcut omul mai bun.

Cea mai mare livadă a Europei

În materie de pomicultură, „omul de ştiinţă“ a reuşit să clădească pe plaiurile mioritice cea mai mare şi înfloritoare grădină a Europei. În anul de referinţă 1981, livezile intensive ale României atingeau dimensiunea record de 50.000 hectare. În acele vremuri, pe piaţa autohtonă pătrundeau doar fructele exotice. Chiar dacă graniţa ar fi fost deschisă, străinii nu aveau cum să facă faţă concurenţei autohtone. Şi asta pentru că niciunde în lume nu se produceau poame atât de gustoase şi ieftine ca la noi.

A fost momentul de glorie

Era momentul de glorie al pomiculturii româneşti, dar până să se ajungă aici au fost ani, zeci de ani de muncă în care cercetătorii au pornit, cum s-ar spune, de la creanga cu fructe ce rodea poate o dată la doi sau trei ani. Aşa cum se întâmplă de fapt şi astăzi în marea şi jalnica pomicultură a României.

Marea mutaţie

Germenii metamorfozei aveau să apară prin anii ’60, când, la Staţiunea de Cercetări din Voineşti, au fost plantate primele mlădiţe ce aveau să schimbe fundamental sistemul de organizare şi productivitate al sectorului pomicol din România. Arhitecţii au fost trei: prof. dr. doc. Nicolae Ştefan, Aurel Şuta şi Ilarie Isac. Recunoaşterea întâietăţii ştiinţifice a primului este incontestabilă. Despre al doilea, interlocutorul nostru Ilarie Isac, vorbeşte la modul superlativ.

Când au pornit la drum, cei trei nu îşi imaginau că sunt arhitecţii unui castel pe nisip. Opera lor avea să se prăbuşească tocmai în momentul în care, în mod normal, trebuia să însemne ieşirea din închistarea ultimilor ani ai comunismului. De atunci şi până acum totul s-a îndreptat spre distrugere. Plantaţii moderne care au costat miliarde de dolari au fost dezrădăcinate, iar pe locul lor se întinde ruşinea nedreaptă a acestui popor: marea pârloagă a Europei. Doctorul în ştiinţe horticole, Ilarie Isac, povesteşte această dramă a fructului strivit cu înţelepciunea omului care realizează că a venit momentul să luăm totul de la capăt. Gândul ne duce la faimoasa „Simfonie a lalelelor“ al cărei „compozitor“ este tot Ilarie Isac.

Mugurii speranţei

Ilarie Isac nu s-a dat, cum s-ar spune, lovit, ci s-a urcat din nou pe baricada reclădirii pomiculturii. La o vârstă înaintată, el a înfiinţat prima Societate Naţională a Pomicultorilor din România, care figurează nu atât prin nume, cât printr-o activitate practică de invidiat. În demersul său ştiinţific, dl Isac este conştient că în planul productivităţii ne situăm astăzi la o distanţă enormă de realizările ştiinţei genetice actuale. Faţa comercială a fructelor occidentale ne coboară în lada de jos a pomiculturii mondiale, dar nicăieri în lume poamele nu au gustul celor româneşti.

Acestui atu i se adaugă realizările ştiinţifice în organizarea livezilor. Străinii care vin să ne dea lecţii de pomicultură se fălesc cu densităţi de peste 3.000 pomi la hectar. Cu patru decenii în urmă, doctorul Isac şi colaboratorii săi exploatau la Voineşti cea mai intensivă plantaţie a Europei, de 5.000 meri la hectar. Cercetătorul Ilarie Isac are conştiinţa clară a neputinţei financiare a celor care scrutează gemula muguraşului din care se vor naşte noile mlădiţe ale pomiculturii româneşti.
Să dea Domnul ca speranţele sale să se şi împlinească!

BANU, I. POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2009

Vizualizari: 947



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI