Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Consiliile trădării naţionale

La începutul toamnei 1940, Guvernul român trebuia să facă cunoscut la Viena dacă primeşte sau nu arbitrajul. Mihail Manoilescu a telefonat regelui cerându-i să-i comunice acceptarea „arbitrajului“ în noaptea de 29 spre 30 august la ora 3,30. Aşadar, cartea era jucată. Regele, care acceptase „de facto“ amputarea ţării – şi spune Alex Mihai Stoenescu că istoriografia română nu are dubii atunci când afirmă că detronarea regelui Carol al II-lea are drept cauză principală pierderea nord-vestului Transilvaniei – convoacă pentru 30 august ora 12,00 noaptea un Consiliu de Coroană.

Un accept înjositor şi ilegal

Au fost prezenţi consilierii regelui, membrii guvernului, dar şi alte persoane care nu erau membri ai acestei instituţii, cum ar fi un oarecare Teofil Sidorovici sau părintele Moţa, tatăl unui tânăr căzut în războiul civil din Spania. Faptul că au votat şi persoanele care nu făceau parte din amintita instituţie – menţionează acelaşi istoric – conduce la concluzia că decizia de acceptare a Dictatului de la Viena a fost ilegală. Presaţi de timp, participanţii au dezbătut cererea ultimativă de la Viena. După discuţii aprinse, tensionate, la orele 3,00 dimineaţa, s-a votat. Dintre cei prezenţi, 19 - toţi oameni ai regelui şi trădători de ţară - au votat pentru primirea arbitrajului, iar 10 (I.C. Brătianu, prof. Silviu Dragomir, Ion Mihalache, Mihail Popovici, Victor Antonescu, Victor Iamandi, A.C. Cuza, generalul Arthur Văitoianu, Constantin Angelescu, mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan) au cerut respingerea arbitrajului şi apărarea cu forţa armată a fruntariilor ţării.

Adevăraţii patrioţi

Luând cuvântul, generalul A. Văitoianu a spus: „Sire, ascultându-i pe toţi cei care au vorbit până acum, am impresia că ne găsim în situaţia unui popor căruia i se cere să fie ucis, umilit, sfâşiat cu buna sa voie. În asemenea condiţiuni, Măria Ta, nu pot accepta să mă închin, nu pot accepta arbitrajul. La rândul său, mitropolitul Nicolae Bălan a declarat „un popor care nu este în stare să se apere şi să aducă jertfe pentru aspiraţiunile sale este menit pierii. A accepta arbitrajul înseamnă a intra în necunoscut“. S-au opus arbitrajului Victor Iamandi, A.C. Cuza ş.a., toţi participanţii necunoscând detaliile Dictatului. Aceste detalii au fost cunoscute pe 31 august la ora 20,00, când ministrul României la Berlin a adus documentele semnate în sala de aur a palatului Belvedere, acolo unde, văzând harta prin care i se răpea României o suprafaţă de 42.243 km2 cu peste 2,6 milioane de cetăţeni români, Mihail Manoilescu a leşinat.

Furtuna de împotrivire

După confruntarea cu realităţile dureroase ale Dictatului, regele convoacă la miezul nopţii de 30 spre 31 august un nou „pseudoconsiliu“ de Coroană la care au fost invitaţi Iuliu Maniu şi Gheorghe Brătianu. A apărut şi Nicolae Iorga pe care evenimentele l-au prins în ţară. Maniu a făcut o expunere aspră a greşelilor politicii lui Carol al II-lea care a impus ţării, printr-o lovitură de stat, un regim dictatorial şi asumându-şi el însuşi răspunderea politică pentru actele de guvernare. Întreaga opinie publică îl va învinovăţi pe rege pentru situaţia în care a ajuns ţara. „Nu văd, a încheiat Maniu, cum Maiestatea Voastră va putea salva tronul şi ţara“.

Comunicatele de presă şi de la radio, care pun accentul pe garanţiile date de Axă pentru apărarea integrităţii teritoriului rămas, nu liniştesc opinia publică. Un uriaş val de dezamăgire şi indignare cuprinde întreaga ţară, dar nici regele şi nici acoliţii săi n-au luat în calcul puternica stare de spirit favorabilă rezistenţei. „Sentinţa de la Viena – scria ziarul Tribuna – a dezlănţuit furtuna de împotrivire a unui neam care a avut o mie de ani dreptate, dar nu şi-a putut-o dobândi până nu a cucerit-o prin luptă“. La Bucureşti, Alba-Iulia, Sibiu, Timişoara şi în multe alte localităţi ale ţării au răsunat chemările patriotice „Jos dictatul de la Viena!“, „Trăiască Ardealul!“, „Nu vom da nicio brazdă!“

Armata a avut aceeaşi atitudine manifestându-şi de la început împotrivirea faţă de înţelegerea criminală de la Viena. Şeful Marelui Stat Major, generalul Gheorghe Mihail nota: „oastea este hotărâtă să apere teritoriul naţional (...) integritatea ei teritorială“. La rândul său, comandantul Diviziei 16 Infanterie consemna hotărârea liber exprimată de fiecare militar aflat la graniţa de vest a ţării „toate unităţile sunt gata pentru a apăra hotarele patriei“, iar Gazeta de Transilvania aprecia că „soldaţii nu se vor retrage, chiar dacă vor primi ordin (...) Sunt soldaţi care, fiind din satele apropiate, refuză să meargă acasă chiar pentru o noapte fiindcă, zic ei, nu se ştie ce se poate întâmpla cât lipsesc de la post“. Dar cărţile erau jucate şi pentru românii din nord-vestul ţării începea lunga toamnă a durerii.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 17, 1-15 SEPTEMBRIE 2010

Vizualizari: 747



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI