Imprimati articolul

Comoara de lângă noi

De s-ar scula străbunii din somnul cel de moarte
Şi-ar vrea să dea o raită pe-al ţării larg ogor,
Să vadă dacă poartă pecetea vrerii noastre
De-a da mai multe roade decât pe vremea lor,

Ce credeţi c-or să spună când le-o cădea privirea
Pe-atâta câmp pârloagă, zăcând sub pir şi spini,
Şi vor afla c-aducem merindele de-afară,
Îmbogăţind ca proştii pe lacomii străini!?

Ar zice că aceasta nu-i ţara ce-au lăsat-o
S-o moştenim cu cinste, să-i dăm un nou avânt,
Că am uitat de şansa ce ni-i la îndemână,
De cel mai scump tezaur – pământul nostru sfânt.

Şi plini de grea tristeţe şi mare-amărăciune,
Cu glasul ca un tunet ar spune răspicat:
„Treziţi-vă îndată, voi care ţineţi cârma
Şi-ntoarceţi-vă faţa cu dragoste spre sat!

Căci nu-i o altă cale mai bună de salvare
Din gheara sărăciei şi-a crizei, mai curând,
Decât să puneţi iute pe roate-agricultura,
Să scoateţi la iveală comoara din pământ!

Daţi tot ce vor ţăranii să-i crească trudei sporul:
Tractoare şi seminţe cu bob mănos, de soi,
Şi-aduceţi către buza câmpiei însetate,
Din Dunăre, din râuri, al apelor şuvoi!

Şi-o să vedeţi ce holde, ce lanuri minunate,
De grâu, porumb şi floare vor fremăta sub cer,
Şi cum vor geme iarăşi silozul şi pătulul
De-atât belşug de aur, al brazdei giuvaer!

Nu va mai plânge masa, vor fi bucate multe,
Prisosul îl veţi vinde la alţii pe bani grei,
Nu va mai bate vântul prin vistieria ţării
Şi buna rânduială îşi va găsi temei!“
…………………........................………………..

De nu urmăm degrabă povaţa şi îndemnul
Ce ni le-au dat străbunii în al răscrucii ceas,
N-o să ne ierte nimeni, nici ei şi nici urmaşii,
Căci ţara va rămâne într-un etern impas…

Gelu Oproiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2011

֩ Comentarii