Imprimati articolul

Colindele la români

De departe, luna decembrie este pentru noi, românii, cea mai frumoasă din an. Pentru că este una cu daruri, cu sărbători, cu brazi împodobiţi cu luminiţe, cu colinde neaoşe, cu mese întinse, cu familii adunate în jurul lor, cu iertăciune, cu înţelegere, cu blândeţe. Este o lună specială. Să vorbim, deşi parcă nu ni s-a deschis sufletul în totalitate, despre colinde.

Mirajul magilor

Şi nu trece bine Ziua Naţională, că, mai ales la oraş, unde tradiţiile nu se mai respectă cu sfinţenia de la sat, copiii vin cu Steaua. Au o stea din hârtie, împodobită cu poleială sau brad cu care se grăbesc să blagoslovească pe cei care deschid uşa. Colindul nu are mai mult de patru versuri, de multe ori este adaptat tranziţiei pe care o tot traversăm, iar copiii care îl cântă au în jur de 10-12 ani.

De regulă, dacă primesc covrigi sau mere, în loc de bani, cum şi-ar dori, le aruncă. Acum, cu criza asta, poate că nu. La ţară însă, cu Steaua se vine în ajun de Crăciun. Obiceiul este legat de steaua care s-a arătat magilor de la Răsărit şi numai adolescenţii – flăcăii numai buni de însurat, cum ar veni, deşi azi nu mai e chiar valabil – cântă acest colind. El răsună dimineaţa, pe la ora 3, 4, şi fetele stau treze ca să-l audă. Şi sună cam aşa:

„Steaua sus răsare
Ca o taină mare,
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte
Şi lumii vesteşte,
Că astăzi Curata,
Prea-nevinovata
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia
Naşte pe Mesia
Magii cum zăriră
Steaua şi porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-l vază
Pe Hristos să-l vază
Şi dacă porniră
Îndată-L găsiră
La Dânsul intrară
Şi se închinară
Şi se închinară
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite
Luând fiecare
Bucurie mare
Bucurie mare.
Care bucurie
Şi aici să fie
De la tinereţe
Pân’la bătrâneţe
Pân’la bătrâneţe.“

Altfel de cântări
Un colind care răsună în satele Bărăganului este Breazaia. Acesta este cântat în seara de Ajun numai de către bărbaţii însuraţi şi despre el, pentru că participanţii sunt foarte urât mascaţi, se spune că a fost înfiinţat chiar de – Doamne apără şi păzeşte! – dracul! Atâta i-au plăcut şi lui colindele româneşti, venite cu iz de spiritualitate din vremuri păgâne, că a înfiinţat Breazaia...

În Moldova, acelaşi obicei se numeşte Turca. Oarecum apropiat de ele, dar distinct, este Capra. Dacă înainte era un colind specific Bucovinei şi Moldovei, acum el se cântă şi în alte zone. Are legătură cu sporul de animale în turmele păstorilor, altfel spus, cu cât e mai mult cântat, cu atât aduce mai multă bogăţie de turme. De altfel, modul de împodobire a caprei, cu covoare din lână, ştergare cusute cu fir de borangic, carpete ţărăneşti ţesute în război, vorbeşte, e drept indirect, tot despre acest lucru.

Capra este împodobită, conform tradiţiei, în culori cât mai vii, chiar ţipătoare, iar cei care o cântă fac urări de mai bine în noul an. Poate de la felul în care e împodobită capra vine şi expresia, când cineva arată la veşminte mai excentric: „Parcă eşti o capră“. Dar, dincolo de asta, este un colind îndrăgit şi aşteptat pentru buna dispoziţie şi urările pe care la face. Iată un exemplu:

Capra

„Pe munte cu florile
Pasc ciobanii caprele.
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa,
La stânga şi la dreapta.
Vine cerbul de la munte
C-o steluţă albă-n frunte.
Frunză verde baraboi,
Hai să mergem înapoi.
Bine-i şade caprei mele
Cu cercei şi cu mărgele.
Astă capră-i năzdrăvană
Cu lăicer şi cu năframă.
Frunză verde şi-un harbuz,
Ţine, capră, capul sus!
Ş-apoi verde lemn sucit,
Jocul nostru s-o gătit.“

În Transilvania, mai ales în zona Sibiului şi Albei, de Crăciun se cântă de către fete şi băieţi deopotrivă Colinda păstorilor. Ei merg din casă în casă şi cântă astfel:

„Io am douăzeci de oi
Io am douăzeci de oi
Şi i-oi duce Lui miei doi
Şi i-oi duce Lui miei doi
Iaca şi io am vreo zece
Şi i-oi duce şi-un berbec
Şi io că-s mai ţighinaş
I-oi duce şi vreo tri caşi
Că aşa ni-i rânduiala
Să ne plătim zeciuiala
Că aşa ni-i scris în lege
Să plătim un an din zece
Doamne, Împărate sfinte,
Primeşte şi-a noastră cinste,
Primeşte-o şi de la noi,
Că suntem păstori de oi.“

„Bună dimineaţa“ este colindul care precede însă întreg alaiul de sărbători şi colinde care va urma. E scurt şi cântat de copiii mici din sat. „Bună dimineaţa, la Moş Ajun! La anu’ şi la mulţi ani!“ e toată cântarea şi pentru ea puradeii primesc dulciuri, mere, covrigi, nuci şi, în vremea din urmă, şi bani. De asemenea, în unele sate din Ardeal şi Moldova este tradiţia ca preoţii să meargă pe la săteni cu icoana, un fel de botez, menit să binecuvânteze casele creştinilor. Cei care au ţinut post şi nu au tăiat porcul încarcă în ajun masa cu bucate de post şi preotul le gustă pe toate şi le dă credincioşilor dezlegarea la cele de dulce.

Codaşele

Pluguşorul este un obicei străvechi, spune-se, de sute de ani. Cu acest colind, care are mai multe variante, merg mai degrabă băietanii, dar în ultima vreme vin şi fete cu Pluguşorul. Spre deosebire de alte colinde, cântate numai din gură, la acesta se folosesc şi clopoţelul, clopotul, talanga, iar vocea colindătorului se însoţeşte de sunetul acestora. Iată un fel de Pluguşor:

„Mâine anul se-noieşte,
Pluguşorul se porneşte
Şi începe a ura,
Pe la case a colinda.
Iarna-i grea, omătu-i mare,
Semne bune anul are,
Semne bune, de belşug,
Pentru brazda de sub plug;
La anul şi la mulţi ani!“

În Dobrogea şi Bărăgan, cete de flăcăi vin şi cu Plugul Mare. Ei folosesc la acest colind chiar plugul de arat. Chiar dacă se duc la toate gospodăriile, sunt vizate fetele de măritat. Cele care vor să se mărite primesc flăcăii cu plugul în curte. Dacă ei trag brazdă adâncă în bătătură, înseamnă că flăcăii o plac, mai ales unul dintre ei, şi e semn clar de nuntă pentru părinţi şi vecini, care trag cu coaga ochiului. Dacă nu trag brazdă, fata aşteaptă până anul viitor. Şi dacă Pluguşorul este mai degrabă al băieţilor, Cântecele, care se cântă pe 31 decembrie, la o zi după Pluguşor, se adresează fetelor. Şi ele zic cam aşa:

„Câte floricele sunt,
Toate merg la jurământ.
Numai Floarea-Soarelui
Stă în poarta Raiului.
Raiule, grădină dulce,
Eu de aicea nu m-aş duce.
De mirosul florilor,
De dulceaţa pomilor,
La anul şi la mulţi ani!“

Sorcova este colindul cu care se încheie seria tradiţiilor de Crăciun. Ea se cântă chiar în noaptea de Anul Nou şi constă într-o urare de sănătate, prosperitate şi bine în anul care începe. Înainte, când nu se găseau în comerţ sorcove gata împodobite, colindătorii foloseau o creangă de brad cu multe hârtii colorate legate de ea sau chiar o mătură mai acătării din casă. Sorcovitorii primesc de regulă bani pentru urările făcute.

„Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-mbătrâniţi,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul,
Peste vară, primăvară,
Nici capul să nu te doară,
La anu’ şi la mulţi ani!“

Ce chestie... Nu aveam deloc pornire să scriu despre colinde la începutul materialului şi acum parcă aud deja colindătorii. Parcă sună clopoţelul pe uliţe, parcă voci grave retează seara. E cert, da: a venit luna colindelor. A sărbătorilor. A iertării. A renaşterii noastre ca tot şi unitar. A venit decembrie... şi să dea Domnul să ne aducă şi zăpadă multă ca să uităm un pic de criza care ne stresează.

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI, 16-31 DECEMBRIE 2009

֩ Comentarii