Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Cinstea de a fi în elita mondială

Să recunoaştem că puţini sunt specialiştii din sectorul agroalimentar al României care se pot făli cu o asemenea calitate profesională. Doctorul în ştiinţe agronomice Nicolae Pârvu nu îşi arogă calitatea de savant agricol şi nici de mare genetician. El susţine însă că face parte din casta creatorilor, respectiv a celor care au obţinut primul hibrid de floarea-soarelui.

Tânăr cercetător fiind, el a avut şansa vieţii de a face parte din formidabila echipă a profesorului Viorel Vrânceanu care, cu aproape patru decenii în urmă, a dat lumii primul hibrid de floarea-soarelui. Era o realizare formidabilă nu numai pentru România, ci pentru toate ţările aflate în aşa-zisa Cortină de Fier.

La vremea aceea, adică prin anii ’70, Institutul de la Fundulea era celebru în Zona Răsăriteană, fie şi pentru faptul că americanii au constituit aici un „cap de pod“ în experimentarea hibrizilor de porumb. Era în fapt o provocare pentru întreaga Europă, care mai târziu s-a aliniat comandamentelor americane, devenind astăzi un concurent de temut

Ultimul mohican

Vestea dată lumii că românii au decriptat genomul florii-soarelui, creând şi omologând primul hibrid, a căzut ca un trăsnet peste geneticienii occidentali, care pretindeau că deţin supremaţia în studierea celei mai frumoase plante cultivate pe Terra.

Asta se întâmpla în 1971, după opt ani de cercetări, în care profesorul Viorel Vrânceanu a avut cutezanţa de a propune colaboratorilor săi câştigarea unui pariu nebunesc cu lumea occidentală.

Patru erau corifeii acestei aventuri genetice. Al cincilea era Nicolae Pârvu, un produs eminent al şcolii române de agricultură, repartizat aici tocmai pentru a face dovada înclinaţiilor sale pentru inventivitate.

Anii au trecut, iar profesorul Vrânceanu s-a văzut în imposibilitatea de a ţine pasul cu descoperirile tehnice şi tehnologice în materie de cercetare genetică, în timp ce principalul său colaborator, dr. Stoienescu, s-a îndreptat spre alte zări şi ţări, atras de iluzii pierdute. Fapt este că doctorul Nicolae Pârvu este socotit astăzi a fi ultimul mohican care şlefuieşte cu mintea şi cu lupa genomul unei plante care revine spectaculos pe scena agricolă a lumii.

O combinaţie dătătoare de speranţă

În lipsa unei susţineri financiare cât de cât acceptabilă, Nicolae Pârvu a intrat în combinaţie ştiinţifică cu Institutul de Cercetări Agricole din Novi Sad, care reprezintă în zonă singura instituţie ştiinţifică capabilă să ţină pasul cu unităţile occidentale de profil. În colaborare cu acest institut, doctorul Pârvu a dezvoltat în judeţul Constanţa un program de ameliorare a florii-soarelui. Obiectivul general este creşterea performanţei, iar cel special îl reprezintă adoptarea acestei plante la noile condiţii climatice în care se desfăşoară agricultura în Câmpia Română bântuită de secetă.

Programul se află în derulare, iar primele rezultate în ceea ce priveşte aclimatizarea unor hibrizi rezistenţi la secetă sunt încurajatoare. Dacă ar fi să o spunem pe aia dreaptă, atunci cu amărăciune trebuie să consemnăm că poligonul de la Palas-Constanţa pare a fi ultima redută ştiinţifică în materie de floarea-soarelui.

Pentru a salva oarecum onoarea cercetării româneşti, Nicolae Pârvu a intrat într-un parteneriat ştiinţific internaţional, unde îl are ca aliat pe celebrul academician Drăgan Skoric de la Institutul din Novi Sad.

Cei doi cercetători continuă decriptarea genomului florii-soarelui în cadrul echipei de profesionişti ai firmei Quality Crops, unde activează Manuel Coronado, un manager lansat pe firmamentul ştiinţei agricole de americani de la compania Pioneer.

Reveniţi cum s-ar spune sub pavilion sârbesc, cei trei îşi desăvârşesc cercetările undeva în zona Staţiunii de Cercetări Valul lui Traian şi au ambiţia declarată de a realiza aici unul dintre cele mai performante centre ştiinţifice agricole din această zonă geografică a Europei.

Dincolo de ambiţie...

În ţară lucrurile merg prost, dar Nicolae Pârvu nu renunţă la ideea de a reveni şi de a fi ceea ce a fost cu patru decenii în urmă. Adică un deschizător de drum într-un domeniu pe care la vremea aceea abia începea să-l perceapă.
Prin construcţia lui genetică, înainte de a fi om de ştiinţă Pârvu este un luptător. Mai mult, este o fiinţă care nu a conceput niciodată să fie pe locul doi. La şcoală, la facultate a fost dintotdeauna premiant. La fel şi la instituţiile în care a activat.

Pe vremea când a condus Comisia pentru Încercarea şi Omologarea Soiurilor, el s-a interpus ca stavilă în calea negustorilor ce doreau să introducă în agricultura românească seminţe pe care occidentalii le aruncau la lada de gunoi.

Când a realizat că nu este loc de a păstra ordinea vegetală, s-a orientat spre cea mai mare companie de producere a seminţelor din lume Pioneer Hi-Bred Seeds, unde avea să-l cunoască pe un alt mare căutător în genomul florii-soarelui, argentinianul Manuel Coronado.

Noua echipă se află în faţa celei mai mari provocări ştiinţifice a zilelor noastre, iar noi nu putem decât să fim mândri de românul nostru. Dacă va fi cum visează Nicolae Pârvu, atunci foarte curând se va vorbi din nou despre valoarea ştiinţei agricole a României.

I.BANU, I. POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.17, 1-15 SEPTEMBRIE 2009

Vizualizari: 689



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI