Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Ce mai poate face cercetarea pentru legumicultură?

La această întrebare au încercat să răspundă recent participanţii la dezbaterea organizată în cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Legume şi Flori Vidra. Din nefericire, evenimentul cu tema „Soluţii oferite de cercetarea legumicolă pentru unele probleme cu care se confruntă legumicultura României“ nu i-a interesat pe atât de mulţi specialişti pe cât se aşteptau organizatorii. Participanţii, atâţia câţi au fost - cei mai mulţi dintre ei profesori şi cercetători - au încercat cu această ocazie să arate care mai este în contextul actual misiunea cercetării, o ramură vlăguită, decimată, dar ale cărei rezultate încă mai dăinuie. Şi acest fapt este simplu de verificat. Dacă ne uităm în catalogul oficial, 61% dintre soiurile şi hibrizii înregistraţi au fost obţinuţi în cadrul ICDLF Vidra, precum şi în staţiunile aflate în subordinea acestuia.

Performanţa se lasă aşteptată

Tema dezbaterii de la Vidra a fost abordată mai pe larg de către directorul ştiinţific al institutului, domnul dr. Victor Lăcătuş, care a susţinut o lucrare de sinteză cu privire la situaţia actuală a legumiculturii, una fărâmiţată poate mai mult decât orice alt sector, cu mari lacune în ceea ce priveşte organizarea, unde marea masă a cultivatorilor îşi produc încă singuri sămânţa şi răsadurile şi practică în general o tehnologie aleatorie, cu costurile de producţie cele mai mici posibile. Se folosesc cultivaruri depăşite, iar baza materială folosită este şi ea una precară. Din această ecuaţie nu poate să rezulte decât o producţie mult mai mică faţă de posibilităţi, valorificată la preţuri destul de puţin remuneratorii, deşi calitatea acesteia este în general una bună.

Sumarizarea problemelor din sector de către directorul ştiinţific al Institutului de la Vidra a fost urmată şi de enumerarea câtorva dintre soluţiile şi orientările cercetării din domeniu, atât cât a mai rămas din aceasta. Pentru că, trebuie spus, ca urmare a problemelor survenite în principal din lipsa finanţării, institutul de la Vidra a pierdut până în prezent trei dintre cele şase staţiuni pe care le avea în subordine: s-au închis cele de la Arad, Işalniţa şi Brăila şi mai rezistă, sub auspicii nu foarte favorabile însă, cele de la Buzău, Bacău şi Iernut.   

O misiune greu de respectat

În acest context sumbru, nici misiunea cercetării nu mai este cea care ar trebui să fie. Teoretic, rolul său este acela de a crea soiuri, de a stabili tehnologii integrate de cultură, de a asigura seminţele din verigi superioare şi comerciale şi de a promova şi implementa cele mai noi rezultate. Practic însă, cele mai multe institute de cercetări, şi nu doar din domeniul legumicol, trăiesc din şi pentru producerea şi comercializarea de sămânţă. „Eu nu cred, spune domnul Victor Lăcătuş, că cercetarea trebuie să producă sămânţă, aceasta face mai degrabă obiectul societăţilor comerciale. Institutul trebuie să creeze soiuri, să caute gene, să transmită genitori. Dar, din păcate, noi ne menţinem pe linia de plutire datorită comerţului cu seminţe.“

Cea mai mare deficienţă pe care o înregistrează cercetarea nu este însă aceasta, ci mai degrabă lipsa unei promovări adecvate, deşi ea mai are încă un cuvânt important de spus. La fiecare specie există cel puţin un soi valoros, dar atât multitudinea cât şi valoarea lor ar trebui să fie mult mai bine scoase în evidenţă. Suntem încă imbatabili în ceea ce priveşte soiurile de gogoşari, dar rezultate bune se mai înregistrează şi la ardeiul gras, la tomate şi la vinete, specie la care încă deţinem piaţa, deşi vinete autohtone de 2 kg bucata… încă nu s-au inventat.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 20, 16-31 OCTOMBRIE 2011

Vizualizari: 810



֩ Comentarii

 

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI