Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Ce mai faceţi, domnule…Emil Nicolae Silvaş?

De activitatea ştiinţifică a domnului Emil Silvaş se leagă transplantul de embrioni la taurine realizat în premieră în România. Această realizare de excepţie a colectivului de cercetători de la Staţiunea Zootehnică Târgu-Mureş este doar o parte a activităţii acestui om, care şi acum impresionează prin înaltele sale cunoştinţe în domeniul zootehniei.

Fişa sa profesională are atâtea rubrici încât nu pot fi cuprinse într-un dosar întreg. Vom face precizarea că Emil Silvaş este expert al Băncii Mondiale pentru Proiecte Agrozootehnice.

A publicat sau comunicat în ţară şi străinătate peste 200 de lucrări ştiinţifice (7 cărţi, 14 Brevete de inovaţii, 20 de participări la congrese şi simpozioane naţionale şi internaţionale).

- Domnule profesor, ştiu că aveţi realizări deosebite, unele în premieră pe ţară

- Într-adevăr, au fost ani plini de satisfacţii. Aş aminti doar câteva: 14 Brevete de inovaţie în domeniul reproducţiei, selecţiei şi ameliorării taurinelor şi al tehnologiilor de creştere şi exploatare (1965-1990); realizarea primei BIOBAZE de cercetări pentru specia taurine din România - 1978, inclusiv pentru biotehnologii asociate şi transfer de embrioni, fecundare in vitro etc.; modernizarea în ansamblu a Staţiunii de Cercetări Zootehnice Târgu-Mureş (laboratoare, ferme de elită, bază de cercetări integrate: Sol - Plantă - Animal - Eficienţă bioeconomică); obţinerea primilor viţei, în premieră pe ţară, prin biotehnologia transferului de embrioni - metoda chirurgicală – 1978; obţinerea primilor viţei prin metoda nechirurgicală -1981; înfiinţarea primei „Bănci de embrioni“ conservaţi prin congelare – 1986; înfiinţarea Institutului de Montanologie - Cristian Sibiu - 1991, la care se adaugă 215 lucrări ştiinţifice publicate ca prim autor şi în colaborare, în ţară şi străinătate: Germania, Franţa, Austria şi fostele ţări comuniste.

Dintre cărţile de referinţă, aş aminti: „Bălţata românească în judeţul Mureş“; „Transferul de embrioni, tehnica viitorului“; „Modernizarea tehnologiilor de creştere a taurinelor“.

- Şi acum, ce preocupări are un cercetător de asemenea valoare?

- Prin câteva răspunsuri punctuale încerc să conving că nu m-am izolat şi nici nu m-am sustras de la activităţile ştiinţifice şi practice. Dimpotrivă. Am păstrat contactul cu instituţii de profil de cercetare, editoriale şi chiar de asumare a răspunderilor complexe de coordonare sau simple angajamente în echipe de cercetători, cum au fost: subiectele fierbinţi ale Proiectului UMP Banca Mondială (2000-2004): „Transformarea gospodăriilor autarhice în ferme comerciale“ în domeniul creşterii taurinelor ca director de proiect şi preşedinte al Fundaţiei SIMMENTAL Târgu-Mureş şi respectiv membru al echipei de cercetare în cadrul Proiectului „Agral“ (UASMV) Bucureşti privitor la „Tehnologia vacii de carne“, lucrare angajată de către Institutul de Montanologie din Cristian-SIBIU (2003-2006).

Am publicat în ultimii ani 3 cărţi, dintre care una în colaborare cu dr. Mircea Roman de la Semtest Târgu-Mureş.

Fapt este că sunt prezent peste tot acolo unde se discută despre soarta zootehniei. Aş mai dori să spun că sunt preşedinte al Comisiei Zonei Montane din cadrul ASAS.
Ce se poate spune mai mult despre un asemenea specialist? Doar faptul că este un om demn şi cinstit, în faţa căruia trebuie să ne înclinăm.

Teodor Marian
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.6, 16-31 MARTIE 2009

Vizualizari: 927



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI