Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Ca o stâncă vie în faţa urgiilor

Stânca vie pe care o evocăm are un nume şi prenume uman adevărat. Maria URCAN este singura personalitate feminină care a avut acces la înalta funcţie de director regional teritorial din cadrul Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare din România.

Discuţia cu marea doamnă a îmbunătăţirilor funciare este pe cât de fascinantă pe atât de meditativă în plan profesional. Ea îndeamnă la cugetare şi mai ales la o altă atitudine a guvernanţilor şi a forţelor politice cu putere de decizie în revenirea agriculturii la normalitate.

Maria Urcan nu este ceea ce se etichetează a fi o fiinţă nostalgică. Instruită la şcoala particulară a economiei de tip (ne)capitalist, ea a avut parte de o educaţie şi bunăstare familială la care nu pot accede astăzi decât odraslele reformatorilor îmbogăţiţi pe ruinele unei economii care asigura existenţa umană a milioane de familii.

În ţinutul năsăudean, la Telciu, în care s-a clădit cea mai mare colectivitate din judeţul Bistriţa-Năsăud, copila blondă, cu ochi străfulgerători, a parcurs exact drumul hărăzit de ursitoarele sale. Firea plăpândă de pe băncile şcolii din Telciu avea să se transforme astăzi într-una dintre cele mai puternice stânci vii în faţa urgiilor naturii. Şi nu numai.

O genă transmisă din vremuri imemoriale

Purtând în ea gena fiinţei chemate să înfrunte forţele răului, Maria Urcan, o elevă eminentă, a optat pentru un studiu universitar care la vremea respectivă îi împlinea visul spre viitoarea misiune profesională. Totul a început în anul 1980, când poate cea mai bună studentă a Facultăţii de Îmbunătăţiri Funciare din Timişoara a optat pentru un post în producţie, nu în cercetare sau învăţământ. A ales zona Clujului, împlinind mai ales dorinţa părinţilor de a fi cât mai aproape de ei. A început cu ceea ce i se părea ei a fi cel mai greu: proiectarea.

Adevărata confruntare profesională avea să aibă loc în momentul în care a transpus în practică ceea ce a creionat pe planşetă. Timp de patru ani a încălţat cizmele de cauciuc pentru a înălţa în ţinutul Clujului stavile în faţa prăbuşirii dealurilor şi inundării ţinuturilor din aval. La nivelul judeţului Cluj această operă hidroameliorativă măsura, la finele anului 1989, peste 120.000 hectare. O anumită parte din ele poartă semnătura şi desăvârşirea practică a doamnei Maria Urcan, pe atunci proiectant şi şef de şantier.

Speranţa care nu moare

Există totuşi un acel dacă, care străbate înăuntrul neîmplinirii sale profesionale şi care se dezvăluie astăzi într-un sentiment al neputinţei. Conştientă de criza prin care trece ţara, Maria Urcan nu doreşte mai mult decât o finanţare minimă care să-i permită menţinerea în stare de funcţionalitate a celor 367.000 hectare pe care le gestionează în imensul perimetru ce cuprinde complexul hidroameliorativ teritorial Tisa-Someş, care se întinde pe teritoriul a patru judeţe: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud. Ar mai fi şi partea judeţului Satu Mare dinspre Sălaj.

Pentru analistul neimplicat direct, misiunea pare imposibilă, dacă se are în vedere că regionala teritorială de îmbunătăţiri funciare Cluj, timp de 16 ani după Revoluţia din decembrie, nu a primit nici măcar un leu pentru întreţinerea şi repararea reţelei hidroameliorative de aici. Maria Urcan susţine că încă nu este totul pierdut. Printr-un efort financiar cât de cât acceptabil, sistemul hidroameliorativ Tisa-Someş poate redeveni funcţionabil în condiţii de eficienţă.

I.BANU, I. POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.23 (100) 1-15 DECEMBRIE 2009

Vizualizari: 709



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI