Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Armata română, în pragul războiului

Cedarea în condiţiile ştiute a mai mult de o treime din teritoriul ţării a atins grav moralul armatei române, căci „nimic nu influenţează mai mult sufletul soldatului, scrie Constantin Kiriţescu, decât ordinul de a se retrage fără luptă în faţa unui duşman cu care el are dorinţa să se măsoare“.

Pentru a face faţă conflagraţiei care se apropia – izbucnirea războiului nu mai constituia un secret pentru nimeni – s-a trecut la reorganizarea armatei, ţinându-se cont de diminuarea disponibilului de mobilizare cu peste o treime şi de modificările survenite în configuraţia zonelor de operaţii prin pierderea unor aliniamente considerate fundamentale pentru organizarea unei apărări puternice şi eficiente, cum ar fi „Poarta Someşului“ – odată cu cedarea Ardealului de Nord – şi a aliniamentului Nistru, prin pierderea Basarabiei.

Prima măsură a fost reducerea efectivelor chemate sub drapel, prin mobilizarea generală decretată la 27 iunie 1940. Drept consecinţă, efectivele armatei au scăzut în decembrie 1940 la 377.967 de militari, cifra reprezentând aproximativ o pătrime din cea atinsă la jumătatea anului.

Un singur scop, apărarea teritoriului

Până în iunie 1941, directivele operative elaborate de Marele Stat Major au vizat în exclusivitate scopuri defensive. Pe linia vremelnică de demarcaţie din Ardeal, apărarea graniţei de vest era asigurată de trupele de grăniceri şi marile unităţi ale Armatei 1, iar apărarea Moldovei între Carpaţi şi Prut se afla în competenţa Armatei 4. Importante forţe au fost masate pe Prutul inferior şi Dunăre, între Gura Siretului şi Tulcea, aici unde un eventual atac sovietic ar fi spart aliniamentul „Porţilor Moldovei“, apărat cu atâta îndârjire şi în Primul Război Mondial.

Zone de rezistenţă

Plecând de la consecinţele tragice ale părăsirii Basarabiei şi sintetizând experienţa primului an al conflagraţiei mondiale, Marele Stat Major a emis „Instrucţiunile pentru apărarea contra mecanizatelor şi paraşutiştilor“ şi a dispus asigurarea protecţiei nodurilor de comunicaţii prin organizarea unor subunităţi dotate cu armament antiaerian şi antitanc şi dispuse într-un dispozitiv cu amenajări genistice speciale. Astfel de „zone de rezistenţă“ au fost constituite la Tecuci, Bârlad, Vaslui, Roman, Fălticeni.

Sub drapel

Prin legea privind recrutarea armatei, „toţi cetăţenii români sunt datori să presteze serviciul militar“, în afară de cetăţenii de origine evreiască, cărora le era impus să presteze muncă obligatorie. Potrivit articolului 7 din acest act normativ, „După împlinirea vârstei de 20 de ani niciun bărbat nu va putea fi primit în funcţiile publice ori particulare de orice grad dacă nu dovedeşte că a satisfăcut obligaţiile recrutării“.

Aşadar, armata se recruta din toţi cetăţenii români, iar cei între 17 şi 20 de ani erau supuşi pregătirii premilitare. Durata serviciului militar era fixată la 30 de ani: şase ani în activitate (doi ani sub arme şi patru în completare), 15 ani în rezervă şi nouă ani în miliţii.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2011

Vizualizari: 750



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI