Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

„Agricultura primeşte cât merită“

Fermierul la care nu odată am făcut referire atunci când vorbeam de tehnologii de ultimă oră şi, evident, de performanţă nu este altul decât inginerul Nicuşor ŞERBAN, administratorul SC Agroserv Măriuţa SRL – Ialomiţa. L-am întâlnit deunăzi..., unde altundeva decât în câmp, alături de mecanizatori, combinieri aflaţi în campanie de recoltare şi printre culturile încă în plină vegetaţie. Acolo aveam să înjghebăm o discuţie ce avea să definească încă odată, dacă mai era nevoie, calitatea specialistului de aici, dar şi eficienţa activităţii firmei pe care o conduce.

Competiţia pentru supremaţie

– Cred că e o plăcere să vezi cum evoluează culturile mai ales într-un an ca acesta şi, mai cu seamă, cât curge în hambare la recoltare. Ce suprafaţă cultivaţi şi la ce producţii vă aşteptaţi?

– Peste 5.000 de ha, dintre care cu orz 500 ha, grâu 1.500 ha, rapiţă 300 ha, floarea-soarelui 900 ha, porumb 1.800 ha, diferenţa fiind cultivată cu plante furajere, în special lucernă. Este într-adevăr o plăcere să vezi, cum spuneaţi, evoluţia culturilor, starea lor de vegetaţie de la o perioadă la alta...

Dar cea mai mare satisfacţie o încerci când vezi ce şi cât aduni toamna. Oricum, aştept producţii, cel puţin în acest an, bune şi foarte bune.

– Care este cea mai rentabilă cultură în condiţiile de aici?

– Bătaia, dacă pot spune aşa, se dă între rapiţă şi porumb. Ambele oferă producţii bune şi se valorifică la preţuri care fac aceste culturi mai rentabile decât altele. Toată producţia agricolă, de altfel, se valorifică acum la preţuri corecte, zic eu, adică s-a ajuns ca agricultura să primească atât cât merită.

– Vorbiţi de un nivel de producţie bun într-un an favorabil din punct de vedere agrometeorologic. Cum vă descurcaţi în anii secetoşi?

– Pentru că în zonă nu există sistem de irigaţii compensăm lipsa apei prin aplicarea unor tehnologii specifice. Practicăm sistemul de lucrări minime, adică am eliminat din tehnologie lucrările agresive asupra solului. A întoarce brazda la 20 cm prin lucrarea de arat, de exemplu, mai ales într-un an secetos, înseamnă pierderea în totalitate a apei pe această adâncime. Să nu mai vorbim de celelalte consecinţe: distrugerea structurii solului, a activităţii vii din sol etc.   

Demers pentru noile tehnologii

– Concret, ce tehnologie aplicaţi?

– Pentru grâu – planta premergătoare grâu sau rapiţă – după recoltat aplicăm o lucrare de dezmiriştire la adâncime mică, folosind un scarificator uşor, iar după ce buruienile şi samulastra au înverzit terenul, cum spunem noi, aplicăm o erbicidare totală, apoi o fertilizare de bază cu o săptămână înainte de semănat – folosim îngrăşăminte complexe prin care asigurăm 90-100 kg pe ha fosfor s.a. şi 30-40 kg pe ha azot s.a. –, încorporarea imediată a acestora cu grapa cu discuri sau combinator, în funcţie de starea terenului şi de umiditate, după care se seamănă.  

Pe terenurile ce urmează a fi însămânţate în primăvară, după recoltarea culturilor de vară, facem o dezmiriştire, iar după răsărirea buruienilor şi samulastrei aplicăm un erbicid total. Înainte de a face lucrarea de bază, respectiv scarificarea, aplicăm superfosfat în doză de 90-110 kg pe ha s.a. Scarificatoarele moderne au în spate un sistem de discuri care mobilizează solul şi încorporează îngrăşămintele. În primăvară fertilizăm cu azot – 250-400 kg pe ha s.b.

Utilajele de care dispunem ne permit şi o altă tehno­logie, respectiv semănatul direct, fără o altă lucrare prealabilă. De pildă, după porumb, lăsăm terenul cum rămâne după recoltat, iar în primăvară, cu o semănătoare modernă, semănăm direct, concomitent cu fertilizatul.

– Din punctul dvs. de vedere, care este avantajul lucrărilor minimum tillage?

– Primul avantaj se referă la ocrotirea solului. Dacă o să continuăm să-l răsturnăm de trei ori pe an, să-l batem cu discul de şapte ori, o să-i distrugem structura, activitatea vie din stratul pe care îl răsfirăm şi atunci nu vom avea rezultatele aşteptate. Într-un sol pe care nu-l mobilizăm lăsăm organismele vii să-şi desfăşoare activitatea, rădăcinile plantelor putrezesc şi astfel se creează posibilitatea circulaţiei apei şi a aerului.

- Aveţi şi un sector zootehnic foarte bine pus la punct. De ce efectiv dispuneţi?

- Avem un efectiv total de 1.000 de capete, din care 450 capete matcă, din care mulgem 370 capete. Rasa predominantă este Holstein, cu o producţie de peste 10.000 litri lapte în 350 de zile de lactaţie, pe total matcă.

- Cum valorificaţi producţia şi la ce preţuri?

- Avem o colaborare cu Danone; eu spun că este un preţ bun, dar este loc şi de mai bine. Dăm o cantitate de lapte de 10 tone pe zi, probabil suntem ferma românească ce livrează zilnic cea mai mare cantitate de lapte.

Strategia agricolă, în gândirea unui fermier

– Sunteţi membru LAPAR. Cum vede organizaţia din care faceţi parte politicile agricole ale guvernului?

– Din nefericire, eu nu le văd de 20 de ani. Agricultorii nu trebuie să aştepte nimic, ci trebuie să facă strategii.

– Şi de ce nu faceţi?

– Probabil că nu am fost suficient de pregătiţi pentru acest lucru.

– În linii mari, cam ce v-aţi dori să cuprindeţi într-o astfel de strategie?

– Prima problemă care trebuie rezolvată este apa. Dacă nu rezolvăm această problemă, vom vorbi despre producţii fluctuante de la an la an, de randamente mici la ha comparativ cu UE şi nu vom putea folosi la maximum capacităţile de producţie prin îngrăşăminte, pesticide.

O altă problemă care trebuie rezolvată în acelaşi timp este crearea consumatorului pentru această producţie vegetală. Mă refer la zootehnie. Dacă vom continua să exportăm grâu şi porumb ca atare, nu va fi o afacere pentru România. Va trebui să transformăm aceste produse în carne şi lapte, iar mai apoi în  produse finite. Orice economie care se respectă nu vinde cherestea, grâu, buşteni sau animale vii. Vinde mobilă, brânză, produse din carne şi altele.

A treia grijă a noastră trebuie să fie cea a specialiştilor. Întrebaţi orice fermier cât de greu este să găsească un tânăr care să vrea, să ştie şi să-i placă să facă agricultură. Trebuie găsite modalităţi de a-i motiva să lucreze în acest domeniu dificil, care presupune să stai la 40°C vara, în vânt, praf, ploaie toamna.

Încă un lucru foarte important: să se dea fermierului român posibilitatea să cumpere teren. Acum suntem în concurenţă neloială la multe capitole. La subvenţii, la dobânzi bancare şi la accesarea creditelor. Am participat recent la un seminar unde am aflat că există bănci care au început să se gândească la un produs de finanţare a fermierilor pentru a cumpăra teren. Se pot întâmpla tragedii în sensul că un fermier român exploatează 1.000 ha, a investit bani, lucrează, are profit şi vine un fermier din afară care doreşte să cumpere teren în România, pentru că guvernul ţării sale sprijină activitatea băncilor care îl finanţează pentru astfel de investiţii. Acest fermier ce va face? Va rămâne cu utilajele în curte? De ce nu încercăm să ne protejăm? Nu să ne favorizăm, ci să ne protejăm, să fim pe picior de egalitate.

Dacă fermierul din Italia primeşte, pentru a cumpăra teren în România, un credit în care garantează cu terenul din România, de ce fermierul român nu poate face la fel? Băncile trebuie să înţeleagă că aceasta este cea mai sigură şi curată garanţie. Un tractor se uzează, dar pământul rămâne şi nimeni nu poate să-i ia valoarea. Dacă vin alţii şi fac agricultură în România, nu ştiu dacă vom mai avea control asupra producţiei.

I. Banu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.16, 16-31 AUGUST 2011

Vizualizari: 1002



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI