Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Adrian Păunescu, la vremea despărţirii

Cu vrerea milioanelor de români care l-au iubit, Adrian Păunescu rămâne cel mai mare poet al ultimelor patru decenii. Contestatarii săi sunt puţini şi prea lipsiţi de valoare pentru a fi luaţi în seamă. De numele lui Adrian Păunescu se leagă un număr impresionant de poezii fără egal între poeţii generaţiei sale. În pofida unor nereuşite, el rămâne personalitatea militantă a celor care au crescut şi au suferit în interiorul cortinei de fier. A reuşit acest lucru datorită inteligenţei sale native, care nu o dată i-a pus la grea încercare pe cei care voiau să-l aducă la tăcere. Dovada stă opera sa scrisă şi vorbită. Sub Cenaclul Flacăra al lui Păunescu, avea să se nască curentul celor care au format „generaţia în blugi“, rămasă zilele trecute fără cârmaci tocmai în momentele cele mai grele prin care trece poporul român. Trupul său se odihneşte în cimitirul Bellu. A mai rămas viu doar sufletul, care a pornit să navigheze printre aştri, până acolo sus, unde va găsi împăcarea cu Dumnezeu şi cu toţi îngerii Raiului.

„De la un cardiac, cordial“

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.

Adrian Păunescu,31 octombrie 2010, Bucureşti
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2010

Vizualizari: 682



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI