Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Adrian Păunescu, despre ţărani

„Eu nu pot să desprind ideea de ţăran de cea de proprietate. Dar nu pot să asociez  ideea de ţăran cu ideea de haos”, îmi spunea, în 1990, poetul Adrian Păunescu, într-un interviu de aproape o oră pe care l-am realizat cu maestrul inimilor noastre neliniştite. L-am reascultat, preferând să fac asta odată cu petrecerea marelui poet pe ultimul drum, mai mult ameţită de poziţiile variate, şi nu neapărat necesare, toate pe la televiziunile prinse în competiţia audienţei.

Citiţi şi judecaţi

Partea din interviu axată pe nevoia ţăranului de a participa la scrierea dreaptă a istoriei am pornit-o de la faptul că Adrian Păunescu a fost învinuit de o anumită parte a presei cum că ar fi scris lui Nicolae Ceauşescu o scrisoare obedientă cu o adresare slugarnică, spunându-i acestuia „Măria Ta”. De fapt, precizează poetul în interviu, în ziarul cu pricina s-a publicat doar adresarea oficială ce se obişnuia la vremea aceea şi semnătura finală care, iarăşi, urma un anumit protocol.

Conţinutul, nu, bineînţeles, şi care se referea la mai multe, printre care apărarea unor personalităţi care erau acuzate de transcenden­talism. În interviu se pomenesc nume celebre chiar. Dar ce mi se pare extraordinar este faptul că, dacă dăm la o parte adresarea care deranjează pe cei care, de fapt, l-au vrut la pământ de pe atunci pe poet, ea pare să fi avut un scop nobil! Citiţi şi judecaţi! Am reprodus, aşa cum m-am priceput, şi cer iertare dacă n-am făcut-o exact aşa cum şi-ar fi dorit poetul, din interviul cu pricina.

„Măria ta, se duc prea iute anii       
Şi ce e frânt de mult, rămâne frânt
Că tot nu sunt la locul lor ţăranii
Şi tot le trebuie ceva pământ.“
Câţi lucrători din celelalte arii
Nu pătimesc pe câmp în locul lor
Mai micii, mijlocii şi mai marii
Sunt ordonanţe de agricultori.
Măria Ta ar trebui găsită
Soluţia, mai grabnic, pentru toţi,
Că altfel orice ţară e-o ispită
Şi-s prea mulţi paznici,
şi-s prea mulţi hoţi“

Despre ţara nedesţelenită

Mi se pare drept să vă spun faptul că Adrian Păunescu milita pentru  dreptul ţăranului de a avea pământul lui şi nu pentru obligarea acestuia de a avea pământ, care are o altă nuanţă. De asemenea, el credea în necesitatea susţinerii ţăranului în modul de a practica agricultura după dorinţele proprii şi cu posibilitatea de a avea acces la cele mai noi şi moderne utilaje agricole, citez: „Nu putem trăi într-o ţară în care se reinstalează comuna primitivă!“ sau „...prin terenurile nelucrate, avem o altă ţară, nedesţelenită“.

Credea că agricultura şi orice domeniu din economia României ar trebui conduse, citez, „ca marile coruri, de un mare dirijor“. Bine dar, i-am replicat eu, poporul mănâncă din ceea ce produce statul. „Da, deocamdată“, mi-a răspuns poetul. Şi toate astea mi le spunea în anul 1990. L-am întrebat, referitor la chestiunea ţărănească, repet, în 1990, ce-i de făcut?! Atenţie, la răspuns: „Să ia – ţăranul, căci la el se referea –taurul de coarne şi să-i pună între coarne autograf, că la asta se pricepe.“ Din păcate, conchidea dumnealui „am luat, din socialism, doar minciuna“ şi „..unii sunt prea la stânga, alţii prea la dreapta“. Până la urmă, încheia poetul, „ţăranul trebuie să devină fermier“.

Fariseii televizionişti

Am ţinut să vă povestesc toate acestea pentru a înţelege cât de mare era suferinţa poetului bolnav de ţară şi de popor, aşa cum mi-a mărturisit de curând, sfârtecat de greutăţile prin care trece România cu oraşele şi satele ei şi parcă neputincios în a le îndepărta, doar cu poezia, din calea noastră a tuturor. Îmi mărturisea de curând neputinţa sa şi a altor oameni de bine de a îndrepta lucrurile. Îi mulţumesc, sper, în numele multora dintre dumneavoastră, cu o poezie, de data asta a mea.

A murit Adrian Păunescu,
Fariseii vorbesc, la televizor
Cei care-l iubesc, îl privesc pe maestru,
Şi se frâng de durere, deja le e dor.
Tăcută, mulţimea furată,
Prin moartea eroului lor,
Şi-ascunde privirea cernită,
Prin care Poetul se trece spre cer!
Declaraţii de dragoste târzii,
Ridică mormântul de fier;
În el nu e nimeni, în jur oameni vii
Acolo e-al lui sălaş auster!
Senin, poate, întors în dorinţă
E veşnic şi iarăşi sortit
Mama e-n fată, tata e-n viţă
Lanţul e-ntreg, nu e rupt.
Uitaţi-vă, merge să se lumească
Izvorul lui e deschis;
Se-adapă la el generaţii de iască
Nimeni de-aici şi de-acolo
să-l uit, nu şi-a permis!

Vasilica Ghiţă ENE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 23, 1-15 DECEMBRIE 2010

Vizualizari: 763



֩ Comentarii

 
֠ 1.     ion -- (1-December-2010 )
Valoarea si dragostea de tara si de oameni a acestui mare poet nu poate fi contestata de nimeni.Acest poet genial nu se gaseste in manualul de limba romana facut si promovat de asa zisa intelectualitate antiromanaesca

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI