Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Acasă la Mioara Velicu şi Nicolae Martinescu

Doi oameni de un firesc dezarmant aşteptând în prispa unei case bătrâneşti. O imagine prozaică, s-ar putea spune, dacă în cadru n-ar fi două dintre valorile româneşti autentice, interpreta de muzică populară Mioara Velicu şi soţul acesteia, campionul olimpic la lupte, Nicolae Martinescu. Lumea Satului i-a vizitat la Vişani, într-un torid început de iulie, împletit cu nostalgie şi speranţă.

„Poftiţi!“, ne îmbie surâzătoare Mioara Velicu, deschizând cu un gest larg poarta din lemn scorojit a casei din Vişani, aflată în plină renovare. La fel de expansiv se arată şi „Spartacus“ din Vişani, soţul îndrăgitei interprete. „Totuşi, cine e vedeta familiei?“ – lansez provocarea stârnind o nostimă controversă printre cei doi amfi­trioni ai mei. „Nevastă-mea, că ea e în activitate acum. Eu m-am retras“, proclamă eroul României la Olimpiada însânge­rată de la München.

Artista născută în satul gălăţean Ireasca ţine însă să-l contrazică. „Eu spun că vedeta este el pentru că a muncit extraordinar de mult şi a avut performanţe deosebite. Eu n-am diplome, n-am medalii, n-am nimic. Eu pot oricând să mă duc la o petrecere, să înveselesc pe cineva, cât îmi merge vocea. Lumea îşi va aminti de mine doar prin câteva cântece care sunt cunoscute, dar el rămâne în lumea asta a medaliaţilor şi el este vedeta.“

Şi într-adevăr în 1980, când s-au cunoscut, Nicolae Martinescu era starul, în al cărui impresionant palmares se găseau medalii la Campionatele Europene, Mondiale şi la Jocurile Olimpice.

A fost dragoste „dintr-o poză“

Buna ei prietenă Maria Butaciu i-a arătat o fotografie a viitorului ei soţ, realizată cu prilejul unui turneu la München, şi s-a îndrăgostit pe loc. Destinul avea să-i aducă curând faţă în faţă, iar în1985 să-i unească într-o familie la bine şi la rău..

„A fost o dragoste dintr-o poză. De atunci suntem o familie închegată, fericită, cu greutăţi şi bucurii“, declară Mioara Velicu, care, în stilu-i şugubăţ moldovenesc, spune franc şi că „au fost momente când am spus gata, nu mai putem vorbi unul cu altul, ne despărţim.“

Din prispa casei, pe scenele lumii

Soţii Velicu - Martinescu şi-au început drumul spre celebritate în tumultoşii ani '60. Nicolăiţă, cum îi spun vişănenii, obţinea primul titlu naţional în 1961 (avea să cucerească 18 titluri naţionale până în 1980), doi ani mai târziu obţinând aurul european la Essen. A urmat apoi un lung şir de rezultate internaţionale, care a culminat cu titlul olimpic la Jocurile Olimpice din anul 1972.

Când cel care avea să-i devină soţ triumfa la Essen, Mioara Velicu debuta la Ansamblul „Rapsodia Dunării“ din Galaţi, unde a activat un an, pentru ca din 1964 şi până în 1980 să facă parte din Ansamblul „Trandafir de la Moldova“ la Vaslui. Ultimul ciclu (anii 1980-1996) l-a petrecut la Ansamblul „Ciocârlia“ al Ministerului de Interne.

„Ce vremuri!“, exclamă Mioara Velicu, referindu-se la momentul începutului. „Ca să-mi fac propriul repertoriu am mers din sat în sat, în zona Moldovei de Sud. Multe cântece le-am cules din sat de la mine. Eram vai de capul meu. N-aveam magnetofon, casetofon şi luam după ureche, că aveam ureche muzicală, mi-a dat Dumnezeu un har extraordinar. Mi-a fost foarte greu.

Încet, încet mi-am făcut repertoriul. Eu nu am studii superioare, dar am învăţat asta ca un lăutar, care-i mai bun decât acela care a făcut Conservatorul. Mama mi-a dat foarte multe cântece. În sufletul meu este tot vie şi mă gândesc la tot ce mi-a lăsat ea mie şi fraţilor mei. Ne-a lăsat ca zestre credinţa în Dumnezeu, cei şapte ani de acasă şi ne-a învăţat să-i respectăm pe cei de lângă noi şi să fim omenoşi. Asta am transmis şi eu fetei şi nepoatei mele.“

„Sufletul e în satul în care m-am născut“

Deşi a plecat prin lume la vârsta adolescenţei, Mioara Velicu a păstrat satul copilăriei în suflet. La fel şi „icoanele“ pe care le-a lăsat ostoite de dor în prispa casei din Ireasca – părinţii săi.

„Pentru mine satul este exact ce-a reprezentat pe timpul părinţilor mei, pentru că nu m-am putut obişnui în Bucureşti. Sufletul meu este în satul în care m-am născut. Lumea satului nu va dispărea niciodată, chiar dacă nu mai sunt horele de altădată.“

Tot în suflet artista poartă şi dragostea pentru portul popular, despre care spune că reprezintă însăşi identitatea românului „Nu există ţară să aibă costume populare mai frumoase decât România. Am vreo 8 costume din zona Moldovei de Sud pe care le păstrez cu sfinţenie.“

Privesc înainte cu speranţă

Deşi sunt la o vârstă respectabilă – 71 de ani Nicolae Martinescu şi 67 de ani Mioara Velicu – cei doi au încă proiecte de viitor. Campionul olimpic se gândeşte să antreneze o grupă de copii la Vişani, în sala de sport ce-i poartă numele, iar soţia sa pregăteşte un material discografic cu maestrul Ioan Cobâlă pe care ar vrea să-l lanseze pe 19 octombrie, de ziua domniei sale, într-un oraş din Moldova, pentru că „moldovenii sunt frumoşi, deştepţi, harnici şi modeşti de nu se poate“. În rest, artista se împarte între concertele în străinătate (doar ce sosise dintr-un turneu în Italia, unde a cântat pentru diaspora din Milano, Roma şi Verona) şi cele din ţară (se pregătea să susţină un recital la Bârlad), la care de fiecare dată cântă live.

„Am 48 de ani de cântec. Să dea Dumnezeu să mă mai ţină vreo 4-5! Mulţumesc lui Dumnezeu că am apucat vremuri în care conta doar talentul. Acum contează să arăţi bine, să ai un pic de tupeu, să faci ochi dulci“, a declarat „doamna gălăgie“, cum îi spune campionul de la München soţiei sale.

Aşa mi-am petrecut o oră de vară în Bărăgan, alături de doi români autentici care privesc înapoi cu mândrie şi spre viitor cu speranţă.

Camelia MOISE
LUMEA SATULUI, NR.15, 1-15 AUGUST 2011

Vizualizari: 5528



֩ Comentarii

 
֠ 1.     Harangus Florica Ofelia -- (21-August-2011 )
Frumos articol... minunati protagonostii ...Mioara Velicu , o voce de referinta a zonei pe care o reprezinta , un talent incontestabil, o artista care se respecta si care respacta auditoriul prin repertoriu si tinuta artistica ... Felicitari Cameliei Moise pt acest articol !!!! Cu respect si apreciere , Ofelia-Florica HARANGUS

֠ 2.     mircea martinescu -- (10-November-2011 )
nicule, daca esti pe receptie, da-mi si mie un telefon ca sa ne mai intalnim si noi dupa atatia ani. sincer sa fiu nu mai stiam unde sa te gasesc si m-am gandit sa te caut pe net. multa sanatate va doreste al vostru var, mircea martinescu- 0722707284

֠ 3.     george marmara -- (3-April-2013 )
condoleantele mele doamna martinescu.nicu a fost un exemplu pentru noi toti.el este acum la dumnezeu unde toti dorim sa ajungem cand ne va veni sorocul.george marmara

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI