Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

A fost cândva o pasăre numită DROPIA

Odinioară, în câmpiile noastre cuibăreau nişte păsări superbe, care încântau privirea prin frumuseţea lor inedită. Astăzi, la multă vreme de la dispariţia lor, dropiile ni se arată doar în cărţi, ca şi cum ar fi deja o legendă istorisită cu tristeţe.

Adevărul este că povestea lor nu este una care să ne îmbie sufletul, aşa cum nu este nici menită să sublinieze judecata cumpătată a omului. Undeva, în graba noastră spre o lume inovatoare, ne-am pierdut smerenia cuvenită faţă de aceste vieţuitoare fascinante. Voit sau nu, am semnat petiţia în care dropia avea să îşi piardă dreptul la viaţă. Cele care au scăpat nesecerate de gloanţele vânătorilor s-au confruntat cu mecanizarea intensivă a agriculturii. În final, aceste păsări cu alură gigantică au fost forţate să îşi ia zborul spre locuri mai blânde, unde oamenii s-au dovedit mai prietenoşi. Indiferenţa pentru ocrotirea ei a condus la distrugerea în masă a cârdurilor ce altădată populau câmpiile din sudul ţării.

Un trecut greu de imaginat

Dropia sau Otis Tarda, aşa cum este denumită ştiinţific, putea fi admirată în ţara noastră în efective compacte în Câmpia Română, Banat, Crişana şi Dobrogea. În urmă cu aproape un secol, documentele relevau prezenţa mai multor cârduri de dropii, care numărau şi 500 de exemplare în Câmpia Bărăganului. Ce-i drept, în aceea vreme încă se mai practica agricultura tradiţională, cu unelte rudimentare.

Odată cu progresul tehnic, s-au făcut însă simţite şi efectele nefaste. Habitatul natural al dropiei, câmpiile larg deschise, stepele sau terenurile cultivate au fost transformate în aşa măsură încât această pasăre superbă fie a fost sortită dispariţiei, fie a plecat spre locuri unde intervenţia umană nu era atât de pregnantă. Despre ultimul nucleu de dropii din România se spune că era format din aproximativ 100-150 de exemplare şi că a fost vânat în Teleorman în jurul anului 1981. De atunci şi până acum, această pasăre superbă nu s-a mai arătat pe câmpiile române decât rareori, venită probabil de dincolo de graniţele ţării.

O frumuseţe greu de confundat

Dropia este o pasăre care poate fi recunoscută cu multă uşurinţă datorită coloritului aparte şi a dimensiunilor impresionante. În cazul dropiilor se observă cel mai mare dimorfism sexual din lumea păsărilor şi asta pentru că o femelă nu depăşeşte, în mod normal, greutatea de 3,5-5 kilograme, pe când masculii pot avea chiar şi peste 18 kilograme şi un metru înălţime. În ciuda greutăţii lor, dropiile nu sunt private de plăcerea zborului, ele fiind, de altfel, cele mai grele păsări care pot zbura. Frumuseţea lor este completată şi de modul de viaţă.

Curtarea pe care masculul o face femelei reprezintă un ritual spectaculos. În acest joc nupţial definiţia de „a te umfla în pene“ se adevereşte întru totul. În dansul pe care îl adoptă, masculul îşi umflă puternic gâtul, până când capul aproape că dispare în spatele lui. Aripile multicolore şi le răsuceşte în faţă, iar coada poate fi asemuită cu un evantai. În urma acestor strădanii, pasărea pare un imens bulgăre de puf.

Repopularea, un deziderat greu de împlinit

Gândindu-mă la cât de superbă trebuie să fi fost imaginea sălbatică a cârdurilor de dropii pierdute în culturile câmpiilor, nu pot să nu mă întreb ce speranţe sunt ca aceste păsări să trăiască din nou în ţara noastră. Şansele care prevăd acestei specii un viitor mai bun în ţara noastră sunt infime. Pentru a repopula regiunile în care cuibăreau odinioară aceste păsări este nevoie nu numai de o implicare financiară şi logistică, ci şi de o înţelegere profundă a dramei la care au fost supuse.

Primordial pentru realizarea acestui lucru este implementarea unor programe de conservare şi favorizare a speciei. Este, de asemenea, necesar să creăm biotopuri naturale care să fie populate cu dropiile aduse din import. Până când ne vom putea bucura din nou de farmecul aparte al dropiilor nu putem decât să le arătăm în cărţi copiilor noştri cât de superbă era această pasăre pe care noi am sortit-o pieirii. Haideţi să facem pentru dropia românească măcar atât cât s-a investit pentru aclimatizarea struţului!

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2010

Vizualizari: 3526



֩ Comentarii

 

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI