Imprimati articolul

Câinele, gazdă de paraziţi care se transmit la om şi animale

Numeroşi germeni patogeni pentru om sunt transmişi prin intermediul unor animale, printre aceştia numărându-se şi cei de natură parazitară.

Astfel, câinele reprezintă gazda pentru mulţi paraziţi care pot fi transmişi la alte specii de animale şi uneori la om, producând numeroase boli cu consecinţe grave privind sănătatea acestora. Cea mai răspândită şi mai gravă dintre ele este Echinococoza sau hidatidoza, cunoscută în popor sub denumirea de „chişti cu apă la plămâni şi ficat“.

Această parazitoză este comună animalelor şi omului, fiind produsă de larva teniilor Echinococcus multilocularis şi Echinococcus granulosus (Taenia echinococcus). Aceste tenii sunt de dimensiuni foarte mici şi parazitează în intestinul subţire la câine şi alte carnivore (vulpe, lup, pisică etc.).

Forma larvară a teniei Echonococcus multilocularis este agentul principal al hidatidozei umane, o zoonoză gravă (boală care se transmite de la animal la om). Boala este mai frecventă la rumegătoare, producând pagube atât prin producţiile scăzute, cât şi prin organele confiscate în abator.

Ciclul biologic (modul de înmulţire a parazitului) se desfăşoară astfel: câinele (sau alte carnivore) se infestează prin consumul de organe crude cu chişti hidatici, din care se vor dezvolta tenii adulte care trăiesc în intestinul câinelui. Acesta, odată cu fecalele elimină fragmente de tenii cu ouă în mediul exterior, contaminând păşunile, apa, furajele şi solul. Mai departe, ouăle vor fi ingerate de către gazdele intermediare reprezentate de animalele erbivore din mediul domestic şi sălbatic (rumegătoare, cai, porci) prin păşunat, adăpat sau consum de furaje contaminate.

Omul se poate contamina prin consumul de zarzavaturi şi fructe nespălate, dar şi prin mâinile murdare (în urma mângâierii câinelui pe blană sau în jurul botului) pe care le duce apoi la gură, moment în care se infestează cu ouă de tenii. De aceea hidatidoza se mai numeşte şi „boala mâinilor murdare“. Din ouăle ingerate se vor dezvolta atât la animale, cât şi la om, chişti hidatici (larve ale parazitului) în diferite organe (ficat, pulmon, inimă, dar şi în splină, cavitatea abdominală, ovar, creier, în canalul medular al oaselor lungi).

Aceşti chişti sunt de dimensiuni variabile, de la 1-2 cm până la dimensiunea unui cap de copil, fiind formaţi din mai multe vezicule învecinate prinse una de alta sau chiar una în alta. În interiorul veziculei se găseşte un lichid limpede (lichid de stâncă) şi capete de tenii (nisipul hidatic). Prin consumarea organelor cu larve chistice de către carnivore se închide cercul epidemiologic al hidatidozei. Câinii ciobăneşti au cel mai ridicat indice de infestare, având în vedere incidenţa mărită a chiştilor hidatici la oi. De aceea, este important de ştiut că organele crude de la animale, în special de la rumegătoare, nu se dau în hrana câinilor decât după prepararea acestora prin fierbere.

Dezvoltarea chiştilor hidatici se face foarte lent. Astfel, la animale devin maturi după 1-2 ani, iar la om după 5-10 ani de la infestare, iar simptomatologia bolii este ştearsă şi ţine de organul parazitat. Diagnosticul bolii se pune în urma investigaţiilor de laborator (reacţii alergice, examen radiologic, ecografii, teste serologice etc.).

Profilaxie. Având în vedere că această parazitoză este una dintre cele mai grave zoonoze, pe lângă educaţia continuă a oamenilor, în special a copiilor, privind pericolul transmiterii acesteia de la câine la om, recomandăm deparazitarea câinilor, atât intern, cât şi extern, de cel puţin 4 ori pe an cu: PARACAN, ROMBENDAZOL SUPER, ROMBENDAZOL F, TOTAL, PARAKILL, precum şi a adăposturilor cu: ROMPARASECT 5% şi ROMPARASECT FORTE.
Tratamentul bolii. În prezent, în medicina veterinară sunt în curs de experimentare tratamente cu medicamente pe bază de Albendazol (ROMBENDAZOL suspensie) pentru combaterea hidatidozei la ovine, cu rezultate încurajatoare.

Dr. Viorica CHIURCIU, doctor în ştiinţe medicale
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 17, 1-15 SEPTEMBRIE 2008

֩ Comentarii