Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Trilaterala sibiană

Sibiul a fost în anul care a trecut Capitala Culturală a Europei. Spiritul european al cooperării continuă să se manifeste aici prin promovarea unor iniţiative demne de evidenţiat. Nu de mult, la Sibiu a luat fiinţă Grupul de Acţiune pentru Dezvoltarea Agriculturii (GADA), la realizarea căruia s-au implicat atât prefectul, cât şi Consiliul judeţean, Casa Corpului Didactic, dar mai ales DADR şi OJCA Sibiu.

„În prezent, a precizat ing. Mircea OPRIŞ, directorul OJCA Sibiu, avem încheiat un parteneriat pe trei ani între GADA, Camera de Agricultură, Ille et Vilaine din zona Bretania (Franţa) şi Camera de Agricultură Wiekopolska din poviatul Kalisz (Polonia).“

De curând, cei trei parteneri s-au întâlnit la sediul Primăriei Loamneş şi la Şcoala Generală din această localitate. Cu acest prilej au fost dezbătute probleme ce ţin de alinierea la legislaţia UE, cu exemple concrete din cele trei ţări. S-a insistat cu deosebire asupra promovării formelor asociative şi a administrării acestora.

Partea franceză a fost reprezentată de Jean Cezard, directorul Direcţiei Departamentelor Agricole Ille et Vilaine, cu sediul în oraşul Renne, Joseph Menard, crescător de bovine şi preşedinte al Camerei de Agricultură din Ille et Vilaine, ca şi de fostul preşedinte al Camerei, Loic Guiness, de asemenea crescător de porci.

Partea poloneză a delegat pe Piotr Walkowski, preşedintele Camerei Agricole Wiekopolska, pe Krzystof Nosal, fostul preşedinte al Camerei, în prezent preşedintele poviatului Kalisz, dar şi pe Mieczyslav Luczak, crescător de porci în cadrul aceleiaşi cooperative.

Un protocol cu valoare practică

Gazde şi oaspeţi s-au pus de acord în privinţa Politicii Agricole Comune şi impactului acesteia pe plan naţional. Oaspeţii au avut ocazia ca, pe lângă vizitarea unor localităţi rurale, să vadă şi două ferme în localităţile Vurpăr şi Sebeşul de Sus. Francezii şi-au amintit că şi la ei venea turma de oi în sat, ca la Vurpăr, dar asta se întâmpla cu zeci de ani în urmă.

„Rezultatul acestei întâlniri trilaterale, spunea ing. Opriş, a fost încheierea unui protocol în vederea stabilirii unor puncte concrete de colaborare, care se vor perfecta cu ocazia Salonului Internaţional de Zootehnie din toamna acestui an de la Renne. Până în prezent, această colaborare s-a materializat în trimiterea unor tineri fermieri din judeţul Sibiu, pentru a cunoaşte realizările agriculturii din Franţa şi Polonia.“

Cu sprijinul Camerei Agricole Ille et Vilaine se înfiinţează în comuna sibiană Marpod un centru de însămânţări pentru bovine, în vederea realizării speciilor de taurine Charolaise, Limusaine şi Normandie. Domnul Opriş a mai ţinut să sublinieze că, în materie de ovine, există deja o colaborare pentru îmbunătăţirea raselor. Până în prezent s-au adus din Germania 250 de berbeci din rasa Cap negru, obţinându-se deja metişi valoroşi, în greutate de până la 42 kg, iar în iulie 2008 se vor mai importa încă 400 de asemenea exemplare.

Directorul OJCA a mai precizat că s-a preluat Centrul de Încercare a Soiurilor din Dumbrăveni şi s-a propus Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă înfiinţarea unui centru regional de instruire a fermierilor în această localitate.

Totodată, consultanţii sibieni vor să reînvie învăţământul agricol rural, realizând clase cu acelaşi profil, ca de exemplu în comuna Moşna, unde predau voluntari specialişti ai OJCA Sibiu. Tot acolo se va înfiinţa şi o microfermă de vaci, pentru a se vedea pe viu cum se face zootehnia modernă.

Miron ŞTEFĂNESCU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 16, 16-31 AUGUST 2008

Vizualizari: 627



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI