Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Oameni care au făcut istorie

În acest număr, Radu R. ROSETTI, înaintaş al şcolii româneşti de economie agrară

Radu Rosetti a fost fiul lui Răducanu Roset şi al domniţei Aglaia Ghica, fiică a domnitorului Grigore Ghica. S-a născut la 14 septembrie 1853 în Iaşi şi a decedat la 12 februarie 1926 la Bucureşti.

Starea materială a părinţilor i-a permis sa facă studii strălucite în ţară şi mai ales în străinătate, la Geneva, Toulouse şi Paris. El a beneficiat şi de eficienta instruire pe care o pot asigura excursiile îndelungate, pe care le-a făcut călătorind cu părinţii în Italia, Austria, Franţa şi alte ţări europene.

După terminarea studiilor s-a întors în ţară, în satul Căiuţi, judeţul Bacău, aproape de Oneşti, la moşia părinţilor, unde a rămas până în anul 1888, când s-a mutat pentru alţi 10 ani la Târgu-Ocna.

Abia în anul 1898, la vârsta de 45 de ani, a fost numit ajutor de arhivar la Ministerul de Externe, obţinând mult mai târziu (1909) funcţia de director al lucrărilor speciale şi al cercetărilor istorice din Ministerul Afacerilor Străine, unde a lucrat până în anul 1912.

Lucrările sale cele mai importante, prin care a intrat în istoria economiei agrare, au fost: Pământul, sătenii şi stăpânii în Moldova de la origini până în 1834 (1906), De ce s-au răsculat ţăranii (1907), Pentru adevăr şi dreptate (1911).

Referindu-se la aceste lucrări şi la activitatea sa, marele nostru scriitor M. Sadoveanu spunea: „Îl iubesc şi-l respect... pentru că a judecat nedreptăţile strămoşilor săi, din dorul de adevăr, de dreptate şi iubire de neam.“

Pătruns până în adâncul sufletului de realităţile constatate şi de situaţia nefericită a poporului de jos, Radu Rosetti scria: „Îmi pare rău că mă văd silit eu, urmaş de boieri mari, a recunoaşte că rău păcătuit-a boierimea împotriva obştii acestui popor, a căror destine, încă din vremea cnejilor, de la care în cea mai mare parte se trage, boierimea era menită să le conducă…“.

Prima dintre lucrările sale, Pământul, sătenii şi stăpânii în Moldova de la origini până la 1834, a fost declarată de conducătorii Partidului Conservator răspunzătoare de marile răscoale din 1907. Era, desigur, un argument de polemică politică, pentru că ţăranii din satul Flămânzi sau cei din satele Bărăganului nu aveau posibilitatea de a cunoaşte lucrarea publicată de autor în acele vremi.

Radu Rosetti a prezentat studii aprofundate privind modul de organizare a teritoriului satelor, începând din perioada dinaintea domniilor, când fiecare sat avea un singur hotar. El foloseşte termeni vechi rămaşi în istoria agrară ca: occini, ţarină, jerbie, câmp, vatra satului, pădurea etc. şi arată că ţăranii moşteneau pământul din tată în fiu, dar relele făcute de ocârmuire timp de secole i-au sărăcit şi subjugat cu o cruzime fără seamăn.

Dr. ing. Teodor MARIAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 2, 16-31 IANUARIE 2008

Vizualizari: 654



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI