Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Fântânile, „comorile“ rare ale prahovenilor

Odinioară, când oamenii voiau să fie pomeniţi de urmaşi, se puneau să tocmească meşteri fântânari, care să scoată din inima pământului apă rece şi bună de băut. Ctitorul de fântână era, de regulă, om de vază în localitate. Azi nu numai că nu se mai sapă după apă, dar nici măcar fântânile existente nu mai sunt păstrate.

Fântânarii, dispar şi ei

Mai ales în zonele colinare, găsirea pânzei freatice era prilej de mare bucurie. Stăpânul locului unde se săpa fântâna trebuia să dea de băut la toţi vecinii, ca să fie apa bună. De multe ori se întâmpla ca săpăturile să se adâncească tot mai mult, şi mai mult.

Căci lichidul atât de preţios se lăsa greu, nu izvora din locul însemnat de fântânar. Apoi, după mulţi ani de folosire, când apa nu mai era la fel de bună şi de rece, meşterii fântânari veneau periodic şi curăţau fântânile.

Apa care face fasolea bună

Aparent, pentru cei care se opresc din drum lângă o fântână apa este la fel. Numai că lucrurile stau altfel. La Ştefeşti, de exemplu, pe drumul care traversează dealul spre Slănic, există un puţ cu apa considerată cea mai rece din Prahova. Şi asta din cauza adâncimii foarte mari a acesteia, de peste 80 de metri.

Proprietăţile apei diferă de la un izvor la altul. Sunt localităţi unde apa are miros de mâl, este tulbure şi nepotabilă. În multe alte comune sunt fântâni despre a căror apă localnicii spun că fierbe fasolea în 20 de minute, că spală fără detergent, că e bună pentru tot soiul de afecţiuni.

Despre o astfel de apă oamenii vorbesc, mai în glumă, mai în serios, că e minunată, fermecată, cu proprietăţi curative. Astfel de fântâni sunt cunoscute la Drăgăneşti, Aluniş, Sălciile, Floreşti. Comuna Aluniş este una dintre puţinele localităţi prahovene care se poate lăuda cu un număr foarte mare de fântâni.

Moartea fântânilor

Pe măsură ce o cârmeşti din zona de deal şi munte către câmpie, constaţi cu stupoare că, din fântânile cu apă lină de odinioară n-a mai rămas mai nimic. Ele au fost devalizate de mâna omului hain.

Alte fântâni, în solul searbăd al începutului de Bărăgan, au apa sălcie şi, pentru a reuşi să-şi potolească setea, pe a lor şi pe a animalelor, oamenii sunt nevoiţi să o aducă de la mulţi kilometri distanţă. Lipsa apei potabile, chiar dacă în cele mai multe dintre comune s-a introdus acum conducta de la judeţ, a dus la îmbolnăvirea localnicilor.

Fântâni monument

Unele fântâni din comunele prahovene mai au o particularitate. Deasupra ghizdurilor, meşterii fântânari au făcut fel de fel de sculpturi, unele dintre ele adevărate monumente arhitecturale. De jur-împrejur se află garduri din fier forjat, cu porţi. Istoria unui asemenea monument este impresionantă şi se pierde în negura timpului. În jurul fiecăruia s-a născut o legendă, având o pildă aparte.

Nina Marcu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 15, 1-15 AUGUST 2008

Vizualizari: 861



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI