Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

RETAILERI-PRODUCĂTORI: o „simbioză“ aproape imposibilă

Retailerii şi producătorii s-au mai întâlnit de câteva ori, în iunie, la Ministerul Agriculturii, cu intenţia declarată de a „bate în cuie“ Codul de bune practici comerciale, astfel încât să îngroape securea războiului.

Din păcate, părţile au convenit numai asupra „mărunţişurilor“ din punctele incluse în cod. Ei nu s-au putut înţelege asupra celui mai important punct, şi anume preţul de raft. Există totuşi speranţa ca, până la urmă, să fie semnat de comun acord noul act normativ, care va reglementa relaţia negustor-producător.

Implicat direct în soluţionarea acestei probleme, Aurel Popescu, preşedintele Rompan, a declarat: „Am căzut de acord asupra plăţilor penalităţilor sau asupra taxelor percepute de magazin, dar rămâne să mai discutăm despre preţul de raft, pe care trebuie să îl afişeze supermarketul şi care trebuie să cuprindă aceste taxe.

Cred că, prin eliminarea taxei de magazin, vom putea vinde un produs la un preţ mai mic decât preţul cu care îl vând la supermarket, ceea ce înseamnă că se vor găsi produse mai ieftine la magazinele de cartier sau similare, iar din acest lucru vor câştiga şi consumatorii.“

„Singura reţea care nu a trimis nicio modificare la propunerile făcute este Carrefour, ceea ce ne face să credem că este de acord cu solicitările noastre sau cel puţin acceptă o negociere reală.

Pe de altă parte, Selgros, Cora şi Metro au făcut modificări la toate propunerile noastre, fie că a fost vorba de preţul de achiziţie, de taxele impuse sau de modul cum lucrează cu furnizorii. Părerea mea este că, totuşi, discuţiile s-au deblocat şi nu cred că va fi nevoie de o intervenţie legislativă în acest sens“, a spus Sorin Minea, preşedintele Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară – Romalimenta.

Până la închiderea ediţiei revistei noastre, încă nu se ştia bine când va fi semnat Codul de bune practici comerciale. Se discuta despre 24 şi 30 iunie sau o altă dată, la începutul lunii iulie. În caz contrar, se aşteaptă o hotărâre de guvern, care să reglementeze relaţia conflictuală producător-negustor.

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 13, 1-15 IULIE 2008

Vizualizari: 604



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI