Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Mirajul din Balta Ialomiţei

Paşii ne-au purtat zilele trecute prin două zone agricole pe care ecologiştii de ocazie ar dori să le vadă „renaturate“. Adică readuse la starea de sălbăticie în care să-şi facă traiul o anumită elită de factură cosmopolită. Doamne, câtă neghiobie în mintea acestor… remodelatori ai naturii!

Ce ne-a fost dat să vedem acolo?

O grădină roditoare imensă, binecuvântată de Dumnezeu ca răsplată pentru efortul celor care trudesc aici din zori până în noapte. Oamenii sunt puţini la număr, dar nu ştim în câte locuri din lume se poate vedea atâta bogăţie ca în această parte a Bălţii Ialomiţei.

Toţi la un loc şi fiecare în parte s-au adunat în jurul unui agronom, un magician al pământului am îndrăzni să-i spunem, sub comanda căruia au implementat un model agricol cum rar ţi-e dat să vezi în Occidentul european sau în îndepărtata Americă.

Omul cu „bagheta“ poartă un nume şi are în spate o „fişă personală“ impresionantă. El se numeşte Ştefan Poienaru şi vine din trecutul Institutului de Agronomie din Bucureşti. Primele lecţii practice de agricultură le-a luat la faimosul IAS Pietroiu.

La început ca simplu fermier, iar mai târziu ca mare agronom „gostatist“. N-a făcut niciodată uz de palmele bătătorite de muncă, pentru că omul era predestinat să lucreze mai ales cu creierul. Se spune despre el că şi-ar avea ascendentul într-o „felină“. Nimic mai fals, dar o fărâmă de astfel de genă are în interiorul său. Altfel nu putea supravieţui privaţiunilor trecute, dar mai ales actuale.

Dacă înainte de 1990 era obligat să ţină piept unor dogmatici inculţi, astăzi se luptă cu impostura. Mai exact spus, cu indivizi rupţi de realităţile câmpului, dar diabolici atunci când gestionează la comandă diversiunea economică.

Doi dintre aceştia sunt tocmai cei care ar fi trebuit să răspundă de destinele Agenţiei Domeniilor Statului. La pronunţarea numelui lor, Ştefan Poienaru schiţează o grimasă de greaţă. Nu-l intrigă atât incompetenţa, cât gena lor slugarnică. Mai exact mârşăvia de a fi părtaşi la distrugerea a ceea ce a mai rămas dintr-un sector agricol care putea asigura securitatea alimentară a naţiunii.

Ştefan Poienaru, asemenea lui Culiţă Tărâţă din Insula Mare a Brăilei, a luptat şi continuă să o facă pentru izbânda binelui împotriva răului. Doar că preţul acestei lupte inegale, până pe treptele justiţiei, lasă răni adânci în sufletul lor.

Aparent, Ştefan Poienaru este tipul jovial de altădată, dar numai Bunul Dumnezeu ştie câtă suferinţă s-a sădit în inima şi mintea sa. Un om care se prezintă în faţa guvernanţilor cu realizări agricole de talie mondială, de cinci ani este supus unor presiuni psihice, morale şi economice de neimaginat, în speranţa (unora) că doar, doar, va abandona.

Principalul detractor este tocmai statul român, prin escadroanele sale de presiune. Bănuim doar în numele şi interesul cui se lucrează chiar şi acum când, la urma urmei, ar trebui să ne mândrim (şi ei, şi noi toţi) cu mirajul – cum orice om de bună credinţă l-ar numi – din Balta Ialomiţei. Şi din Insula Mare a Brăilei.

Ceea ce ştim exact este că indivizi bine plasaţi în funcţii cheie, cu îndatoriri în administrarea a ceea ce a mai rămas din… domeniile agricole ale statului, cheltuiesc în prostie banii contribuabililor de rând pentru susţinerea în instanţă a unor procese halucinante.

Dar, vorba înţeleaptă a omului simplu: apa trece, pietrele rămân. Doar că, spre deosebire de acele vremuri din poveste, astăzi valul ia uneori cu el multe dintre „pietrele“ preţioase ale agriculturii româneşti. Dar mai e o vorbă la români pe care îndrăznim s-o inserăm: „Nu mor caii, când vor câinii!“

Sindromul Occidentului sau… să nu ignorăm modelele
Doamne, câtă osteneală depun exponenţii noştri oficiali pentru a ne prezenta imaginea idilică a agriculturii occidentale! Adevărul este că, pe ansamblul ei, aceasta este una de excepţie.

Din toate punctele de vedere: grad înalt de organizare şi productivitate; funcţionare a pieţei agricole şi, cu deosebire, implementare a unor realizări ştiinţifice ce garantează progresul acestei ramuri economice vitale pentru existenţa noastră.

Greşeala, marea greşeală, este ignorarea modelelor autohtone de practică agricolă şi organizare. Acestea demonstrează ceea ce se ştia de multă vreme, că în România ştiinţa agricolă se poate exprima la nivelul parametrilor mondiali de productivitate şi eficienţă.

La Agrofam Feteşti sunt preocupări nu doar pentru a realiza o agricultură performantă, ci şi de a crea verigi tehnologice şi tehnici de lucru care să conducă la creşterea eficienţei. Împreună cu cercetători de la Institutul de Cercetare pentru Pedologie şi Agrochimie Bucureşti, specialiştii de aici au realizat mai multe formule de îngrăşăminte foliare, cu azot, fosfor, potasiu şi microelemente, ce s-au dovedit a fi uşor aplicabile la sol şi în vegetaţie, asimilabile de către plante în proporţie de peste 90%, cu efecte deosebite asupra nivelului producţiilor dar mai ales al costurilor acestora.

Rezultatele experienţelor din ultimii ani efectuate aici au convins fermierii din zonă să le procure în cantităţi din ce în ce mai mari, ceea ce l-a determinat pe Ştefan Poienaru ca, sub marca FERTIFAM, să crească semnificativ capacitatea de producţie a acestora.

Pomeneam la începutul acestor rânduri de cele două grădini miraculoase din incinta îndiguită a Dunării. Pe întinderile marelui ogor al ţării întâlnim însă numeroase alte „oaze“ de fertilitate şi productivitate. Spre cinstea lor, cei care le-au „implantat“ sunt agronomi ori zootehnişti şi veterinari adevăraţi, şcoliţi între timp la şcolile româneşti de management şi marketing.

Agrofam Holding Feteşti este un produs sută la sută autohton. Dincolo de realizările excepţionale de acum, el reprezintă un simbol de dârzenie în lupta omului cu natura, dar mai ales cu vitregiile vremurilor de astăzi. Prin vremuri înţelegând nu atât calamităţile naturale ce se abat uneori asupra ţării, cât cele care vin ca un blestem din partea unora care zic că ne sunt semeni. La Agrofam vitregiile naturale par insignifiante în comparaţie cu lupta neostenită a reprezentanţilor statului de a distruge tot ce s-a clădit bun aici.

Din nefericire, în spatele acestei acţiuni abjecte se află personalităţi de prim-rang, care, îndrăznim să spunem, acţionează la comanda unor grupuri de interese, cu sau fără culoare politică, dar cu bani mulţi.

Încet-încet, „prostia“ se plăteşte scump. Din câte ştim, ADS-ul a plătit până acum milioane de euro pentru intentarea unor procese aberante pe care le pierde cu o ruşine profesională condamnabilă. Cine suportă această pagubă financiară aberantă? Teoretic, ADS-ul. Practic, noi cei care plătim taxe, inclusiv pe fumurile de la casă!

O bogăţie care provoacă frisoane
Partea din Balta Ialomiţei aflată în exploatarea Agrofam Holding Feteşti se dezvăluie acum privirii într-o bogăţie ce-i provoacă frisoane managerului său, Ştefan Poienaru.
Randamentele prognozate la orz, grâu şi rapiţă sunt fără egal în acest perimetru şi printre cele mai mari din Europa.

Cu precizarea că aici grânele româneşti au la origine o germoplasmă care ne readuc pe retină acele soiuri care dictau preţurile pe piaţa Europei. Această zestre genetică a fost supusă mereu unor transformări şi ameliorări ce i-a determinat pe fermieri să renunţe la tentaţia soiurilor străine.

La momentul documentării în Balta Ialomiţei, lanurile de grâu şi orz promiteau producţii de 7-8 tone/ha. Câte ferme din Europa de dimensiunea Agrofam Holding Feteşti ating asemenea rezultate?

Fapt îmbucurător este că agricultura românească a anului 2008 se prezintă la vremea primului bilanţ cu un număr important de societăţi şi asociaţii agricole de tip european. Ba chiar mai mult de atât. Cel puţin în acest moment de dinaintea secerişului. Să dea Domnul să fie aşa până la sfârşit, iar agronomul, agricultorul să fie apreciaţi şi răsplătiţi cum se cuvine pentru munca lor.

I. BANU, I. POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 13, 1-15 IULIE 2008

Vizualizari: 2468



֩ Comentarii

 
֠ 1.     cistina -- (14-April-2010 )
balta ialomitei este un loc in care natura se trezeste in fiecare zi cu un gand bun ...oamenii de pe malul ei sunt niste persoane mucitoare si cu o imaginatie bogata si foarte modesti din toate punctele de vedere...:*

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI