Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Preţurile care ne stresează

Primim veşti proaste referitoare la hrana noastră cea de toate zilele. Un studiu al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi al Organizaţiei pentru Alimente şi Agricultură (FAO) din cadrul ONU relevă că preţul alimentelor va rămâne ridicat în următorii zece ani. Raportul arată că, la nivel global, se vor cheltui aproximativ o mie de miliarde de dolari pentru importurile de alimente. Preţurile ridicate la alimente vor obliga locuitorii statelor cu economie stabilă să cheltuiască mai mult pentru mâncare cu aproximativ 26% faţă de 2007. În schimb, statele a căror economie este vulnerabilă la schimbările din mediul extern – cum este şi România – vor fi cele mai afectate, aici preţurile crescând cu peste 40%.

Orăşenii, prima ţintă
Aşadar, cele mai afectate vor fi tot ţările sărace. „Pentru persoanele sărace din mediul urban şi pentru principalele economii emergente importatoare de alimente impactul va fi puternic negativ, pentru că vor trebui să aloce o parte şi mai mare din veniturile modeste pentru cumpărarea de alimente“, se spune în raport.

Cum România importă peste 50 la sută din alimente, este limpede că singura şansă de a trece cu bine peste această perioadă critică este relansarea agriculturii noastre!

Conform raportului, între 2008 şi 2017 creşterea cererii de alimente va continua să menţină preţurile peste nivelul istoric, chiar dacă se vor situa sub valorile maxime din prezent. „În medie, în următorii zece ani preţurile nominale pentru cereale, orez şi seminţe uleioase sunt estimate a fi cu 35-65% mai mari decât media din ultimii zece ani. Preţurile în termeni reali vor fi cu 10-35% mai mari decât în decada anterioară“ – se arată în studiu.Bulversarea a început cu doi ani în urmă.

Raportul mai precizează că, numai în perioada 2005-2007, preţurile pentru multe dintre alimente s-au dublat şi continuă să crească în 2008. Fiecare scumpire de 10% a cerealelor, printre care şi orezul, a adăugat 4,5 miliarde dolari facturii pentru alimente în ţările care sunt importatoare nete de astfel de mărfuri.

Tendinţa de a semăna mai mult grâu, determinată de perspectivele de câştig rapid ale agricultorilor, va duce probabil la o recoltă-record pe 2008. Aceasta ar putea face ca preţurile la grâu să mai scadă în viitorul apropiat.

Este greu de prevăzut evoluţia preţurilor la orez. Unii analişti estimează că acestea ar putea să scadă, în condiţiile în care guvernele sunt încurajate să renunţe la restricţii datorită recoltelor bogate. Această previziune optimistă nu prea are acoperire, mai ales în momentul de faţă.
Menţionăm că raportul va fi publicat integral pe 29 iunie.

(T.D.)
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2008

Vizualizari: 685



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI