Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Satul – aceeaşi vatră a veşniciei

Prof. univ. dr. Vasile Vetişanu este cunoscut ca scriitor, preşedinte al Fundaţiei Social-Culturale „Menumorut“, dar şi ca senator şi deputat în Parlamentul României, între anii 1992-2000. Născut în 1935, în localitatea Mălădia, din judeţul Sălaj, Vasile Vetişanu ne împărtăşeşte câteva dintre observaţiile sale asupra vieţii rurale.

G.V.: Am citit undeva câteva rânduri care m-au durut. Şi anume: „Satul nu mai trebuie considerat ca vatră a veşniciei“. Aşa să fie?

V.V.: Se poate scrie orice. Dar adevărul este că prima realitate spirituală, culturală, istorică, politică a fost satul. Aceasta nu este o euforie sau o încercare de a înţelege idilic satul, dar lumea rurală este un spaţiu aparte.

Noi, din păcate, moştenim o prejudecată, o enormă eroare: că acolo este o lume uitată sau necultivată, pe când satul românesc are viaţa lui, oamenii lui, doctrina lui. Omul de la sat este ancorat într-o lume pe care noi, când ieşim de acolo, nu o mai înţelegem, ne despărţim de ea şi o uităm. Veşnicia înseamnă împlinire în faptă şi în credinţă.

G.V.: Ce rol a jucat Biserica în tot ceea ce se întâmplă în viaţa satului românesc?

V.V.: Biserica a avut un rol fundamental în viaţa comunităţii săteşti. Nici nu se poate discuta viaţa unui sat, a unei comunităţi în afara Bisericii. Nu se poate discuta pentru că Biserica este locul de întâlnire prin care oamenii îşi aduc prezenţa în faţa unei judecăţi care n-a venit, a „Judecăţii de Apoi“.

Trebuie să fii pregătit să intri în rândul satului. Dacă nu, sătenii te exclud. Eşti un rătăcit, un turist în această arie, dacă nu ai acea putere de intrare în ritmul lor, de la tradiţie, gând, vorbă, faptă, ca şi când n-ai fi fost niciodată în oraş. Iar Biserica vine să întărească acest rol. Unii, vrând-nevrând, se întorc la ceea ce este sacru, la ceea ce este sfânt.

G.V.: Am apreciat că fundaţia dumneavoastră editează câteva publicaţii care sunt destinate „retrezirii“ satului, după porunca străveche: „Deşteaptă-te, române!“.

V.V.: Puteam să rămân în Bucureşti, dar m-am întors la Şimleul Silvaniei, lângă satul meu, unde am considerat că Fundaţia Social-Culturală „Menumorut“ poate să-şi facă o datorie faţă de acele locuri minunate. Am scris şi „Cartea Şimleului“. Dar am scos şi câteva publicaţii, printre care „Gazeta de duminică“, care apărea în anul 1904 la Şimleul Silvaniei şi pe care Iorga o saluta spunând: „Această publicaţie îşi va face datoria în acel nord-vest românesc.“

Am luat publicaţia de atunci şi am pornit seria nouă „Gazeta de duminică“. Am tipărit „Gazeta Şimleului“ cu ocazia Zilelor Şimleului. După aceea am reluat ideea unei reviste a nord-vestului românesc intitulată „Cuvântul Nordului“. Ultima publicaţie am lansat-o cu prilejul deschiderii Muzeului Holocaustului din Nordul Transilvaniei şi este intitulată „Ebraica“, considerând că este un imperativ dialogul ebraico-creştin.

G.V.: Va dăinui satul românesc odată cu intrarea noastră în Europa?

V.V.: Rămân optimist, pentru că poate aceasta este suprema moştenire, alături de credinţa în Dumnezeu, pe care o avem de la străbuni. Cred că Dumnezeu ne va ajuta să ajungem la liman pentru că la sat, în acel loc minunat, nu s-au întâmplat decât lucruri bune, fapte de credinţă.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2008

Vizualizari: 773



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI