Imprimati articolul

Impactul genetic în agricultură

Academia Română a organizat, la jumătatea lunii mai, o dezbatere profesională având ca temă impactul cultivării plantelor genetice în agricultura românească. La dezbatere au participat personalităţi recunoscute pentru cercetările lor în acest domeniu.

În numărul de faţă al revistei noastre publicăm în sinteză referatele a doi reputaţi oameni de ştiinţă – prof. univ. dr. Elena Marcela Badea şi acad. Păun Ion Otiman. Din capul locului, aceştia susţin că materialul lor ştiinţific nu se doreşte a fi o replică la obscurantismul reprezentat în România de reminiscenţele celor care vor să dirijeze în sens invers progresul genetic al zilelor noastre şi al viitorului, cât o pledoarie pentru asimilarea în regim de urgenţă a ultimelor cuceriri ştiinţifice în materie de genetică agricolă. Această opţiune ar putea oferi României şansa de a fi cea mai puternică ţară din Europa, multiplicatoare şi furnizoare de material biologic de ultimă generaţie.

Oamenii de ştiinţă fac precizarea că ţin să-şi exprime punctul de vedere nu atât în ideea de a polemiza pe seama acestui progres ştiinţific virtual cu reprezentanţii forţelor petroliere mondiale, care îşi văd diminuată dorinţa de a subordona agricultura mondială unei strategii chimice ce reprezintă cel mai grav atentat la siguranţa alimentară a omenirii, cât de a sugera actualilor guvernanţi adaptarea în regim a unor decizii care ar putea crea în România cel mai important centru european de diseminare a progresului genetic în agricultură.

Elena Marcela Badea şi Păun Ion Otiman şi-au structurat referatele în două mari capitole: unul ce ţine de o incursiune genetică istorică, iar al doilea, şi de cea mai mare importanţă, prezintă şansele actuale şi viitoare ale noilor biotehnologii.

Convingerea celor doi oameni de ştiinţă este că asistăm, în prezent, la început de nou secol şi mileniu, la una dintre cele mai spectaculoase evoluţii ale ştiinţei. Genomica, biotehnologia şi ingineria genetică domină, de departe, ştiinţele viului. După cum este şi firesc, cercetarea agronomică şi practica agricolă nu puteau rămâne în afara acestei dinamici de excepţie a ştiinţelor biologice, a biotehnologiei.

Nu doar nostalgici

Adevărul este că multe din rezultatele ştiinţifice ale biotehnologiei, asimilate cu promptitudine de fermieri şi, într-o măsură însemnată, şi de consumatori, au creat probleme financiare serioase firmelor furnizoare de input-uri pentru agricultură. Acestea îşi văd ameninţate afacerile pe piaţa pesticidelor şi se dovedesc astăzi principalii adversari ai progresului ştiinţific.

Mai mult, ei vor reîntoarcerea la vremurile de acum 50 de ani. Numai că, de data aceasta, nu ne aflăm în climatul retrograd al dogmei comuniste, în care hibrizii de porumb au fost consideraţi produse ale „pseudoştiinţei burgheze“, ci într-o isterie generată, în primul rând, de pseudopolitica europeană „verde“ a celor care îşi arogă atributul de „vajnici“ şi „unici“ apărători ai calităţii vieţii şi ai protecţiei mediului.

În realitate, este cazul unor exponenţi ai intereselor celor care nu ţin pasul cu ştiinţa contemporană, care exploatează abil sensibilităţile fireşti, explicabile în ceea ce priveşte comportamentul (sau suspiciunea, ca efect al unei cunoaşteri insuficiente) consumatorilor.

Confruntarea actuală dintre cei care doresc să promoveze biotehnologiile ştiinţifice, noile rezultate ale cercetării în domeniu, adică „plantele modificate genetic“ ca produse biologice, şi apărătorii agriculturii convenţionale, bazată pe input-uri ale chimiei de sinteză, este încă inegală.

Reticenţa europenilor

Referitor la asimilarea PMG de către ţările europene, în mod deosebit de către cele din UE, se cuvin unele precizări. În anul 2000, la Lisabona, Comisia Europeană, prin glasul şefului de atunci al Comisiei Europene, Romano Prodi şi al comisarului pentru cercetare ştiinţifică, lansează sloganul „UE cel mai dezvoltat spaţiu al cercetării ştiinţifice, 3% din PIB-ul european alocat pentru ştiinţă“.

O retorică pompoasă, găunoasă, pentru că, în realitate, Uniunea Europeană, prin politica sa agricolă, respinge de plano cea mai însemnată cucerire a ştiinţei sfârşitului de secol XX: biotehnologia modernă.

Ce se întâmplă în SUA? O primă observaţie ar fi aceea că, mai mult de jumătate din suprafaţa însămânţată cu PMG (54,7%) se află în această ţară. În anul 1993, în prima vizită întreprinsă în SUA, la Asociaţia Americană a Soiei, din Saint-Louis-Missouri, deşi cercetările erau (încă) ultrasecrete, geneticienii americani au informat o parte a comunităţii ştiinţifice, inclusiv pe cea din România, că a început, în câteva ferme, testarea unor soiuri de soia modificată genetic (MG), pe suprafeţe comerciale. În anul 1996, fermierii americani cultivau deja aproape jumătate de milion de ha de soia MG şi peste 300.000 ha de bumbac şi porumb MG.

Acesta este ritmul american de extensie a rezultatelor cercetării ştiinţifice în domeniul biotehnologiei moderne. Comparându-l cu ritmul european, vom avea răspunsul exact la întrebarea: de ce americanii au rezultatele pe care le vedem?

Preţul plecăciunii în faţa străinătăţii

Ce putem spune despre noi, românii? Autorii susţin că oficialii noştri au negociat tratatul de aderare la UE, capitolul 7 Agricultura, în genunchi şi cu capul plecat, deoarece, după proverbul din vremea turco-fanariotă, „capul plecat sabia nu-l taie“, dar nici nu-l respectă nimeni, mai adăugăm noi.

Credinţa celor doi cercetători era că, după instalarea noii echipe manageriale, în ianuarie 2005, la Ministerul Agriculturii să se „instaleze“ şi o mai prospectivă concepţie asupra folosirii produselor biotehnologiei moderne. Din păcate, anunţarea interzicerii culturii de soia modificată genetic, începând cu anul 2007, a blocat şi cercetările ştiinţifice de inginerie genetică.

Cercetătorii avertizează şi asupra pericolului extinderii accelerate a ariei de atac a Diabroticei, cuprinzând câmpia Tisei, Dravei şi Savei, câmpia Dunării în Serbia, Ungaria, Slovacia, Austria. Molima a fost semnalată în anul 2004 în Germania, la Passau, iar mai nou a atins şi Câmpia Vestică a României (judeţele Timiş, Arad şi Bihor).

Ca urmare a acestei stări, multe ţări membre ale UE (Franţa, Spania etc), începând cu anul 2005, dar în mod deosebit în anul 2006, au acceptat testarea şi extinderea hibrizilor de porumb MG rezistenţi la Diabrotica şi Ostrinia. Dar la noi? Exact, pe dos! Cei doi oameni de ştiinţă susţin că miciuriniştii au învins din nou în România. Până când? Probabil până la eliminarea imposturii şi iresponsabilităţii din zonele de consiliere (şi nu numai) ale Ministerului Agriculturii şi Ministerului Mediului.

În loc de concluzii

Au trecut 12 ani de la aprobarea cultivării primelor plante modificate genetic. De atunci suprafeţele au crescut rapid, pentru ca, în anul 2005, să depăşească 90 milioane de hectare. Lider mondial în domeniu este, de departe, Statele Unite ale Americii. Lista cultivatorilor de PMG include astăzi 23 de ţări, printre care şi România. Se poate vorbi deja de o istorie de cultivare şi consum.

O istorie fără evenimente neprevăzute.
Cei doi oameni de ştiinţă privesc, totuşi, cu speranţă pentru cercetarea ştiinţifică românească şi spre beneficiul agricultorilor români. Ei cred în continuare într-o schimbare de atitudine, o viziune mai prospectivă şi, înainte de toate, mai curajoasă şi mai responsabilă în acest domeniu vital pentru existenţa omenirii.

Luminiţa PANDREA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2008

֩ Comentarii