Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

OGRADA CU „SEMNE“ CASA (III)

Simbolistica arhitecturii casei

Forma pătrată/cubică a casei preia întreaga simbolistică a cifrei patru, acea cifră care fixează spaţiul şi volumele construite de om.

Pătratul este antidinamic şi simbolizează oprirea, clipa smulsă scurgerii timpului, de aceea casa apare ca o firească expresie a opririi timpului, între naştere şi moarte. Forma rotundă fiind atribuită universului divin, forma pătrată va deveni astfel simbolul universului antropic. Casa-dreptunghi reprezintă o dezvoltare, rezultată prin asocierea mai multor pătrate în plan orizontal şi/sau în plan vertical, dreptunghiul preluând întreaga valoare simbolică a pătratului.

Principiul de bază arhitectonic al casei se supune unei împărţiri trinitare: fundamentul sau fundaţia, spaţiul de locuit generat de pereţi şi acoperişul, care corespund lumii divinităţilor subpământene, lumii oamenilor (supraterană) şi lumii divinităţilor cerului.
Legătura dintre divinităţile subpământene şi cele celeste este asigurată de stâlpul casei. Element arhitectonic al structurii de rezistenţă (susţine şarpantele acoperişului), în plan simbolic reprezintă axul lumii (axis mundi) şi se constituie drept cale de comunicare privilegiată între divinităţile asociate casei.

Prin poziţionarea la intersecţia diagonalelor, ţintind zenitul, stâlpul casei devine centrul universului familial. Este de presupus că expresia „bărbatul este stâlpul casei“ (în prezent doar cu conotaţie ironic-licenţioasă) a avut odinioară, şi la noi, valoarea magico-simbolică pe care o mai are în alte culturi.

Dacă stâlpul casei asigură comunicarea dintre divinităţile care populează lumile mitice ale universului familial, comunicarea omului cu acestea se face prin foc, materializat constructiv prin vatră. În majoritatea credinţelor şi dogmelor religioase focului i se recunoaşte originea divină, iar atributul fumului (vezi fumigaţiile cu tămâie, smirnă, mirt etc.) de vehicul al dorinţelor şi rugilor oamenilor este universal.

Acoperişul, ca element arhitectonic, are tradiţional trei materializări constructive: platforma, acoperişul cu secţiune triunghiulară şi cupola, fiecare la rândul ei cu simbolistică bine definită.

• Platforma, specifică zonelor aride, reia, pe plan superior, podeaua/pământul, iniţializând un nou spaţiu, un nou început, în comuniune directă cu divinitatea.

• Acoperişul prismatic sau piramidal, cu secţiune triunghiulară, specific zonelor cu ploi abundente, nu este numai o rezolvare constructivă în vederea îndepărtării rapide a apei pluviale, ci şi o personificare a triadei elementare a universului (apă – aer – foc/duh/voinţă divină), prezentă în aproape toate miturile creaţiei şi simbolizată prin triunghi.

• Bolta emisferică (acoperişul rotund), apărută din motive tehnologice mult mai târziu, consolidează dimensiunea simbolică a acoperişului ca substitut al bolţii cereşti şi ca element arhitectural alocat divinităţii.

Coroborând simbolistica amplasării casei în plan orizontal (pe axa E-V/N-S) cu simbolistica dezvoltării ei în plan vertical, vom avea o imagine completă a complexităţii simbolice şi a dimensiunilor mitice care îi sunt alocate. În civilizaţia rurală română (patriarhală prin excelenţă) construirea unei case este probabil consecinţa unui ancestral ritual de confirmare socială a bărbatului, ajuns până la noi nedeformat în valoarea lui spirituală şi etico-morală prin expresia: „Cine nu ridică o casă, nu sădeşte un pom şi nu face un copil nu-i om“.

A.F. BADIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2008

Vizualizari: 1132



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI