Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Alături de aliaţi doar pe câmpul de luptă

Confruntarea dintre statele beligerante în Primul Război Mondial nu a avut numai un caracter politic şi militar, ambele coaliţii angajând întreaga lor putere economică şi financiară. Paralel cu problemele încheierii păcii, un rol important l-au avut tratativele privind despăgubirile de război sau aşa-numitele restituiri şi reparaţii cuvenite victimelor printr-un organism special – Comisia de reparaţii –, unde România era reprezentată de Eugen Neculce şi savantul Danielopol.

Comisia a avut misiunea să examineze mărimea sumei pe care statele învinse urma să o plătească învingătorilor, capacitatea de plată a foştilor inamici, metodele, formele şi termenele de plată ale reparaţiilor rezultate în urma distrugerilor provocate de război.
Delagaţii români la lucrările „Comisiei de reparaţii“ au susţinut că statele inamice trebuiau să plătească în mod solidar valoarea despăgubirilor ce li se impunea.

În concepţia delegaţiei ţării noastre, caracterul solidar al acestei responsabilităţi decurgea din faptul că daunele provocate ţărilor învingătoare şi populaţiei civile constituiau rezultatul unor acte premeditate săvârşite în comun de ţările învinse.

Această solidaritate a răspunderii era, după cum declara Danielopolu, „conform tuturor principiilor de justiţie şi tuturor regulilor de drept.“ Mai mult, delegaţia română a susţinut că, la baza metodei de calcul a despăgubirilor, să fie aşezat şi principiul repartiţiei integrale a daunelor aduse ţărilor învingătoare.

Decizia a aparţinut  marilor puteri

Dar, aşa cum era de aşteptat, ultimul cuvânt şi la această Comisie de reparaţii l-au avut marile puteri.

La 16 iulie 1920, în localitatea Spa, guvernele Angliei, Franţei, Belgiei, Italiei, Japoniei şi Portugaliei au semnat un acord prin care se stabileau sumele ce se vor primi ca reparaţii de la Germania. Franţa urma să primească 52%, Anglia 22%, Italia 10%, Belgia 8%, iar Japonia şi Portugalia 0,75%. Pentru Grecia, România, Jugoslavia au fost rezervate 6,5%.

Cota României din reparaţiile germane s-a stabilit, în final, la 1,1%. Până în 1925, România a primit din totalul reparaţiilor germane 38,95 milioane mărci aur, în timp ce despăgubirile prezentate de România Comisiei de reparaţii se cifrau la 31 miliarde lei aur, la care s-au adăugat emisiunea Băncii Generale în teritoriul ocupat de peste 2,1 miliarde lei aur, distrugerea industriei petrolifere, punerea în vigoare a prevederilor înrobitoare ale tratatului de la Bucureşti şi, nu în ultimul rând, pierderea tezaurului de la Moscova, garantat de aliaţi şi care era evaluat atunci la mai mult de un miliard de dolari aur.

Preţul biruinţei

La acestea se adaugă obligaţiile financiare care au fost impuse României sau care urmau să fie trecute în sarcina ei, între care aşa numita datorie de eliberare a stârnit cele mai vii proteste.

Aceasta însemna că ţările succesoare urmau să achite datoria externă a fostului Imperiu Austro-Ungar, valoarea împrumuturilor ca şi valoarea publică negarantată a Austriei, precum şi valoarea integrală a coroanelor – moneda naţională – care circulau pe teritoriile ce au revenit ţărilor învingătoare.

Aceste consecinţe au creat României ciudata ipoteză, spune Constantin Kiriţescu, de „stat creditor“ pe de o parte faţă de statele învinse pentru pagubele ce i-au fost pricinuite şi debitoare, pe de altă parte, atât faţă de statele învinse – prin obligaţii ale tratatelor – cât şi faţă de statele aliate prin datoriile contractate în timpul războiului, când pentru armamentul necesar achiziţionat din Franţa, Anglia, Statele Unite, Italia şi Belgia acestea s-au ridicat la peste două miliarde de lei aur.

Vrând-nevrând, România a acceptat să-şi ia asupra-şi datoriile ce-i reveneau ca sarcini derivând din eliberarea teritoriile sale pe baza tratatelor de la Saint Germain şi Trianon, dar a cerut, în mod constant, să se examineze şi să se rezolve, aşa cum sublinia Nicolae Titulescu, „în ansamblul său situaţia financiară şi economică pe care i-a creat-o războiul“.

Din păcate, o putem spune acum, la aproape nouă decenii de la încheierea păcii, obligaţiile pe care statele învinse le-au avut au fost îndeplinite doar parţial. La câţiva ani de la finalizarea războiului, Constantin Kiriţescu constată că Germania şi aliaţii săi nu şi-au îndeplinit obligaţiile.

„Între Anglia şi Franţa s-au ivit divergenţe adânci în ceea ce priveşte executarea obligaţiilor impuse Germaniei, ceea ce a încurajat-o pe aceasta să opună o rezistenţă din ce în ce crescândă. La rândul ei Societatea Naţiunilor Unite acordă Austriei un tratament privilegiat, iar Turcia a fost eliberată cu totul de plata oricăror despăgubiri.“

Consecinţele acestei politici nu vor întârzia să apară. În ceea ce o priveşte, România a reuşit în perioada care a urmat să se achite de obligaţiile care i-au fost impuse şi, ceea ce este important, să se înscrie cu realizări deosebite pe toate planurile în concertul ţărilor europene.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2008

Vizualizari: 637



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI