Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Începe păşunarea animalelor

Hrănirea animalelor pe păşune influenţează favorabil starea de sănătate şi rezistenţa organismului, intensifică metabolismul, ce are ca efect creşterea producţiei de lapte. În acelaşi timp, are loc o normalizare a situaţiei reproducţiei la vaci prin diminuarea cazurilor de sterilitate.

Înfiinţarea taberelor

Organizarea taberelor pentru întreţinerea animalelor pe timpul verii, în special a vacilor de lapte, presupune următoarele:

- locul amplasării taberelor de vară trebuie să permită accesul direct al animalelor pe toate tarlalele păşunii şi la sursa de apă sigură;

- adăposturile, sub forma unor şoproane, vor fi în apropierea mijloacelor naturale de protecţie şi a drumurilor de acces pe timp ploios, amplasate pe un teren stabil, cu o uşoară pantă de scurgere a apei din precipitaţii;

- pe lângă şoproanele pentru animale, se amenajează adăposturi pentru cazarea îngrijitorilor şi în încăpere pentru răcirea şi depozitarea laptelui până la predare;

- în taberele de vară se construiesc ocoale pentru închiderea animalelor pe timpul nopţii şi adăposturi pentru viţei;

- fiecare tabără trebuie dotată cu mijloace de transport (căruţe, tractoare cu remorci) necesare transportului laptelui, furajelor şi aşternutului pentru viţei;

- şoproanele vor fi prevăzute cu iesle pentru hrănirea suplimentară cu masă verde pe timp nefavorabil şi administrarea la nevoie a suplimentului de furaje concentrate. Tot în iesle se vor pune bulgări de sare pentru lins;

- în fiecare tabără de vară se va asigura o rezervă de fân şi furaje concentrate pentru aproximativ o săptămână, care să permită hrănirea animalelor în eventualitatea unui timp nefavorabil prelungit, când animalele nu pot fi scoase la păşune;

- se va asigura în permanenţă aşternutul curat în adăpostul viţeilor;

- în taberele pentru vaci de lapte vor exista în permanenţă substanţele necesare spălării şi dezinfectării vaselor de muls, precum şi inventarul minim pentru intervenţia în cazul fătărilor grele (distocice).

Pregătirea animalelor în vederea scoaterii la păşune trebuie să înceapă obligatoriu cu examenul sanitar-veterinar, în urma căruia vor fi admise la păşune numai animalele perfect sănătoase.

Pentru a evita producerea afecţiunilor podale din cauza creşterii excesive a cornului ongloanelor, acesta se va tăia şi toaleta corespunzător.

O atenţie deosebită trebuie acordată prevenirii apariţiei tetaniei de iarbă sau hipomagneziemiei, boală metabolică concretizată prin producerea tulburărilor de excitabilitate neuromusculară, atunci când trecerea animalelor la păşune se face brusc.

Măsurile ce se impun constau în trecerea treptată de la regimul de furajare uscată la cel cu masă verde şi suplimentarea raţiei cu săruri de magneziu. Administrarea zilnică de fibroase, la bovine ca şi la oi, dimineaţa, înaintea scoaterii la păşune, pe toată perioada de risc, poate preveni apariţia tetaniei de iarbă.

În general, trecerea la păşunatul de primăvară trebuie să se facă după o perioadă de acomodare, în care are loc reducerea treptată, de la o zi la alta, a cantităţilor de furaje ce urmează a fi înlocuite, cu mărirea progresivă a cantităţii de furaje ce se introduc în raţie. O metodă frecvent utilizată constă în amestecarea ambelor categorii de furaje, animalele fiind obligate să consume nutreţurile administrate, fără posibilitatea de a alege.

Ing. Bogdan MACOVSCHI, Mediaş
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 9, 1-15 MAI 2008

Vizualizari: 696



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI