Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Invitaţie la lecţia de politică monetară

Renumit economist şi jurnalist, Adrian Vasilescu s-a făcut cunoscut publicului larg şi datorită funcţiei de consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, căruia i-a fost alături şi pe vremea când acesta deţinea funcţia de premier.

S-a născut în Basarabia, a copilărit în judeţul Buzău şi crede cu convingere în şansele satului românesc. Domnia sa a avut bunătatea să ne dezvăluie câteva dintre tainele lumii bancare.

G.V.: Când spui bancă, spui bani. Toată lumea îşi imaginează că dumneavoastră, la Banca Naţională, staţi pe o grămadă de bani şi, din când în când, ne mai daţi şi nouă câte ceva...

A.V.: Banii sunt în calculator...

G.V.: Interesant! Cum administrează Banca Naţională banii României?

A.V.: Trăim într-o lume în care numerarul este tot mai puţin. Nu mai contează foarte mult foşnetul bancnotelor, ci banii care se mişcă pe calculator. Aceştia trebuie să se mişte repede şi doar electronic reuşesc să călătorească atât de repede. Cele mai multe plăţi se fac pe calculator.

G.V.: Ar putea fi imaginată o lume fără bani?

A.V.: Poate fi imaginată. Şi Marx şi toţi adepţii lui şi-au imaginat o lume fără bani, dar această imagine a avut un eşec răsunător. Aşa ceva nu se poate...

G.V.: Şi totuşi noi suntem obsedaţi de existenţa banilor. Dovada este că împărţim lumea între oamenii cu bani şi cei fără bani.

A.V.: Banii nu reprezintă bogăţia, ci un semn al vitalităţii în această lume. Pentru că important în această lume este să ştii să faci bani.

O ţară care este bogată este cea care ştie să facă bani. În prezent există un alt instrument de tipărit bani: „creierul“.

Lumea financiară, a patra putere economică

G.V.: Să înţeleg că bursa sau banca au substanţă cenuşie?

A.V.: Nimic din ceea ce înseamnă lumea financiară nu poate să existe fără creiere care sfârâie.

G.V.: Ce înseamnă această lume financiară?

A.V.: Înseamnă a patra parte din oricare economie.

G.V.: Dacă lumea financiară este atât de puternică, dacă sunt atâtea instituţii care manevrează bani, cum poate să controleze Banca Naţională acest sistem?

A.V.: Banca nu este neapărat un controlor. Mişcarea banilor nu este haotică. Băncile şi instituţiile financiare nebancare, IFN-urile cum le numim noi, care dau împrumuturi populaţiei sunt în supravegherea Băncii Naţionale.

Asta înseamnă că Banca Naţională le autorizează ca să existe şi acesta este primul control. Cu legea-n faţă, bordul oricărei instituţii este verificat în totalitate. Acţionarii sunt verificaţi să nu aibă cazier, să nu fi falimentat alte bănci, să nu fi făcut nu ştiu ce mişcări dubioase prin lumea financiară.

Toate acestea se judecă cu minuţiozitate şi se dă un verdict în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale. În continuare sunt făcute controale. Primul este că e un mijloc de credibilitate, iar în al doilea rând toţi jucătorii de pe piaţa valutară ştiu că nu-şi pot face ei de cap cum vor, pentru că oricând Banca Naţională, care are această comoară, poate interveni şi schimba jocurile pe piaţă printr-un simplu gest: cumpără sau vinde valută. Acesta este un mijloc de control.

Descifrând tainele inflaţiei

Noi avem trei feluri de inflaţie: una structurală, care îşi trage seva din nerestructurarea economiei; una colectivă, pentru că 22% din preţuri sunt administrate; şi cea mai perfidă inflaţie: cea emoţională, care provine din emoţiile care se produc pe piaţă, din anticipaţii.

G.V.: Există o mare teamă de inflaţie şi acest subiect este urmărit de finanţişti cu sufletul la gură. Ce înseamnă inflaţie?

A.V.: Cuvântul „inflaţie“ vine din limba latină şi înseamnă umflătură. Altfel spus: se umflă preţurile. Definiţia modernă a inflaţiei este creşterea generalizată a preţurilor de consum.

Creşterea generalizată nu înseamnă că toate preţurile cresc deodată, dar am avut şi momente de inflaţie galopantă şi atunci creşteau toate preţurile deodată. Acum noi avem o inflaţie calmă, despre care aveam la un moment dat speranţa că o să o proptim anul în jur de 4-5%.

Dar speranţele s-au topit şi ne-am dus undeva la 6%. Inflaţia lentă nu se mai face din creşterea tuturor preţurilor, ci din acele majorări de preţuri care pot avea influenţă să ridice toate preţurile. Adică media preţurilor se ridică prin „umflăturile“ la câteva produse. Iată ce s-a întâmplat în luna septembrie: preţurile au crescut în România cu 1,08%. Acest procentaj nu reprezintă o nenorocire, dar totuşi este mare pentru că ne strică media pe an. De unde a apărut acest 1%? Din câteva produse (4 sau 5) care au o influenţă mare prin numărul de puncte.

Totul despre coşul alimentar

Noi avem un tablou al inflaţiei cu trei ecrane: alimentele, mărfurile nealimentare şi serviciile. Toate aceste trei ecrane le-am umplut convenţional cu nişte puncte ca să vedem cum se împart consumurile. Statistica face în fiecare an aşa-zisa anchetă a bugetelor de familie, pentru a se afla ce consumă mai mult o familie.

Şi vedem: se consumă foarte multă pâine în toate familiile. Şi atunci din cele zece mii de puncte, care înseamnă tot coşul alimentar, vedem că pâinea ocupă 670 de puncte. Aşadar, 6,7% din întregul consum al României înseamnă pâine. Ne mai uităm să vedem ce mai are pondere mare în acest tablou? Şi facem o descoperire nouă: de la pâine sărim la telefoane.

Telefoanele au 5% (500 de puncte), pentru că am devenit o ţară de telefonişti; şi copiii de la grădiniţă umblă cu telefon mobil. Şi atunci, când s-a scumpit pâinea cu 3%, influenţa în tot tabloul a fost de 0,25.

Şi a mai sărit 0,20 de la telefoane, de la ouăle care s-au scumpit cu 20% şi uleiul al cărui preţ a crescut cu 18% şi astfel am ajuns la o inflaţie de 1,08% în septembrie, deşi preţul la sute de produse nici nu s-a mişcat. Această inflaţie, care începe să ne dea bătăi de cap, vine doar din câteva produse alimentare. Şi urmează încă ameninţările.

Mulţi reprezentanţi ai patronatelor din agricultură ţipă pe toate canalele media că: „Se va scumpi pâinea cu 50%!“, „Preţul laptelui se va dubla!“ sau „Vom avea criză de ulei!“.

Toate aceste ameninţări sunt de fapt anticipaţii care induc creşteri de preţuri în acea inflaţie emoţională, cea mai periculoasă pentru că nu are bază obiectivă.

G.V.: A fost introdus Leul greu. Deja a trecut o perioadă şi probabil că s-au tras nişte concluzii. A fost bine?

A.V.: A fost foarte bine, pentru că ne-am aliniat la mersul lumii. Dar mai este ceva: ne-a ferit de dezinflaţie. Când am început să trecem la Leul greu aveam inflaţie cu două cifre. Uşor, uşor am scăpat de această inflaţie cu două cifre şi am ajuns chiar la 4%. În 2006, inflaţia a fost chiar de 3,9%.

G.V.: Ce şanse îi daţi satului şi mai cu seamă economiştilor României în această luptă acerbă cu cetăţenii Uniunii Europene?

A.V.: Noi suntem angajaţi într-o cursă foarte dură: cea pentru bunăstare. România, în mod nedrept, este în coada topului bunăstării. Nu-i acolo locul nostru. Această cursă nu poate fi câştigată decât cu o populaţie sănătoasă, cu o alimentaţie sănătoasă. Românul trebuie să-şi schimbe stilul de alimentaţie. Şi fără sat nu se poate! De aceea cred că şansele satului sunt foarte mari.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 3, 1-15 FEBRUARIE 2008

Vizualizari: 621



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI