Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Pământul, la limita secătuirii

• Interviu cu dr. Mihail Dumitru, directorul Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie.

„În România ultimilor ani agricultura, în loc să devină un factor de producţie, a ajuns un factor de stres. Dacă un ţăran a ajuns să-şi abandoneze terenul e semn rău. Dar şi mai rău este că acei care văd acest lucru şi pot să facă ceva nu stau să gândească cum s-a ajuns aici.

Ai impresia, văzând toate acestea, că sunt unii care, pur şi simplu, nu vor ca lucrurile să meargă bine în ţara noastră...“ dr. Mihail Dumitru, directorul ICPA

Rep.: Cum vedeţi, domnule Dumitru, rezolvarea la toate aceste neajunsuri?

M.D.: Dacă vrem să mai facem ceva trebuie să luăm agricultura ca pe un tot unitar, să analizăm situaţia de la caz la caz şi să facem investiţii serioase.
  
Am pierdut în ultimii 20 de ani o clasă de fertilitate şi mai mult decât atât nu poate scădea în viitor pentru că solul nu se epuizează complet. Doar că rămâne la un anumit echilibru şi va da aceeaşi producţie scăzută de acum încolo.

Solurile noastre nu se simt bine, iar oglinda o reprezintă producţiile care au scăzut în ultima vreme la floarea-soarelui cu 30%, la grâu cu 25% şi la porumb cu 15%.

Un mod ciudat de integrare

În momentul de faţă noi ne aliniem la reglementările europene importând alimente, lucru dureros pentru o ţară considerată cândva eminamente agrară. Avem extraordinar de multe lucruri de făcut, iar lucrurile trebuie privite altfel.

Intrarea în UE a fost cândva o ţintă dorită de mulţi dintre noi, dar, dacă doar am intrat şi nu încercăm să îi ajungem din urmă pe ceilalţi, să ţinem pasul cu ei, atunci nu rezolvăm mare lucru.

Infestarea chimică, o balivernă

Rep.: Să înţelegem că agricultura noastră nu are mari probleme cu infestarea chimică a solului, cu care se confruntă alte state?

M.D.: Nu avem absolut nicio problemă din acest punct de vedere. Ba, mai mult, la ora actuală îmi este greu, dacă nu chiar imposibil, să găsesc un teren poluat din cauza agriculturii.

Cândva, prin anul 1994, s-a făcut un raport în care se arăta că 40% din apele subterane ale României sunt poluate cu nitraţi proveniţi din sursele agricole. Acum, nici dacă am băga în apă tot îngrăşământul care se foloseşte în ţara noastră, tot nu s-ar ajunge la acel nivel pentru că atunci a fost doar o greşeală de interpretare. A fost incompetenţă sau poate rea-voinţă. 

Cartarea agrochimică ţine de… istorie

Rep.: Dumneavoastră coordonaţi la nivel naţional programul de cartare agrochimică a terenurilor. Există şi păreri că în teritoriu nu se fac prea multe analize.

M.D.: Cartare agrochimică nu se mai face de 20 de ani. Numai străinii care vin la noi în ţară să cumpere un teren mai fac această lucrare, pentru că aşa sunt ei obişnuiţi, nu pentru că i-ar obliga vreo lege.

Trebuie să fim conştienţi că de acum încolo ne va fi mai greu, iar dacă nu ţinem cont de acest lucru, în câţiva ani vom intra în impas total.

Am auzit şi fermieri care consideră că, achiziţionând o sămânţă mai bună, nu mai trebuie să aplici îngrăşăminte. Dacă ăsta este nivelul de tehnologie nu are rost să mai discutăm de producţie, competiţie sau cartare agrochimică.

Aşadar, exceptând câţiva fermieri mari, gen Culiţă Tărâţă, Poienaru, Nicolae, Muscă, Anghel şi încă alte câteva asociaţii mai serioase, ceilalţi agricultori nu fac această lucrare. Dar cei enumeraţi mai sus nu sunt doar nişte mari fermieri, ci şi oameni mari în gândire, înconjuraţi de specialişti de mare ţinută, care fac totul ca la carte.

Şi de ce să ne mirăm că au producţii de trei ori mai mari decât ceilalţi? Aceştia trebuie urmaţi, şi nu invidiaţi. Ei sunt etalonul ţării din acest punct de vedere şi din fericire îi mai avem, dar deţin o suprafaţă insuficientă, doar 20% din terenurile ţării.

De ce este nevoie de cartare?

Rep.: Domnule director, de ce este necesară o asemenea lucrare şi cum este ea organizată în teritoriu?

M.D.: Avem nevoie de cartare pentru a cunoaşte calitatea solului, apoi pentru a valorifica la maximum toate caracteristicile şi pentru a obţine producţiile cele mai bune. De asemenea, prin aceste studii putem da o prognoză de viitor pentru zona respectivă şi putem stabili care este modul cel mai adecvat de folosire a solului. Fără această cartare nu poţi să faci decât greşeli.

Nu trebuie confundată cartarea chimică cu cea pedologică

Ştiind ce sol avem şi care sunt factorii restrictivi (secetă, inundaţii etc.), putem să ne îndreptăm spre elementele nutritive, Ph, humus, capacitate de schimb cationic, care se determină prin cartarea agrochimică şi influenţează direct planta. Pentru o evaluare corectă trebuie făcute ambele tipuri de cartări.

Legat de organizarea în teritoriu, până în anul 2002, când la minister a venit un agronom valoros, Petre Dae, Oficiile de pedologie au traversat o perioadă mai grea. Acest demnitar le-a salvat deoarece, citind cărţile lui Şişeşti, aflase că trebuie văzut ce este în sol pentru a şti ce mai trebuie dat plantei.

Recunosc că de atunci toţi miniştrii au respectat această decizie şi nu a venit nimeni să desfiinţeze Oficiile de pedologie, fapt ce ar fi constituit o mare greşeală, pentru că solul este principalul mijloc de producţie în agricultură şi el trebuie mai întâi cunoscut.

La noi în ţară cartare agrochimică nu se mai face, ci doar cartare pedologică prin care se determină tipurile de sol şi potenţialul de fertilitate, însă nu şi necesarul de îngrăşăminte.

S-a făcut o mare greşeală că nu mai avem cadastru în agricultură şi s-a dat la Administraţia Publică, motiv pentru care lucrurile merg aşa cum merg şi la APIA.

Degeaba legi…

Rep.: Există prevederi legale care să oblige la efectuarea acestei lucrări sau ele sunt necesare doar la înstrăinarea terenului?

M.D.: Da, sunt legi. Că nu funcţionează este altceva. Legea cadastrului spune că studiul agrochimic trebuie făcut o dată la 4-5 ani, iar cel pedologic la 10-12 ani.

Legea fondului funciar spune că nu trebuie să se construiască nimic pe terenurile de clasa I şi a II-a de calitate şi că este interzisă scoaterea acestor terenuri din circuitul agricol. Dar de unde să ştim noi unde se încadrează un teren, dacă nu facem studiile pedologice?

Oamenii nu sunt informaţi. În plus, preţul unei cartări agrochimice nu depăşeşte 100 kg de grâu pentru un hectar şi trebuie făcută o dată la 4-5 ani, iar câştigurile venite ulterior sunt mult mai mari, dacă bineînţeles se şi fertilizează aşa cum trebuie.

Avem şi legi care ne obligă să facem toate aceste studii, mai sunt şi zeci de ordine ale ministrului, dar la ce folos dacă nu le respectă nimeni?

• Ca suprafaţă agricolă România se situează între primele 6 ţări din Europa.

• Pe plan mondial, pe 62% din suprafaţă solurile au o fertilitate redusă sau foarte redusă, 27% au o fertilitate moderată şi numai 11% o fertilitate ridicată.

• România se găseşte încă într-o situaţie mai bună, respectiv: numai 52% din solurile româneşti au o fertilitate redusă şi foarte redusă, fertilitatea moderată este pe 20,7%, iar ridicată şi foarte ridicată pe 27,3%.

• Dacă ne referim la asigurarea solului românesc cu principalele elemente nutritive şi cu humus constatăm că:

– conţinutul de humus este mic şi foarte mic pe 7,5 milioane de hectare;
– 5 milioane ha au o asigurare slabă şi mijlocie cu azot. Pentru fosfor, problema este mai dificilă, pentru că 43% din suprafaţa agricolă a României are o aprovizionare slabă sau foarte slabă cu fosfor; situaţia este bună în ceea ce priveşte potasiul. Peste 6 milioane de ha au un conţinut mic şi foarte mic de fosfor.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 3, 1-15 FEBRUARIE 2008

Vizualizari: 806



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI