Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Ce mai faceţi, domnule… Ion BOLD?

• S-a născut la 21 iulie 1935 la Câmpulung Muşcel. A absolvit Facultatea de Agronomie la Bucureşti, promoţia 1958.

• Şi-a dat doctoratul în Organizarea Teritoriului, în 1969. Timp de 40 de ani şi-a desfăşurat activitatea de organizare a teritoriului în cadrul unor institute naţionale de cercetare.
 
• A realizat peste 500 de studii de proiecte pentru organizarea teritoriului.

• A creat sistemul naţional de organizare a teritoriului şi a încheiat cu organizarea teritoriului unităţilor agricole şi silvice.

• A creat şi fundamentat Ştiinţa Organizării Teritoriului şi Economia Funciară.

• A realizat 56 de cărţi, apreciate în mod deosebit cu premiul „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ al Academiei Române, Premiul „Nicolae Cornăţeanu“ al ASAS şi premiul AGIR.

• Membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, al Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi membru fondator al Societăţii Inginerilor Agronomi.

• Profesor universitar la ASE şi USAMV – Bucureşti.

T.M.: Care ar fi una din cele mai importante realizări la care ţineţi mai mult?

I.B.: Aş aminti de crearea şi fundamentarea Sistemului de organizare a teritoriului şi a ştiinţei organizării teritoriului.

T.M.: Mai ales din proiectele elaborate pentru agricultură?

I.B.: În primul rând, cea mai mare exploataţie agricolă din Europa „Insula Mare a Brăilei“, pe care am organizat-o pentru suprafaţa de 52.000 hectare în şapte complexe cu ferme optim dimensionate. Aş mai adăuga comasarea celor 34 de trupuri de teren dispersate pentru Institutul de Cereale şi Plante Tehnice de la Fundulea

T. M.: Ce faceţi acum, după pensionare?

I.B.: Am continuat activitatea ca profesor asociat la Facultatea de Management, Inginerie economică şi Dezvoltare rurală din cadrul USAMV-Bucureşti şi am continuat să scriu lucrări cum sunt: Organizarea teritoriului, Organizarea teritoriului agricol, Spaţiul rural-Definire, Organizare, Dezvoltare, Două secole de economie rurală şi agrară – Portrete şi semnificaţii, Amenajarea teritoriului şi Infrastructuri tehnice etc.

În acelaşi timp, am continuat activitatea de conducător ştiinţific de doctorat în cadrul ASAS/USAMV.
 
T.M.: Vă aşteptăm, aşadar, cu alte lucrări.

REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 3, 1-15 FEBRUARIE 2008

Vizualizari: 1310



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI