Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Cristian Pomohaci, păstorul Domnului în biserică, pe scenă şi la stână

– Părinte Pomohaci, sunteţi o persoană foarte cunoscută, mai ales din concertele Marioarei Murărescu, dar nu mă aşteptam să vă găsesc la IndAgra în calitate de… expozant.

– Doamne ajută! Bine v-am găsit. E o cinste pentru noi să veniţi la stand, dar uitaţi-vă cât sunt de nerăbdători cârlanii mei să vă spună ceva. Mai că nu înţeleg de ce sunteţi surprins că suntem aici?

– Nu credeam că aveţi timp să vă ocupaţi şi cu… oieritul.

– Când ies din Sfânta Biserică, vreau să vă spun că oile sunt mângâierea mea… şi e un lucru cu care s-a ocupat românul nostru dintotdeauna. Omul credincios a ştiut să facă dintotdeauna lucruri frumoase.

– Totuşi, nu e doar un hobby, părinte?

– Nu-i un hobby, pentru că din asta trăim. Şi de aceea ne bucurăm. Eu am spus că dacă tot facem un lucru, să fie lucrul bun. Şi am învăţat un verset din Sfânta Scriptură care spune că „Orice faceţi, să faceţi ca pentru Domnul“. Ăştia sunt miei de astă-primăvară. Cred că vedeţi şi talia şi mărimea lor.

– Cam ce greutate au?

– Peste 70 de kg. Şi fiecare are nume. Pe ăsta îl cheamă Petrişor, ăsta e domnişoru’ Fotomodelu’ şi ăsta de aici – nerăbdătorul – e Codrul.

Mioarele de lângă noi

– Părinte, pentru oierii mari este rentabilă această îndeletnicire?

– Cum să nu fie rentabilă? Am înţeles că ieri a venit cineva în sat şi căuta miei, pe care a oferit 67.000 lei pe kg, în viu. Pentru noi e foarte bine. 67.000 în bani vechi, că şi eu îs bătrân.

– Nu sunteţi bătrân. Sunteţi foarte tânăr. Părinte, ce le-aţi spune celor care ar vrea să se apuce acum de oierit?

– Păi, uitaţi-vă! Hai, Cătălin, vino puţin aici! Fiul meu, Cătălin, face mare parte din munca asta, pentru că eu sunt plecat mult timp în ţară, în turnee, cu spectacole. E şi proaspăt însurat, iar soţia îl aşteaptă acasă, ştiind că stă numai o zi.

– Dar ştiind că sunt cu animalele, nu se supără.

– Soţia lui e o copilă credincioasă şi iubeşte mult animalele, pentru că altfel n-ar putea să facă echipă bună. Nu întrebaţi un cioban:  „Câte oi aveţi?“

– Câte oi aveţi?

– Nu avem foarte multe…

– Să nu întrebaţi niciodată pe un crescător de oi câte animale are, că nu o să vă spună. Ăsta-i un secret şi luaţi-l de la preotul Cristian Pomohaci. O să spună „avem câteva“. Şi noi avem… tot câteva.

– Dar se poate trăi din această activitate?

– Se poate trăi, şi încă bine. Dacă poporul român a ştiut dintotdeauna să trăiască bine, şi astăzi tot aşa. Să vă spună şi Cătălin. Se poate trăi bine. Numai că trebuie ştiut cum să se lucre cu animalul, trebuie pusă şi dragoste faţă de el. Dacă le iubeşti cu adevărat, cu siguranţă merge bine. Scoţi şi performanţe… Spunea „Sasu“ mai demult: casa – masa – rasa.

– Adevărat.

– Dar acasă se spune: masa – rasa – casa. Ştiţi că toată lumea spune: dacă nu mănânci, nu-i bine.

Uitaţi-vă, blândeţea lor face mult. Şi dacă ştii să lucrezi cu frumuseţea asta de cârlani, şi ei cresc altfel. Noi avem nu numai oi acasă. Avem şi vaci de lapte, şi cai frumoşi. Eu ştiu că omul care lucrează în agricultură e binecuvântat de Dumnezeu şi sunt sigur de asta, pentru că altfel nu m-aş putea bucura.

– Părinte, ce să vă spunem? Vă urăm tot ce vă doriţi dumneavoastră.

– Vă aşteptăm cu drag, vorbesc în numele celor care vă urmăresc emisiunile. Să ştiţi că sunt foarte mulţi cei care ascultă „Viaţa Satului“. Vă spuneam ceva mai înainte că îmi pare tare rău că nu pot să ajung la emisiunea dvs. pentru că suntem la…

– Da, suntem oarecum la concurenţă.

– Nu. Nu-i neapărat concurenţă. Eu îl rog pe Dumnezeu să vă binecuvânteze munca tuturor celor care nu puteţi fi întotdeauna în biserică, la slujbă, la Sfânta Liturghie.

Noi, slujbaşii de rând, zic că facem totuşi ceva pentru ţară. Dar, să mai facă şi cei de acolo, de sus. A venit astăzi domnul ministru al agriculturii. Dar să ştiţi că nu s-au apropiat oile de el, pentru că nu le-a plăcut cum miroase… Poate, dacă ar veni mai des, făceau şi cu el, cum fac cu noi. Înţelegeţi ce zic… Dacă dispare ţăranul, se pierde şi ceea ce înseamnă spiritualitatea românească şi neamul românesc.

Laudă celor care fac pâinea şi păstoresc animalele

– Părinte, să vă dea Dumnezeu sănătate, să puteţi să le faceţi pe toate, măcar la fel de bine ca până acum.

– Doamne ajută! Vă mulţumesc frumos. Şi tuturor celor care îndrăgesc şi ascultă cântecul popular, cu deosebire credincioşilor, le doresc un an binecuvântat, cu rod mult. Dumnezeu să le apere ogoarele, animalele, să-i binecuvânteze, cum numai El ştie, cu ploaie timpurie şi cu ploaie de primăvară, la vreme potrivită. Să le rânduiască Dumnezeu şi viaţa veşnică. Să se bucure de tot ceea ce este mai frumos. Doamne ajută!
– Şi noi vă urăm dvs. numai de bine.

– Doamne ajută!

Alexandru POPESCU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 24, 16-31 DECEMBRIE 2008

Vizualizari: 34752



֩ Comentarii

 
֠ 41.     Alien -- (13-April-2015 )
Un manipulator de suflete , un lup , un fermier cu sute de animale ,având slugi la ferma sa din rândul enoriasilor , promițându-le mântuirea prin slugărnicie .... Un excroc , in straie preoțești .

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI