Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Tricolorul, „stindardul libertăţii“

„Trei culori cunosc pe lume“, înaripatul imn datorat lui Ciprian Porumbescu – din păcate mistificat în timpul comunismului – care a însufleţit în marile momente ale istoriei recente întreaga românime, se datorează tot revoluţionarilor paşoptişti.

Cei care se ocupă de istoria drapelului naţional ca formă de reprezentare simbolică a poporului trăitor „de la Nistru pân-la Tisa“ avansează ipoteza conform căreia steagul tricolor se regăsea la daci în culorile stindardului, sub forma unui balaur zburător cu cap de lup, confecţionat din lemn ori metal, a cărui flamură avea aceste culori. În Evul Mediu se poate observa o îndelungată tradiţie a utilizării însemnelor tricolore „rămase moştenire de la Imperiul Roman“, cum spunea Gheorghe Bariţiu. Documentele atestă faptul că la „Adunarea Norodului“ din martie 1821, alături de Tudor Vladimirescu era desfăşurat un drapel tricolor.

În 1834, din ordinul domnitorului muntean Al. Ghica, primele corăbii româneşti arborează, cu învoirea Stambulului, tricolorul şi, în acelaşi an, unităţile militare ale Ţării Româneşti primesc, ca drapel de luptă, tricolorul. La rândul său, profesorul francez Jean Alexandre Vaillant, directorul Colegiului „Sfântul Sava“, consemnează că tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată pe 29 iulie 1839 pe muntele Pleşuva, în zona Comarnic Prahova. Notificarea este cea mai veche atestare documentară a tricolorului ca drapel al Principatelor. Dar cei care au oficializat steagul tricolor ca simbol al luptei lor, dându-i denumirea de „stindard al libertăţii“, au fost tinerii români – paşoptiştii – din capitala Franţei.

Aflat la Paris, ca şi alţi tineri români, Nicolae Bălcescu, împreună cu prietenul său Adolphe Crémieux, viitor ministru al guvernului provizoriu instalat în clădirea Primăriei, participă la asaltul Palatului Tuilleries sub lozinca „Vive la République!“. Regele Louis Philippe abdică şi „mulţimea în delir invadează palatul Bourbonilor care este devastat începând cu tronul. Unul dintre cei care au devastat căptuşeala tronului era Nicolae Bălcescu, alături de Ion Brătianu, care, pe 24 februarie prezintă noii municipalităţi steagul tricolor al României viitoare – scenă semnificativă pentru rolul jucat de români în organizaţiile secrete franceze care pregătiseră revoluţia.

Cum Moldova şi Ţara Românească aveau drapele diferite: albastru cu alb şi roşu cu alb, iar prin asocierea culorilor dominante ale Principatelor rezulta un tricolor roşu, alb, albastru care, fiind identic cu al Franţei, a fost aleasă culoarea de legătură galben, într-o combinaţie care mai fusese folosită neoficial şi înainte. Astfel tricolorul românesc a fluturat mai întâi pe Primăria Parisului.

La începutul primăverii anului 1848, Parisul se goleşte de revoluţionarii români care pornesc spre ţară, purtând în minte imaginea vie a evenimentelor la care au participat şi aduc cu ei drapelul tricolor, instituind pe 26 iunie 1848 „Ziua Drapelului Naţional“ şi decretând Tricolorul ca „steag naţional al tuturor românilor“. Tot în acel an istoric, la Marea Adunare de la Blaj – 15 mai – deasupra miilor de participanţi s-a instalat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române“. Sub faldurile tricolorului s-au desfăşurat în Muntenia şi Transilvania evenimentele din acel an care a marcat afirmarea naţiunii române pe plan european, a sporit încrederea românilor în ei înşişi şi a reprezentat un puternic factor de stimulare a coeziunii naţionale.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.23, 1-15 DECEMBRIE 2008

Vizualizari: 954



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI