Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

EDITORIAL
De-am fi altfel

Mă gândesc adesea la ce-am fost şi ce suntem şi, mai cu seamă la ce-ar trebui să fim. Mă gândesc şi mă întreb cum de batem pasul pe loc, câtă vreme ne-a hărăzit Cel de Sus cu de toate: munţi şi păduri, ape şi câmpii cu pământ „de să-l pui pe pâine“ şi câte altele. Numai că „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi pune şi-n traistă“.

Ca să fim ce-ar trebui, se impune doar să gândim şi să muncim. Raţional, perseverent şi ordonat. Mai… contemporan spus, să avem programe, proiecte, adevărate ghidaje ale activităţii noastre pe termen scurt, mediu şi lung, după nevoi şi interes naţional. Dar, tocmai aici este problema! Cine şi câţi mai sunt cei care gândesc la interesul naţional? Aleşii îşi fac mai întâi socoteala propriei averi, îşi pun în teşchereaua care nu se mai umple şi uită de promisiunile făcute celor cărora le-a cerşit voturile.

De aproape două decenii se tot vorbeşte de programe şi reforme. Numai că, toate sau aproape toate, au eşuat din cauza incompetenţei, a grabei şi improvizaţiei. Ce se propunea azi, se nega mâine, iar a treia zi se lua de la cap. În vreme ce la Palat bălăcăreala cotidiană a devenit obişnuinţă, ţara suspină în taină ca un bolnav ce speră să scape de o crudă maladie. Până una alta, nu-i rămâne românului decât „să rabde ceea ce n-a putut îndrepta“ – cum spunea Seneca.

Şi uite aşa, politica ce ar fi trebuit să fie dirijorul şi constructorul unei economii sănătoase, a generat în schimb ceva ale cărei constante sunt doar corupţia şi jaful, ceva care a făcut ce nimic să nu rămână nemurdărit. Consecinţele unei politici, i-aş spune diletante, le simţi pretutindeni. O ţară obosită, un rural îmbătrânit şi tot mai sărac, o pâine din ce în ce mai scumpă.

În oraşe şi mai rău: câini vagabonzi, străzi şi trotuare sparte şi uitate aşa, lume grăbită, circulaţie blocată, claxoane înfierbântate ale unor creaturi post-revoluţionare, care n-au învăţat de la părinţi decât nesimţirea, hârtii, mucuri de ţigări, vulgarităţi pe care, copil de ţară fiind, nu mi-am imaginat că le-aş fi putut auzi vreodată. Dar de unde să mai poţi învăţa ceva bun? Şcoala nu mai e şcoală, în televiziuni şi multe posturi de radio nu se vorbeşte într-o lună despre vreo reuşită naţională, şi mai ales despre cele din agricultură, despre vreun fermier sau fermă performantă, cât se vorbeşte într-o oră despre finanţatorii de fotbal, vedetele de doi bani, crime, jafuri şi scandaluri.

Halal educaţie pentru… tânăra generaţie. Cum ar fi de-am fi altfel? Cu siguranţă un popor mai civilizat, mai cultivat şi, fără îndoială mai bogat spiritual şi material. Mă întreb însă câtă vreme va trebui să mai treacă până ce vom lua în seamă, serios, lucrurile ce nu ne convin? Mai sunt doar câteva zile, săptămâni până se va produce o altă orânduială a lucrurilor. Poate vom avea, în fine, parte de o politică şi politicieni care să scoată neghina din grâul sănătos. Depinde însă, tot de noi.

I. BANU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2008

Vizualizari: 1810



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI