Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Hibrizii PIONEER se prezintă

Nu cred să mai fie agricultor care să nu fi auzit de… PIONEER, de sămânţa din soiurile şi hibrizii diferitelor specii de plante, dar mai ales de porumbul pe care renumita firmă le comercializează pentru producţia de consum sau pentru cea de sămânţă. Şi nici n-am întâlnit cultivatori care să nu fi fost satisfăcuţi de însuşirile acestora, de comportarea lor în diferite condiţii de cultură.

Am întâlnit însă, în decursul anilor, multe parcele cultivate cu porumb Pioneer, am vizitat, de asemenea, numeroase loturi demonstrative în care hibrizii din specia respectivă din mai multe grupe de precocitate erau amplasaţi în diferite condiţii de climă şi sol, fiecare beneficiind de tehnologii de cultură în multiple variante. „De fiecare dată eliminăm minus-variantele, hibrizii care nu răspund pretenţiilor cultivatorilor pentru diferite condiţii de cultură“, îmi spunea dna dr. ing. Maria CÂRJE, director de produs şi marketing al firmei. Aproape că nici nu mai era nevoie de o asemenea precizare după ce am văzut practic cum procedează specialiştii firmei, împreună cu beneficiarii şi colaboratorii din producţie, de data aceasta cei de la ferma Zăneşti-Neamţ din cadrul Grupului de firme TCE 3 Brazi.

Am asistat aici zilele trecute, împreună cu peste 300 de fermieri, agricultori, specialişti din zona Moldovei, studenţi de la USAMV Iaşi, la evaluarea comportării a 19 hibrizi de porumb, din care 11 comerciali şi 6 procomerciali, adică aflaţi în faza de urmărire a evoluţiei lor în câmp în diferite condiţii, de la cei mai timpurii – D81 din grupa FAO 250, la cei mai tardivi – D25 din grupa FAO 400.

Hibrizii cultivaţi aici au fost detaliat prezentaţi de ing. Ionuţ Nestian, directorul de vânzări pe Moldova, şi ing. Sebastian Proca, directorul regional România Nord, ambii referindu-se în special la comportarea şi potenţialul lor de producţie în diferite zone şi condiţii agro-pedo-climatice.

Şi pentru convingerea asistenţei asupra performanţelor acestora, fiecare hibrid a fost recoltat şi cântărit separat. Rezultatele nu cred că mai necesită comentarii. Urmăriţi-le, analizaţi-le şi decideţi! Cu siguranţă nu va fi uşor să alegeţi pentru că, practic, fiecare dintre cei 19 hibrizi se comportă excelent chiar în condiţii – reţineţi – de neirigat, ca la Zăneşti. „Greu e să alegi un hibrid Pioneer – comenta un fermier – toţi sunt performanţi. Practic se prezintă singuri. Uite, d’aia deţine 30% din piaţa seminţei de porumb din România.“

SC Pioneer    SC TCE 3 BRAZI SRL         L= 97 m
România SRL            FERMA ZĂRNEŞTI  l = 2,8 m
S = 271,6 m2
LOT DEMONSTRATIV - PORUMB
(detalii gasiti in revista)

I. BANU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2008

Vizualizari: 1526



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI