Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Ce putem prelua din modelul japonez de agricultură (III)

• Consultanţa în managementul fermei

Cooperativa Agricolă (JA) oferă îndrumări membrilor individuali în ceea ce priveşte tehnologiile agricole şi managementul fermei pentru a-i ajuta să lucreze mai eficient, dar şi pentru a promova organizaţia şi dezvoltarea agriculturii în fiecare comunitate.

Consultanţa specifică se oferă în stabilirea unor planuri de promovare a agriculturii regionale, în îmbunătăţirea calităţii produselor, dezvoltarea sistemului de producţie în grup, scăderea costurilor de producţie prin folosirea în comun a utilajelor agricole şi prin achiziţionarea în comun a materialelor.

În ultimii ani, pentru a promova o folosire mai eficientă a terenului agricol, cooperativele iau în arendă sau cumpără teren agricol de la membri pentru a-l subarenda sau a-l revinde fermierilor care vor să-şi extindă activităţile sau preiau pământ încredinţat de membri pentru a-l administra.

Actualmente sunt în jur de 14.000 de consultanţi care lucrează în întreaga Japonie, în cooperare cu administraţia locală, serviciul public de extensie, staţiuni de cercetare agricolă şi alte organizaţii.

• Consultanţă pentru un trai mai bun

Pentru a crea comunităţi active şi pentru a ridica standardul de viaţă al fermierilor, familiilor lor şi comunităţii locale, cooperativele oferă membrilor servicii cuprinzătoare de consultanţă. Câteva dintre acestea sunt:

- controale medicale periodice pentru membrii şi familiile lor;
- consultanţa la întocmirea formularelor necesare pentru plata taxelor, îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, pensii şi administrarea bunurilor;
- îndrumări în ceea ce priveşte modul de viaţă şi administrarea bugetului familiei;
- activităţi pentru un trai mai bun şi eficient care includ promovarea satisfacerii autoconsumului, achiziţionarea alimentelor proaspete în comun, supravegherea preţurilor mărfurilor, eficientizarea funcţiilor ceremoniale;
- activităţi culturale ca: festivaluri, clase de gătit şi cântece tradiţionale, activităţi sportive;
- protecţia mediului prin activităţi de reciclare, curăţare şi menţinere a surselor de apă în condiţii bune;
- activităţi care au ca scop acordarea de ajutor cetăţenilor în vârstă, care includ: oportunităţi de angajare, îngrijire şi livrarea meselor la domiciliu, înfiinţarea centrelor de sănătate pentru bătrâni, vizite medicale la domiciliu.

(I.B.)
(Va urma)
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 2, 16-31 IANUARIE 2008

Vizualizari: 697



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI